I. DEFINIRI:
Este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de lumină generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri simple autoformate din ea însăși (bule, monade), structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii. În cunoașterea contemporană o numim în mod curent: aură.
II. IDEI PRINCIPALE
1. Omul percepe lumea înconjurătoare în funcție de imaginea formată prin:
– reflectarea luminii provenită de la surse exterioare;
– prin luminiscența naturală, fundamentală, a structurilor materiale, în esența lor fiind create din energie fundamentală aflată în diverse compactizări, forme și asamblări complexe.
2. Luminiscența nu este numai ceea ce numim ”aură”, la exteriorul structurilor lumii: ea este interioară structurilor în sine (în interiorul corpurilor, de exemplu) și irumpe în exterior luminând marginile și câmpurile din jurul structurilor (corpuri, creații materiale).
3. Sunt diferențe de percepție a luminiscenței fundamentale între viețuitoarele de pe aceeași planetă (cu corpuri de manifestare fizice, astrale, eterice sau spirituale pe Pământ), între viețuitoarele din zone și subzone diferite ale universului, în funcție de treptele lor de evoluție, corporalitatea de întrupare, experiența lor de trăire și de accentele pe care le cer diferite sarcini proprii de destin.
4. La începuturi, când nu existau structuri autoformate în energia fundamentală, spectrul de lumini fundamentale era foarte redus: de la un spațiu foarte întins la altul, modificându-se și echilibrându-se mereu între ele; prin autoformarea bulelor și fragmentarea lor până la formarea monadelor, spectrul total s-a îmbogățit prin nuanțe și intensități, și se îmbogățește permanent pe măsura trecerii timpului.
5. Perceperea luminiscenței fundamentale are loc în funcție de puterea de pătrundere a observatorului, în funcție de corporalitatea sa, de sarcinile de destin; se formează și se consolidează odată cu avansarea în evoluții.
6. Luminiscența corpurilor umane este în total albă cu diferite nuanțe și intensități, formată din:
– luminiscența radiației energetice spirituale care formează corpurile și le întreține vitalitatea de-a lungul vieții;
– luminiscența corpurilor materiale cu diverse structuri interioare cu caracteristici diferite, fiind influențate de circulația fluxurilor energo-materiale circulante prin, și între corpuri;
– luminiscența câmpurilor protectoare și hrănitoare care înconjură fiecare corp în parte, cu densități diferite, cu modificări permanente datorită faptului că plexurile corpurilor trag fluxuri energo-materiale din ele, dar în același timp se completează prin atragerea de noi fluxuri prin magnetismul natural al corpurilor.
III. DETALII, DISCUŢII
Așadar, să reținem: energia fundamentală este însuși spațiul infinit care nu se delimitează de energia fundamentală, nu o cuprinde, nu se extinde înafara ei însăși. Energia fundamentală este chiar spațiul care își cuprinde propriul potențial infinit și toate posibilitățile infinite de definire a formelor ei de potențial: pe care le are ea însăși și orice formațiune izvorâtă din ea însăși – deci în egală măsură ca și energia fundamentală în forma ei liberă.
În concluzie nu există nimic înafara energiei fundamentale, și orice formațiune din ea însăși care devine conștientă de existența ei nu o poate cuprinde, căci nu poate fi înafara ei: dar îi poate înțelege infinitatea și eternitatea.
Am discutat anterior despre percepția lumii din jurul nostru în funcție de imaginea formată:
– prin reflectarea luminii provenită de la o sursă exterioară: naturală (steaua locală, alte stele, alte planete apropiate din sistemul stelei locale, planetoizi=sateliți naturali), lumina provenită din diverse fenomene naturale (fulgere și trăsnete, materii care se aprind ușor cum ar fi hidrogenul sulfurat emanat de corpuri în descompunere, materiale fosforescente, etc.) sau surse artificiale de lumină (create manual sau tehnologic de către creatorii avansați);
– prin luminiscența naturală, fundamentală a structurilor materiale – care sunt în esența lor tot formațiuni obținute prin compactizarea energiei fundamentale, deci și ele, toate emit luminiscență, sunet și vibrații fundamentale; structurile materiale fizice, așa cum le știm noi acum, sunt ori corpuri de întrupare ale spiritelor întrupate (vegetale sau animale) sau părți din astfel de corpuri, iar creațiile omenești sunt realizate din materiale planetare preluate din diverse feluri de corporalități (pământuri, lichide, metale, cristale, lemnul copacilor, oasele, pielea, blănurile, secrețiile animalelor, etc.), care emit diverse feluri de luminiscență: ale materiilor fizice și ale materiilor eterice care rămân în mică măsură (dar reală, concretă) legate de materiile fizice, un timp mai scurt sau mai lung.
