FILAMENTE ENERGO-MATERIALE

« Back to Glossary Index

Filamentul energo-material este o formaţiune de energie fundamentală puternic compactizată, structurată interior, independentă şi circulantă în spaţiile universice prin forțele de atracție din spațiile dintre galaxii și din interiorul galaxiilor; face parte din categoria micro-structurilor universice, create de coordonatorii de evoluții în mod special pentru universurile materiale, fiind elementele care stau la baza constituirii corporalității de întrupare ale monadelor aflate în evoluții începătoare.

Se va consulta și elementul de dicționar Filament energetic.

Fiecare filament adăpostește în interiorul lui grupuri de monade aflate în primele faze ale evoluțiilor lor, care nu se pot încă manifesta, dar cresc încet în interiorul filamentului, hrănindu-se cu energia interioară a acestuia; există două forme de filamente:

– filament care adăpostește în interior monade aflate în prima fază de creștere, de evoluție filamentară, filament cu o putere energetică radiantă slabă, care nu poate fi ținut în loc de către monadele întrupate în evoluții începătoare – asemenea firelor foarte subțiri de energie fundamentală: de aceea le numim filamente-energii; rolul lor este de a energiza corpurile întrupaților, fără să poată constitui structuri în radiația spiritelor;

– filament care adăpostește în interior monade aflate în cea de-a doua fază de creștere, de evoluție filamentară, cu putere energetică radiantă mai puternică decât cele din prima fază, care sunt atrase de radiații mai puternice, în puterea cărora ele sunt compactizate și formază structuri stabile în spațiu și în timp – adică structurile corporale de întrupare în universurile materiale: le numim filamente-materii.

Când discutăm despre circulații de filamente în spațiile universurilor materiale putem să le numim laolaltă: filamente energo-materiale.

« Înapoi la Dicționar