06. Epoca saurienilor, văzută din perspectiva entităților ajutătoare planetare

I. IDEI PRINCIPALE

1. Spiritele sauriene erau la sfârșitul evoluțiilor lor pământene, urmând ca grupuri mari de spirite să se retragă, rând pe rând, din întrupările pe Pământ.

2. Saurienii au avut o corporalitate adaptată doar la vibrații foarte înalte și înalte, iar radiația lor personală nu avea puterea să susțină o corporalitate cu vibrație din ce în ce mai joasă.

3. Unele popoare spirituale s-au retras total din întrupări în aceeași perioadă, altele și-au continuat întrupările pe termen mai lung sau mai scurt, fiind pregătite să trăiască și în vibrații mai joase, deși nu și foarte joase.

4. Retragerea unor specii a fost cauzată de o fenomenologie complexă, care a funcționat cel puțin pe două căi: prin radiații cosmice și planetare, precum și prin fluxurile energo-materiale hrănitoare pentru corporalitate:

a. Vibrația zonală era în permanentă diminuare – chiar dacă la acea epocă era încă foarte înaltă comparativ cu vibrația planetară în care trăim azi; de peste tot veneau radiații cu vibrații din ce în ce mai joase, deci vibrația Pământului nu putea avea niciun sprijin să se redreseze în acea perioadă;

b. Această diminuare a vibrației corporalităților provenea de la diminuarea vibrației fluxurilor energo-materiale care hrănesc și susțin corporalitatea tuturor întrupaților, fiind pretutindeni baza de diminuare a vibrațiilor corporale: prin pierderea energiei lor, trecând prin toate corpurile de întrupare.

5. Crearea corporalității noilor specii, prin transcendență interdimensională nu influențează, nu echilibrează această diminuare vibrațională a mediului planetar, întrucât avea loc în spații protejate, pentru a nu modifica condițiile de trai ale speciilor care își continuau pe Pământ evoluțiile lor curente.

II. DETALII, DISCUȚII

Sentimentul general pe care îl simţeau grupurile de ajutători nou-veniţi pentru saurieni era o milă nesfârşită: saurienii erau la sfârșitul epocii de declin al speciei lor pe Pământ, care se manifesta prin retragerea definitivă a spiritelor sauriene din întrupările pământene și pregătirea lor pentru plecarea de pe Pământ. Saurienii percepeau entităţile lor ajutătoare, într-un fel de intuiție a prezenţei lor, fără să fie vorba despre percepţii directe (văz, auz). Se poate spune că simţurile lor erau obişnuite cu percepţii de tot felul, printre care şi percepţia entităţilor astrale și eterice care desfăşurau diverse activităţi în jurul lor, înconjurându-le cu multă dragoste şi blândeţe. Saurienii aveau o inteligenţă proprie, şi mai ales aveau, într-un fel, conştiinţa tristă a pieirii lor, deşi nicidecum atât de înaintată cum am fi simţit-o noi, oamenii, dacă am fi fost în locul lor. Entităţile erau în jurul lor pentru a-i susţine vibrațional, în tristețea lor pentru faptul că nu li se mai nășteau pui; îi susțineau și în ajunul morții celor care ajunseseră deja la maturitate, astfel îi ajutau să treacă mai repede acest moment cu care nu erau obișnuiți, fără să fi avut o viață cu care ei fuseseră obișnuiți.

Datorită modificării vibrațiilor planetare și stelare, precum și energiilor cu vibrații foarte înalte, atrase de corporalitatea noilor specii (nu numai cea umană), care schimbau efectiv viața planetară, corporalitatea sauriană nu-și mai putea susține funcțiunile, intrând în colaps și în timpul maturității, și treptat, chiar în timpul dezvoltării puilor înainte de eclozare.

Nu mureau mulţi deodată, dar exista o legătură genetică și astfel emoțională între cei care plecau din destin în acelaşi timp și astfel un început de simțire între cei apropiați. Nu mureau în chinuri, doar viaţa li se scurta comparativ cu cele anterioare. Nu numai puii nu puteau ieși din ouă, dar și cei care reușeau să iasă nu puteau ajunge la maturitate, neavând timp să contribuie la perpetuarea speciei lor. Părea a fi ceva foarte natural, nedureros, doar că simţeau că nu era ceva foarte natural în acest fel de trăire. Toate spiritele au nevoie de o asemenea experiență în evoluțiilor lor mai devreme sau mai târziu, dar și ajutătorii primarilor începători au nevoie de întărire prin obișnuire, pentru a nu se simți copleșiți de asemenea momente ale evoluțiilor, dedicându-se integral susținerii celor pe care trebuie să-i ajute.