Este bine să știm că sursele artificiale de lumină, create de oameni, au la bază recunoașterea și conștientizarea surselor naturale de lumină, cu care ei sunt obișnuiți din viața planetară în care au condiții optime de percepție avansată, precum și corporalitate optimă din perioadele cu vibrație planetară înaltă pentru astfel de percepții. Necesitatea surselor artificiale de lumină în viața oamenilor provine astfel din obișnuința spiritelor umane de a trăi într-o lumină permanentă, emisă de structurile planetare fizice și fluidice (cu vibrație mai înaltă decât cea a materiilor fizice), de cosmosul permanent luminos, de toate structurile corporale și radiațiile spirituale prin puterea cărora se formează și vitalizează corpurile de manifestare.
Luminiscența este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de lumină generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri simple autoformate din ea însăși, structuri naturale de întrupare şi creații ale monadelor avansate în evoluţii.
Să reținem un lucru foarte important (vom dezvolta această idee): faptul că această luminiscență nu este numai exterioară, ca formă de radiație pe care o numim ”aură”, ci este în primul rând interioară energiei fundamentale în stare liberă, precum și interiorului structurilor autoformate sau create din însăși energia fundamentală. Energia fundamentală este infinită, deci nici o structură din ea însăși nu ar putea ieși înafara ei pentru a-i urmări particularitățile de evidențiere, cum sunt luminiscența, sunetul fundamental și vibrația fundamentală. Dar în interiorul ei, în stare liberă, în spații cu compactizări diferite, un observator cunoscător (așa cum sunt monadele avansate în evoluție și cunoaștere) percepe diferențele de luminiscență, sunet și vibrație de la un spațiu la altul; la fel ele percep diferențele de acest fel între marile bule ale energiei fundamentale – spre exemplu universurile, energia fundamentală a universurilor, în care se află toate structurile de întrupare (în universurile materiale) și toate structurile energetice în universurile spirituale.
De asemenea, toate structurile create de monadele avansate au asemenea particularități în interiorul lor, și un observator mental, aflat înafara structurilor poate percepe luminiscența, în primul rând în interiorul structurii (unul din corpurile de întrupare ale unui om, spre exemplu) – pe care o vede foarte luminoasă, puternic luminoasă în interiorul ei și care luminiscență irumpe înafara structurii (corpului) sub formă ultimă de radiație care se pierde în spațiu: în funcție de puterea de compactizare a energiei fundamentale în structură. Deci ceea ce vedem la suprafață, sub formă de ceea ce numim ”aură” este doar forma exterioară a luminiscenței, care se află în forma sa cea mai puternică în interiorul său. Dacă structurile au substructuri interioare, se vor percepe diferențe luminoase în interior și în exterior mișcări ale luminilor, în funcție de mulți factori: luminiscența radiației spirituale care susține corpul, radiația luminoasă a structurilor, precum și radiația luminoasă a circulației fluxurilor de toate felurile prin substructurile observate.
