Proces etern în viața monadelor, care cuprinde creșterea, și dezvoltarea ramificată în același timp a creșterii puterii energetice radiante a monadelor care se ajută reciproc să evolueze, protejându-se în același timp în vederea menținerii integrității propriei ființe, în eternitatea vieții lor.
Creşterea monadelor în sine nu este decât parţial un proces de evoluţie. Evoluţia este un proces universal și etern, continuu şi uniform de adaptare la orice fel de condiţii de mediu, conştientizând treptat căi de supravieţuire, apoi de găsire a unor altfel de căi prin recunoaştere, comparativ cu stări trăite anterior şi apoi de obţinere prin forţe proprii a unei multitudini de modalităţi de susţinere a propriei vieţi. Treptat, în cursul manifestărilor proprii din mediul de trai astfel conştientizat, se formează conştiinţa existenţei altor semeni, apoi protejarea trăirilor celor din jur, alături de conservarea propriei lor vieţi: protecție și conservare, dar și îmbogățirea propriei experiențe cu alte moduri de manifestare, proprii altora. În mediul modelat şi remodelat pentru astfel de supravieţuiri şi convieţuiri, se formează conştiinţa apartenenţei la acelaşi mediu, necesar tuturor, urmărind învăţături privind chiar conservarea lui, pentru evoluţiile generaţiilor mereu noi de monade care vin pe urmele celor dintâi. Se formează astfel, în continuare, conştiinţa necesităţii de ajutor oferit acestora, necesar a fi şi ele învăţate să conserve viaţa proprie şi a celor din jurul lor, pe aceleaşi căi generale: adică urmărind aceleaşi obiective fundamentale ale vieţii care vor prinde astfel contur în conştiinţa lor, şi a altor generaţii mereu noi, care şi ele trebuiesc ajutate, îndrumate. Experienţa de ajutător devine astfel – şi rămâne în eternitate – calea cea mai complexă de evoluţie: de dezvoltare a forţelor interioare ale monadelor, de folosire mereu superioară a acestora, de adaptare a tuturor cunoaşterilor proprii la noutăți, care formează fondul general de experienţă al fiecărei monade în parte şi a tuturor la un loc.
Evoluţia spirituală este un proces fără sfârşit. Dar desfăşurarea ei, pas cu pas, ordonat şi ţinând cont de necesităţile fiecărei monade, din fiecare spirit, din fiecare popor spiritual de pe întinsul uriaşului nostru Centru de evoluţie, are loc organizat pe etape generale – sau trepte – comune tuturor monadelor, indiferent dacă intră mai devreme sau mai târziu în evoluţii, indiferent de forţele lor interioare, indiferent de manifestările care se formează folosind aceste forţe interioare.
Etapele (sau treptele) de evoluţie sunt intervale de timp, în trăirea eternă a monadelor, care cuprind dezvoltări infinite ale forţelor lor energetice interioare, manifestate în timp în două forme:
– exterior: care stă la baza formării, dezvoltării şi diversificării experienţei de manifestare a monadelor în exteriorul lor; ajută la formarea unei conştiinţe: de sine în mijlocul altora, de progres în evoluţie, de conservare a vieţii universale cu orice preţ, când monadele ajung la puterea de a-şi manifesta exterior propria lor voinţă;
– interior: pe parcursul conştientizării exteriorului său, fiecare monadă în parte începe să-și conştientizeze şi propria existenţă, necesităţile conştientizării necesităţii progresului propriu numai prin progresul spiritual total. Monadele ajung astfel treptat la înţelegerea puterii de a-şi modela propriul interior prin dezvoltarea conştientă a acelor forme de manifestare din experienţa personală prin care vor trăi cu prioritate pe cele de calitatea şi moralitatea: altfel spus – de spiritualitatea cea mai înaltă pe care o cunosc, căutând înălţarea tuturor calităţilor spirituale permanent, în eternitatea vieţii lor.
Astfel conştiinţa și conștiența de sine se vor dezvolta infinit și etern, pe măsura creşterii experienţei totale a monadelor.
« Înapoi la Dicționar