Este foarte dificil pentru un cercetător sensibil de azi să simtă un astfel de moment. Dar se poate echilibra destul de repede, în condiţiile în care se ajunge la înţelegerea situaţiei care a generat o astfel de extincţie: şi nu numai pentru saurieni, ci şi pentru alte specii întregi de vieţuitoare planetare. Da, cunoașterea situației general-planetare echilibrează sentimentele copleșitoare care sunt generate de astfel de situații. Pentru că toate speciile planetare au fost afectate, direct sau indirect, iar cel care cercetează aceste aspecte are nevoie de o cunoaștere mai profundă și totodată mai nuanțată. Cunoașterea trebuie să fie mai profundă, adică să se cunoască ale cărei fenomenologii planetare erau aceste efecte, dar și mai nuanțată, cunoscând că nu numai saurienii au fost afectați de această fenomenologie, ci toate speciile planetare: mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, prin retragerea spiritelor din speciile afectate sau prin dezvoltarea rapidă a altor specii. La început am crezut că ”păcatul” ancestral era al omenirii, al spiritelor umane, dacă energiile aduse pe planetă și radiația lor erau pentru intrarea lor la întrupare. A trebuit să treacă ceva timp până când am reușit să cuprind cele mai importante aspecte ale acestei fenomenologii extrem de complexe.

Este o fenomenologie complexă, întrucât ea a funcționat pe două căi: radiații și energii. Să le urmărim pe rând.

Radiațiile: să ținem cont de faptul că vibrația generală a acestei zone întregi a universului era în diminuare. Spiritele care aveau să se întrupeze în corporalitatea umană veniseră deja în preajma Pământului: ca entități spirituale la început, apoi ca entități astrale, de unde urmăreau toate cele caracteristice Pământului și în special viața și transformările entităților transcedentale cu întreg procesul de transcendență interdimensională. Era o perioadă când vibrația medie zonală se diminua, după ce trecuse de punctul cu vibrația sa maximă – dar tot foarte înaltă era, și specială pentru intrarea la întrupare a spiritelor umane. Acest punct cu vibrație maximă a planetei a avut loc acum 250 milioane de ani, iar spiritele umane au venit în preajma Pământului cu cca 60-70 milioane de ani în urmă. Iar vibrația medie zonală scădea în continuare, și a scăzut până la punctul său minim, atins imediat după ultima glaciațiune.

De oriunde din jurul galaxiei noastre, și de asemenea din interiorul ei, nu veneau vibrații mai înalte, întrucât diminuarea vibrației zonale este un proces care se derulează întotdeauna în toată zona universică, nu numai în preajma, sau în interiorul galaxiei, în preajma Pământului. Deci nu puteau veni radiații înalte din alte părți, compensând această diminuare generală a vibrației. Saurienii au fost o specie cu o corporalitate creată special pentru a fi de folos când vibrația zonală avea să fie foarte înaltă și înaltă – nu pentru a rezista funcțional la vibrațiii joase și foarte joase, din care cauză s-au retras spiritele sauriene din întrupările pământene, plecând spre locuri cu vibrație mai apropiată de necesitățile lor de evoluție: într-o altă subzonă cu vibrație mai înaltă sau într-o altă galaxie pe o planetă mai apropiată de nucleul ei, unde vibrația naturală este mai înaltă. Tocmai această diminuare a vibrației zonale influența negativ corporalitatea saurienilor – fondul general era și rămânea cu valori din ce în ce mai joase, ceea ce contravenea obișnuințelor de trăiri în vibrații foarte înalte ale saurienilor (dar și a multor altor specii de viețuitoare planetare, care au plecat în acea perioadă de pe Pământ).

Cu toate acestea, venirea și staționarea entităților transcedentale cu corporalitatea lor cu vibrație medie extrem de înaltă, comparativ cu trendul general al diminuării vibrației zonale, nu influența fundamental mediul planetar, întrucât ele formatau vibrația locurilor în care creau construcțiile așezărilor, pe care aveau să le lase moștenire oamenilor, sub o bulă energetică care la exterior radia vibrație asemănătoare mediului planetar din exteriorul ei. Vibrațiile nu se compensează, ci se împrăștie în teritorii fără oprire, așa cum sunt ele: deci planeta nu se confrunta cu variații puternice, deși variații erau – inerente unui mediu planetar din această zonă a universului, urmărite de altfel în evoluții pe toate planetele din această zonă.