În universuri nu sunt numai structuri materiale, ci și structuri energetice realizate numai de către coordonatorii evoluțiilor noastre – și creatori ai structurilor universice, căci numai ei au ajuns prin evoluții să aibă o putere energetică proprie atât de mare, de înaltă și experiența de a o folosi, încât să compactizeze energia fundamentală (noi, oamenii, în condiții optime, nu putem să compactizăm decât fluxurile de filamente energo-materiale, care sunt deja compactizate din circulațiile lor cosmice). Luminiscența (la fel și sunetul și vibrația fundamentale) creațiilor energetice este mult mai puternică decât cea a formațiunilor materiale, de aceea ele nu sunt realizate în preajma, sau în drumul galaxiilor aflate în mișcare permanentă: astfel de creații energetice pot fi corzi universice, bariere energetice interzonale, etc., iar galaxiile sunt plasate la distanțe mari de ele, de unde asemenea creații cu funcțiuni complexe pot ajuta galaxiile în anumite condiții, un ajutor mai simplu sau mai amplu, obișnuind astfel de la distanță evoluanții din galaxii cu prezența și cu emisiile lor: lumină, sunet și vibrații fundamentale. Galaxiile sunt într-o permanentă deplasare, apropiindu-se și depărtându-se de creații energetice – spre exemplu de corzile universice – păstrând distanță mai mare sau mai mică între ele și corzi: foarte mare în zona I, unde se desfășoară evoluțiile începătoare, din ce în ce mai mică însă în zonele II și III, unde se desfășoară evoluții care chiar se bazează pe apropierea lor. Chiar dacă apropierea este periodică, întrupații se obișnuiesc să folosească emisiile lor în trăirile curente, mai mult sau mai puțin după momentul mersului galaxiilor.
Aşadar luminiscența fundamentală nu este o lumină provenită dintr-o structură exterioară, dar şi o asemenea lumină – cea pe care noi o cunoaştem provenind de la surse exterioare: soare, becuri, foc, fulgere (materie în stare plasmatică) etc. – este realizată prin reproducerea stării de luminiscență fundamentală, pentru ca monadele în evoluţiile lor începătoare să se obişnuiască să perceapă stările generale de acest fel: lumină-umbră-întuneric.
Aşadar, să recapitulăm: fiecare fel de particularitate în parte trebuie discutată pe scurt în felurile sale specifice:
– la nivelul energiei fundamentale în stare liberă;
– la nivelul structurilor naturale ale energiei fundamentale, autocreate şi existente înafara organizărilor monadelor avansate, creatoare de Centre de evoluţie;
– în organizările interioare ale Centrului de evoluție, la nivelul percepţiilor întrupaţilor în general, şi în particular ale noastre, pe Pământ; percepţiile, limitate la un moment dat, dar în curs de permanentă diversificare, îmbogăţite ca volum şi ca nivele de profunzime, sunt diferite de la o treaptă de evoluţie la una superioară, dar şi de la un fel de întrupare la altul: diferite pentru indivizii speciilor în întrupări cu corp fizic (diferite de la o specie la alta și de la o subspecie la alta în cadrul unei specii), diferite în cazul entităţilor astrale, eterice sau ale oricăror altele; diferite pentru entităţile dimensionale şi interdimensionale, care au posibilitate de percepţie simultană cu toate corpurile lor, sau pot alege un anumit tip de percepție în funcţie de necesităţile celor ajutați, cunoscând bine structurile fiecărei specii în parte, fiecărui fel de entități în parte.
Desigur înțelegem că diferențele de percepție sunt foarte mari, ţinând cont de condițiile de evoluție ale oricăror vieţuitoare în funcţie de zona şi subzona în care se află planeta lor natală.
Nu numai treapta de evoluție proprie este importantă pentru modul de percepție de acest fel, ci și accentele pe care le cer diferite sarcini de destin: pentru aplicații diverse, pentru înțelegeri și consolidări ale percepțiilor, alături de folosirea lor în viața curentă.
Astfel este necesară extinderea studiilor la diferitele nivele amintite, în studii ample, atunci când este necesar. Deocamdată ne orientăm în câteva idei generale, necesare înţelegerilor în studiile pe care le efectuăm acum.
Să detaliem.
Aşadar este o luminiscenţă pe care o cunoaştem mai mult sau mai puţin din ceea ce numim “aură”, din percepții proprii sau din informări cu privire la acest aspect ale realității noastre. Ceea ce începem să înțelegem în plus este faptul că orice aură se percepe pe fondul general de luminiscenţă a energiei fundamentale a locului unde se află structura studiată. Ea este influenţată de aura, de luminiscenţa proprie a observatorului; totul este influenţat de diferite feluri de lumini provenite de la surse exterioare: stele, fulgere, structuri materiale luminoase, etc. Să reţinem că orice structuri materiale care generează lumină (becuri, alte creații de același fel) provin din reproduceri ale stării de luminiscenţă cu care spiritele toate, în evoluţiile lor, se obişnuiesc să o perceapă și astfel ajung să înţeleagă ce înseamnă lumina, cât de folositoare poate fi. Dar treptat începem să conștientizăm şi deosebirea între luminiscenţă ca particularitate a energiei fundamentale și emisii de lumină din diverse forme de întrupare: steaua locală, adică care este cea mai apropiată de planetă, stelele cosmosului care înconjoară planeta, planetoizii (naturali sau atrași de planetă), lumină fizico-chimică emisă de corpurile unor vieţuitoare, surse de lumină create pe care le numim artificiale. Prin toate acestea monadele învaţă să perceapă stările generale ale formelor de lumină – dar şi formele estompării ei: umbră şi întuneric. Iar în continuarea evoluţiilor lor, ele învață cum să deosebească lumina, luminiscența emisă de diferite corpuri ale sistemului corporal propriu, în funcţie de starea de compactizare a materiei lor: obişnuim să spunem “în funcţie de vibraţie” – dar să înţelegem că nu vibraţia determină luminiscenţa şi sunetul fundamental, ci toate trei sunt la egalitate particularităţi de evidenţiere a stării energiei fundamentale. Dar să ne exprimăm în continuare așa cum suntem obișnuiți, ca să ne axăm pe elemente noi de cunoaștere acum, însă să avem în vedere acest aspect, că toate sunt pe același nivel, și nicidecum pe nivele de subordonare, creându-se unele pe altele. Așadar, în funcţie de vibraţia planetară – cum obişnuim să spunem – monadele întrupate învaţă să deosebească toate stările menţionate în diverse momente ale variaţiei lor periodice.
Majoritatea spiritelor umane, de-a lungul evoluţiilor lor pe Pământ, trec prin percepţia tuturor formelor de luminiscenţă şi lumină cosmică, planetară, ale diferitelor specii de vieţuitoare terestre, ale tuturor formelor de creaţie umană care generează lumină, în orice epocă pe care o trăiesc aici.
Azi omul poate înţelege, ca noţiune în sine, că orice formă de lumină, şi orice formă de luminiscenţă poate avea o gamă uriaşă de forme de evidenţiere cu lungimi de undă extrem de variate, cu intensităţi extrem de variate, în funcţie de diferite caracteristici ale mediului – nu numai în funcţie de structurile care emit sau primesc, absorb sau reflectă lumina.
Indiferent de originea lor, toate sunt combinaţii de emisii pe care le numim în diferite moduri: culori, nuanţe şi intensităţi. Toate felurile şi combinaţiile pe care le cunoaştem într-un spectru extrem de bogat, de variat, arată de fapt particularităţi de compactizare a energiei fundamentale, specifice unui spaţiu care are nu numai proprietăţi speciale, dar care şi ele se pot modifica, mai mult sau mai puţin periodic, în funcţie de complexităţile necesare evoluţiilor. Doar trebuie să înţelegem că într-un Centru de evoluţie spațiile (bulele de energie fundamentală) sunt alese cu deosebită atenţie, pentru a nu fi obositoare pentru evoluanți, care se schimbă prin avansare și locul lor este luat de alt val de evoluanți care intră în evoluții, care au alte forme de manifestare, care necesită schimbări fine de mediu fundamental energetic: lucru pe care monadele coordonatoare ale evoluțiilor îl realizează pentru a fi astfel de folos noilor evoluanți.
Revenind la energia fundamentală, să înţelegem faptul că ea nu are particularităţi diferite doar în funcţie de compactizarea ei în general în stare liberă sau/şi în structurile sale naturale sau create. În starea primordială, înainte de apariţia primelor formaţiuni în ea însăşi, ea nu a avut aceeași luminiscenţă (şi, la fel, un sunet fundamental şi o vibraţie fundamentală) în toată întinderea ei, existând întinderi extrem de mari în care nu exista o uniformitate; vom reveni cu alte amănunte când vom discuta despre vibraţia fundamentală.