Multă vreme am crezut că venirea spiritelor umane și crearea speciei omenești a fost motivul pentru care specia saurienilor și alte specii de asemenea s-au stins de pe Pământ: deci motivul extincției acestor specii. Totuși specia umană nu a fost singura care a intrat atunci în biosistemul pământean, dar volumul fluxurilor energo-materiale în atmosfera planetei a crescut foarte mult începând cu acea perioadă.

Așadar existența entităților transcedentale nu influența fundamental mediul planetar și viața curentă a biosistemului, care își urmărea mai departe evoluția conform necesităților fiecărui popor spiritual în parte. Entitățile transcedentale formatau mediul planetar cu vibrații corespunzătoare speciilor care urmau să se instaleze pe Pământ, dar această formatare nu era realizată la nivelele foarte înalte de vibrație ale entităților transcedentale așa cum se derula procesul de trecere de la vibrația lor dimensională foarte înaltă la vibrațiile umane. Ele își pot modela permanent vibrația și ori de câte ori ieșeau ”în lume”, așadar înafara așezărilor lor, puteau să-și modifice vibrația pe termene foarte scurte de timp, timp în care amprentau teritoriile pe care le aveau în planificările lor cu amprente la nivelul la care aveau să ajungă corpurile lor când aveau să fie preluate de spiritele umane: amprente ale faptelor lor fizice, dar mai ales astrale, mentale și cauzale – adică așa cum se va derula viața oamenilor în continuare pe Pământ. Prima lor etapă de trăire avea să fie predominant mentală: deplasare prin orientare mentală în teritorii pe direcții sferice (360 grd. – pe soluri, în aerul atmosferic, în interiorul apelor oceanului planetar), comunicare mentală, și mai ales creație materială mentală. Corpul fizic avea să fie folosit la minimul său existențial: deplasare prin mișcare minimă, cu plutire la suprafața solului și apelor, gesturi extrem de simple și puține, hrănire foarte rară și simplă, direct din natură. Hrănirea lor consta în folosirea unui fruct (pentru energii solare) sau unui tubercul (pentru energii telurice), atunci când energiile și bioritmul personal era la nivele joase de vibrație – și doar de câteva zeci de ori, în viața lor lungă de minimum 10-15.000 de ani / destin).

Cu toate că ieșirile oamenilor în teritorii aveau să fie foarte rare și niciodată în același loc, în aceleași teritorii, era necesară amprentarea tuturor continentelor, insulelor și întregului ocean planetar (mările și oceanele planetei, extrem de puține ape curgătoare în acea perioadă), întrucât toate regiunile planetei aveau să fie cutreierate de ajutătorii planetari: ajutători pentru oameni și întregul biosistem, așa cum vom urmări în studiile viitoare. Amprentele corespunzătoare acestor ajutători aveau vibrații foarte înalte, corespunzătoare vibrației evoluanților secundari și centrali – cu toate acestea influențele lor nu perturbau echilibrul general vibrațional al biosistemului, pentru că corporalitățile mamiferelor vehiculau fluxuri de același fel cu oamenii, doar că volumele de fluxuri aveau să fie mult mai bogate pe măsură ce aveau să intre din ce în ce mai multe spirite umane și ajutători ai lor, și încă mult mai multe pe măsură ce avea să se dezvolte exponențial creația materială mentală.

Desigur, vibrații foarte înalte veneau totuși (chiar dacă nu foarte puternice, după cum am discutat) nu numai de la entitățile transcedentale care creau specia umană, ci și de la alte entități transcedentale care realizau corporalitatea altor specii planetare și le formatau câmpurile planetare în locurile pe care aveau să le frecventeze. De aceea spuneam că fenomenologia acestor schimbări planetare este deosebit de complexă. Așadar și noile specii aveau nevoie de formatări ale cîmpurilor planetare cu amprente necesare evoluțiilor lor și obișnuirii biosistemului înconjurător cu vibrațiile lor. Toate radiau vibrații înalte: se diminuau și ele în timp, dar deocamdată contribuiau în proporții diferite la schimbările din viața planetei, chiar dacă asemenea contribuții nu erau foarte înalte comparativ cu vibrația planetei în acele timpuri. Dar prin bogăția de fluxuri atrase de planetă și biosistemul astfel modificat toate contribuiau la schimbări, pe fondul diminuării permanente a vibrației planetare. Fluxurile care hrăneau corpurile saurienilor aveau vibrația treptat mai joasă, influențându-le funcțiunile obișnuite cu fluxuri cu vibrație foarte înaltă, chiar dacă radiațiile conjuncturale mențineau o atmosferă bună pentru restul viețuitoarelor rămase cu viață normală pe Pământ.