O altă formă specifică este faptul că orice cercetător, oricât de minuscul, sau retras, sau depărtat ar fi, influenţează spaţiul cercetat cu toate caracteristicile şi particularităţile sub care se poate evidenţia energia fundamentală. Tocmai de aceea Centrele de evoluție sunt înconjurate de pături groase din energie fundamentală extrem de dense, de compacte, astfel încât puterea energetică radiantă uriașă a monadelor din interior să nu răzbată în exterior și să nu influențeze în niciun mod desfășurările dinafara lor.
Toate cele discutate stau la baza dezvoltărilor despre care am pomenit, în structurile care s-au format odată cu evoluţiile avansate ale monadelor. Spectrul de lumină iniţial a fost extrem de redus, pentru că nu existau la început structuri individuale cu densități mari care să modifice evident lumina; în timp, au apărut tensiuni și modificări din însăși densitatea ei originală, s-au modificat caracteristicile spațiilor în diversitatea lor, dar lipsa unor delimitări între ele conducea la echilibrarea lor permanentă; modificările au dat naștere la tensiuni și la apariția astfel a primelor bule de energie cu compactizare diferită de restul energiei din jur. Prin tot ceea ce apoi s-a autoformat, și prin ce s-a creat ulterior – şi se va crea în continuare – formele de evidenţiere a energiei prin intermediul luminiscenţei s-au dezvoltat, s-au volumizat în game specifice creaţiilor, variaţiilor lor în funcţie de condiții și necesităţi.
Sunt însă extrem de puţine feluri de luminscență totuşi pe Pământ, chiar dacă nouă ni se pare o bogăţie uriaşă, practic infinită pentru posibilităţile noastre de percepţie de azi: și unii dintre noi au impresia că numai acestea sunt – ceea ce este evident eronat; dar în străvechimi, în vremuri de cunoaştere şi percepţie avansată, omul ştia foarte clar că percepțiile sale pământene sunt foarte reduse, tributare corporalității sale, limitate doar la necesitățile unui anumit tip de evoluții, care au rolul de a crea și consolida ceea ce cer sarcinile de destin. Și, de asemenea, oamenii știau că după consumarea trecerii prin vibrațiile cele mai joase și începutul creșterii vibrației planetare, toată experiența acumulată avea să poată determina percepții mult mai extinse, mai profunde, pe care să le folosească în cele necesare finalizării sarcinilor pământene de destin.
Totul continuă să se îmbogăţească mereu pe măsura intrării la întrupare a unor noi valuri de monade pentru evoluţie. Fiecare val de monade poartă cu sine noi compactizări ale energiei în ele însele, și desigur mereu alte noi forme de emisii, căci nici o monadă nu este identică cu alta. Şi în acelaşi mod putem discuta şi despre luminiscenţă, şi despre sunet, şi despre vibraţie – toate fundamentale. Când vom discuta despre vibraţie, vom aduce explicaţii în plus, care vor dezvălui noi elemente de studiu ale energiei fundamentale. Dar nu am început cu vibraţia fundamentală pentru a nu ne adânci în confuzia conform căreia vibraţia este aceea care determină totul: şi luminiscenţa, şi sunetul fundamental. Toate trebuie privite ca fiind simultane, în același plan, contribuind astfel la evidențierea tuturor celor care s-au format și sunt în continuare în energia fundamentală.
Dacă discutăm – deocamdată pe scurt, mai detaliat cu alt prilej – despre luminiscența diferitelor structuri, să punem câteva accente:
– perceperea luminiscenței are loc în funcție de puterea de pătrundere a întrupaților observatori și analiști care vor folosi cunoașterea ei în viața lor curentă; când perceperea nu există sau este foarte slabă – înseamnă că avem altceva de făcut pentru finalizarea sarcinilor de destin, dar este bine să nu înlăturăm cunoașterea de acest fel doar pentru că ea nu este puternică; în acest fel, acceptând și preluând informații, ne pregătim pentru epoca în care toate vor deveni din nou puternice;
– perceperea luminiscenței structurilor din energie fundamentală (indiferent dacă este vorba despre macrostructuri: corzi energetice, bariere energetice interzonale, etc. sau microstructuri: filamente energo-materiale, structuri de întrupare create de ajutătorii personali la începutul evoluțiilor) are loc pe rând, odată cu avansarea în evoluții, odată cu formarea unei memorii care conține diverse aspecte ale aceluiași tip de percepții. Așadar nu este ceva rău că la un moment dat nu vedem ceva sau altceva, căci toate vin treptat, și nimeni nu este de vină cu ceva în acest sens.
Să detaliem câte ceva. La începutul evoluțiilor într-un Centru de evoluție, diverse structuri nu pot fi percepute datorită vibrației lor foarte înalte, și numai pe parcursul evoluțiilor avansate apar în percepții, când spiritele învață să perceapă, să distingă diferențele și să le folosească. Prin folosirea lor se memorează totul mult mai ușor și se consolidează cunoașterea lor, obișnuința de a se adapta diverselor condiții de trai, orientându-se pe loc în întrupări. Creațiile materiale cu vibrații din ce în ce mai înalte le percepem treptat și le folosim în combinație cu alte percepții, de vibrații mai joase, care sunt legate și de alte criterii decât imaginile oferite de luminiscența lor. Împletirea tuturor conduce la creșterea experienței noastre și ajută din plin la continuarea evoluțiilor, alături de mereu alte elemente pe care le conștientizăm rând pe rând.
Luminiscența corpurilor umane este de fapt pe Pământ, în percepția întrupaților, albă în esența ei, căci este formată simultan din multe componente:
– din luminiscența radiației spirituale care formează corpurile și le întreține vitalitatea pe parcursul vieții: care cuprinde nuanțe de diverse culori și intensități, cu nuanțe împletite de la fiecare set și subset al radiației folosite; și este necesar de spus că nu radiația aceasta pălește cu timpul, creând bătrânețea, ci deteriorarea corpurilor folosite intensiv de spirit în timpul vieții;
– din luminiscența corpurilor materiale, cu toate structurile lor interioare care au vibrații diferite, și luminiscență diferită (și sunet fundamental, de asemenea), influențată de fluxurile care circulă permanent prin structurile corporale;
– din luminiscența câmpurilor protectoare și hrănitoare ale corpurilor, formate din fluxuri de energii cu densități diferite, atrase de magnetismul natural al corpurilor, din care plexurile trag în interiorul corpurilor fluxuri de energii (energo-materiale) din câmpurile înconjurătoare, dar care câmpuri se completează permanent, prin puterea de atracție a corpurilor, cu noi fluxuri din mediul înconjurător.
Este de adăugat faptul că tot timpul luminiscența va oscila în jurul valorii fundamentale specifice subzonei și galaxiei din care face parte planeta.
La toate corpurile, structurile sunt diferite de la un întrupat la altul, ceea ce este comun ține doar de aprovizionările cu fluxuri din același nivel de vibrație pentru fiecare corp (pe specie) și pentru fiecare strat interior al fiecărui corp în parte. Cu timpul, un observator se obișnuiește cu specificul particularităților de vibrații, luminiscență și sunete fundamentale și din combinațiile lor, cu toate variațiile lor, își formează o experiență proprie de percepție.
Așadar, acum percepem culoarea luminiscenței corpurilor ca fiind albă, un alb cu nuanțe specifice fiecărui câmp: bleu, vernil, gălbui, ametist, iar pentru câmpurile spirituale, cu vibrațiile cele mai înalte, combinații sidefii sau opalescente cu nuanțe care se pot modifica din când în când, prinzând diferite nuanțe palide de culori pe care creierul nostru le poate decodifica, cunoscându-le din mediul fizic, pe măsura creșterii experienței proprii de percepție.
Pe de altă parte, ceea ce aici, pe Pământ, este galben spre exemplu, pe alte planete, din alte sisteme stelare și în alte galaxii vor avea nuanțe diferite sau chiar culori diferite. La fel se petrec lucrurile și cu sunetul fundamental și cu vibrația fundamentală, căci totul ține de radiația totală a planetei de întrupare a observatorului și de mediul general de desfășurare a cercetării lui. Mai departe, percepțiile sunt influențate de mediul atmosferic, de biosistem și de radiația lui din nivelul general al momentului, pe fondul de luminiscență generală a galaxiei (a subzonei, a zonei universului).