Radiațiile despre care discutăm creează necesitatea de a dezvolta ideile. În primul rând radiațiile emise de toate macrostructurile universice: stelele și planetele cu planetoizii și cu biosistemele lor, fluxurile uriașe de filamente–materii și filamente-energii, circulante în întregul mediul galactic și în întreagul cosmos înconjurător.

Dar în plus, fluxurile de filamente energo-materiale sunt atrase de nucleul galaxiei și circulă prin galaxie pe două căi:

 – prin pătrunderea lor în nucleul galaxiei, și din nucleu ele circulă prin corzile galactice care creează și susțin stelele și planetele galaxiei; aceste fluxuri sunt preluate prin plexurile corpurilor fluidice ale tuturor viețuitoarelor planetare (mai precis de canalul de împământare, structură deosebit de importantă pentru întreaga corporalitate), direct, hrănindu-le, asigurându-le funcțiunile sistemelor corporale în toată perioada întrupării lor;

 – direct în mediul interior al galaxiei, circulând de la o stea la alta, de la o planetă la alta, de la o viețuitoare la alta, energizând și ele, prin structurile plexurilor, corporalitatea de întrupare a viețuitoarelor.

Nu este aici, acum, cazul unor explicații detaliate, dar ele vor veni prin toate studiile ce vor urma.

Filamentele pierd din energia lor, trecând prin toate structurile corporale, de aceea vibrația medie zonală se diminuează pe măsura trecerii timpului, până la atingerea unui minim vibrațional – moment în care coordonatorii de evoluții aprovizionează fiecare subzonă a zonei universului cu noi fluxuri energo-materiale, împrospătând astfel vibrația generală: este momentul în care vibrația zonală începe să crească din nou, să urce în toate valorile ei, în toate subzonele. Se asigură astfel revenirea la următoarele feluri de potențial al spiritelor aflate pe diferite trepte de evoluție, necesare pentru evoluțiile lor.

Prin circulația fluxurilor energetice care treptat pierd din energia lor hrănind corporalitățile în galaxiile pe care le întâlnesc în cale, există o perioadă îndelungată în care și vibrația mediului cosmic, și vibrația galaxiilor (cu stelele, planetele, planetoizilor și biosistemelor lor) scade progresiv, însă foarte lent, astfel încât și vibrația corpurilor viețuitoarelor scade – și ea foarte lent. Dar structurile, elementele arhetipale ale corpurilor asigură din mers adaptarea corespunzătoare, conform căreia spiritele învață să-și modeleze mereu manifestările, în funcție de schimbările pe care le percep de la nivelele lor de evoluție. Astfel ele învață, consolidează și își îmbogățesc mereu cunoașterea, după cum le cer traseele, liniile lor de evoluție, stabilite în funcție de modul în care le crește puterea energetică radiantă. Felurile diferite, dar asemănătoare de corporalitate, de la o planetă la alta, le îndrumă să-și amintească acțiunile lor mai vechi, și să-și adapteze viața în funcție de ceea ce fiecare planetă le pune la dispoziție. În acest fel, fiecare corporalitate (alături de mediul planetar) impulsionează spiritele, prin vibrații, să se orienteze și să se adapteze din mers acestor condiții mereu schimbătoare.

Astfel încât perioada pe care saurienii au traversat-o la fel ca și celelalte specii care au plecat sau care au rămas – dar a căror corporalitate s-a modificat pe măsura schimbărilor mediului se derulau, a fost pentru întregul biosistem o perioadă de trăiri și de consolidări ale manifestărilor lor extrem de importantă pentru evoluțiile spiritelor, nu numai pe Pământ, ci în întreaga galaxie, pentru că vor mai avea evoluții în galaxie. Astfel este necesar să percepem evenimentele din acea perioadă, cercetând aceste perioade din străvechimi, ca pe un fenomen global extrem de complex, nu numai cu privire la schimbările din mediul pământean, ci și al schimbărilor tuturor speciilor pământene: unele au ieșit din întrupările pământene, altele au rămas dar și-au modificat corporalitatea – nu prin voința, prin conștiența lor, ci prin mecanismele arhetipale ale corporalității lor. Mult mai târziu spiritele devin conștiente de necesitățile diferitelor schimbări care au loc în propria lor corporalitate și în profunzimea schimbării condițiilor de mediu. Conștiența lor nu a fost însă total nulă, înafară de simțirile normale, curente; spiritele care aveau deja învățături, experiență consolidată dar în alte condiții planetare dinaintea Pământului, din alte galaxii, își modifică permanent manifestările în funcție de ceea ce au la dispoziție, cu ce se confruntă în viața lor, a fiecărei specii în parte: atunci când există și corpuri spirituale (cazul saurienilor), începe să se dezvolte conștiența unor anumite manifestări proprii, sentimente, înțelegeri vagi – dar existente.