De exemplu noi, oamenii, nu am putut percepe în străvechimi (înainte de ultima glaciațiune) culorile roșu și portocaliu așa cum le percepem azi, ci numai de la galben în sus – vibrația planetei și a corporalității noastre fiind de 2-3.000 de ori mai înaltă decât azi – comparativ cu ceea ce deci, percepem acum, majoritar prin senzorii corpului fizic; dar totuși percepeam astfel de culori în alte moduri decât le cunoaștem acum, ca o combinație de percepții oferite de lumina venită de la soare, stele și sateliți naturali ai Pământului: și prin combinații fizico-chimice, și prin luminiscențe corespunzătoare, foarte puternic percepute de corpurile cu senzori: cauzal, mental și astral, alături de senzații pe care azi le putem asocia tactil de exemplu, cu toate corpurile simultan. Percepțiile prin corpul fizic erau în general altele decât ceea ce știm acum, întrucât corpurile fizice aveau o densitate mai mică decât azi (oasele având densitatea cartilajelor de azi și restul structurilor proporțional cu ele), iar corpurile cu vibrație mai înaltă decât cea a corpului fizic erau mult mai dense și mai bogat structurate de cât sunt ele azi. Toate determinau o percepție generală care nu ține numai de culoare: omul știa bine că existau asemenea culori din experiența sa universală, că în acel moment le percepeau altfel decât celelalte viețuitoare de pe planetă, cu evoluții începătoare, și că le vor percepe în viitor, când vor folosi și oamenii în mod majoritar corpul fizic, într-un fel asemănător cu modul în care le percepeau celelalte viețuitoare în acel moment.
Așadar să reținem că unele percepții în străvechimi erau altele – și vor fi de asemenea altele în viitor, când vom reveni la capacitățile pe care le-am avut în trecut. La fel erau (și vor fi în viitor) percepțiile fenomenelor atmosferice: apus, răsărit, care nu se percepeau atunci direct, din cauza unui plafon cețos gros care acoperea întreg Pământul; pe de altă parte, din călătorie astrală nu se percep luminile în culorile lor influențate de atmosferă, ci numai la modul culorii fundamentale, individuală și pe combinații specifice de culori fundamentale (așa cum vedem curcubeul azi). Deci fenomenele se percepeau (și încă multe altele în plus, specifice acelor vremuri) – dar în alte moduri decât azi, moduri de o complexitate cu totul specială comparativ cu ceea ce știm azi.
Spiritele umane, cu experiență avansată în percepții și în adaptarea cunoașterilor lor la realitățile planetelor de întrupare, se obișnuiesc să analizeze fiecare element observat, în funcție de specificul locului; și, dacă este necesar, se fac analize comparative între diferite locuri. La fel s-au petrecut lucrurile și pe Pământ în străvechimi, în funcție de radiația specifică fiecărei forme de întrupare, de la planetă la fiecare specie și subspecie de viețuitoare. Tocmai de aceea spiritele umane au venit din timpul epocii planetare cu vibrație foarte înaltă pe Pământ, având o corporalitate care permitea activități mentale și astrale majoritare și activități fizice doar ajutătoare; spiritele umane păstrau în întrupare toate cunoașterile lor anterioare, din spații ale universului, ale altor universuri și ale unor spații ajutătoare ale universurilor. Toate cunoașterile anterioare și le adaptau la realitățile planetei prin analize comparative între ele: la nivele foarte fine, subtile ale realității Pământului și cunoscând toate variațiile care aveau să vină în viitor.
Desigur, asemenea analize nu s-au limitat la luminiscența fundamentală, ci și la sunet, și vibrația fundamentală, și fiecare în parte s-a completat cu elementele favorizante și defavorizante pentru utilizările în viața curentă, față de un punct de optim pentru derularea sarcinilor lor. Să reținem așadar că analizele de acest fel au avut în vedere și extrapolările în percepțiile umane după cum știau bine că va evolua vibrația medie zonală a universului și, implicit, cea planetară. Au avut în vedere de asemenea și apariția blocajelor în funcționarea corporalității în perioadele cele mai grele: când vibrația planetară avea să devină foarte joasă, precum și perioada planetară cu variații foarte abrupte de la o perioadă foarte scurtă de timp la alta, când vibrația avea să înceapă să crească din nou.