În fața tuturor acestor schimbări întrupații nu sunt însă singuri: au entitățile astrale ajutătoare lângă ei, care le creează în timpul somnului condiții de trăire obișnuită lor, dar în care trăiesc doar cu corpul lor astral. Astfel de condiții se realizează prin crearea unor bule de energie fundamentală specială pentru trăiri astrale paralele și simultane cu desfășurările vieții fizice de pe planetă, în care chiar chiar ajutătorii lor își modifică cu ușurință corpul astral ca să fie asemănătoare cu cele ale celor ajutați, să le dea exemple de noi moduri de hrănire, de deplasare, etc.. În starea de trezie au de asemenea ajutorul entităților eterice pe care le percep mai ales în perioadele planetare de solstiții și echinocții, entități care le arată moduri concrete de deplasare (prin ape, pe soluri noi cu diferențe de nivel pe care nu le cunosc bine, etc.), de comunicare, de relaționare între ele. Spre exemplu, dacă unele specii mărunte ies din biosistem, cele rămase trebuie să se hrănească cu altele, pentru găsirea cărora au nevoie de deplasări mai lungi sau mai scurte dar în condiții noi, care li se par grele la început. Fluxurile cu vibrații treptat mai joase au determinat schimbări ale vegetației, iar chiar saurienii au avut nevoie să-și adapteze hrănirea și deplasarea chiar în timpul extincției lor.

Chiar dacă vibrația planetară nu se modifica substanțial și rapid prin existența entităților transcedentale pe Pământ pentru crearea multor specii în același timp, totuși corporalitatea lor care trecea spre natura pământeană trăgea din cosmos fluxuri extrem de bogate, mult mai bogate ca în vremurile dinainte, pentru întreținerea noilor corporalități. Specific speciei umane era în plus activitatea de creație materială, care trăgea un surplus de fluxuri materiale în special, pe care Pământul nu îl cunoscuse anterior: de la ultimul maxim vibrațional, când existau aici populații înalt-creatoare. Iar acest lucru a contribuit la ieșirea speciei saurienilor din biosistemul planetar, la fel ca și a altor specii.

Dar acum știm că AND-ul uman cuprinde gene ale tuturor viețuitoarelor planetare care trăiesc pe tot parcursul existenței speciei omenești. Ceea ce însemna că oamenii aveau să fie specia ”conducătoare”, ”stăpânitoare” pe Pământ – așa cum arată și Biblia – dar asta nu a însemnat decât că omul poate simți ceea ce simt toate viețuitoarele planetei și astfel le poate înțelege și ajuta, fiind astfel cei mai importanți ajutători ai celorlalte specii pământene.

Și așa au și fost oamenii timp de 50 milioane de ani, de când specia umană a intrat definitiv în existența ei pământeană. Cele ce se petrec în cei ultimi 4.000 de ani este o perioadă scurtă de inconștiență la scară planetară, care se va termina în maximum 100 de ani, iar omenirea va reveni la conștientizarea profundă a rolului său de ajutător și îndrumător al biosistemului pământean.

Spiritele umane veneau în valuri pe Pământ: și rezidenți (care evoluau pentru prima dată pe o planetă ca Pământul, în condițiile pământene), dar și ajutători ai acestor rezidenți: spirite în evoluții galactice și ajutători cu evoluții secundare.

Entitățile astrale cu evoluții înaintate aveau sarcina de a îndruma primarii în eforturile lor de a-și adapta cunoașterea anterioară la realitatea pământeană: fiecare grup de spirite avea nevoie de ajutor specific treptei proprii de evoluție. Ajutătorii secundari au învățături consolidate pentru fiecare grup de primari, pentru fiecare etapă din creșterea și diminuarea vibrației planetare în acest fel de galaxie în care se află planeta noastră. Iar aceasta a fost întotdeauna o sarcină deosebit de importantă, desfășurată și prin îndrumări directe, întrupați alături de ei, și prin vibrații emise către cei ajutați, pe lungimea de undă a frecvențelor lor. Cu astfel de prilej, cei ajutați învață la rândul lor, direct, cum să învețe și ei pe alții, cum să ajute chiar pe frații lor și să se lase ajutați în orice moment al vieții lor.

Scrie un comentariu