I. DEFINIRI
Este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de vibrație generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri autoformate din ea însăși (bule, monade), în structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii.
II. IDEI PRINCIPALE
1. Aşadar, vibraţia fundamentală este o emisie provenită din tensiunile interne care se nasc din compactizările energiei fundamentale: și în stare liberă, și în stare structurată.
2. Vibrația fundamentală nu este ceea ce numim azi în mod curent vibraţie cu referire la materia fizică: ca mişcare oscilatorie periodică a unui corp sau a unor particule dintr-un mediu, efectuată în jurul unei poziţii de echilibru cu diverse frecvenţe.
Dar cunoașterea vibrației în materia fizică și multiplele ei aplicații ne va ajuta foarte mult la revenirea recunoașterii vibrației fundamentale și folosirii ei în moduri pe care le-am cunoscut și aplicat în epoca mentală, înainte de ultima glaciațiune.
De aceea spunem că vibrația fundamentală este o particularitate a energiei fundamentală în totalitatea ei, la fel ca și luminiscența fundamentală și sunetul fundamental.
III. DETALII, DISCUȚII
Vibraţia fundamentală este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de vibrație generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri autoformate din ea însăși (bule, monade), în structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii. Împreună cu luminiscenţa fundamentală şi cu sunetul fundamental, toate trei pot fi percepute de noi acum din ce în ce mai clar, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare şi adaptării naturale a corporalităţii noastre la această creştere.
Noi le putem percepe din ce în ce mai clar întrucât avem deja experienţa percepţiei lor: din evoluţiile anterioare celor pământene şi din experienţa perceperii lor chiar aici, pe Pământ, în evoluţiile noastre dinainte de ultima glaciaţiune şi încă puţin după aceasta. După o perioadă scurtă de timp planetar, în care accentele percepţiilor noastre s-au pus pe simţurile (şi trăirile) fizice, odată cu creşterea vibraţiei planetei – proces aflat acum în derulare – revenim treptat la astfel de percepţii, consolidându-le şi pe ele, şi pe cele fizice înainte de finalizarea evoluţiilor noastre pământene.
Discutăm despre vibraţia planetară – dar să ştim bine că ea nu este o vibraţie datorată mişcărilor planetei, în deplasarea ei în jurul propriei axe, sau oscilaţiilor ei pe coarda stelară care îi creează condiţii existenţiale, nici mişcărilor ei în galaxie şi nici mişcării galaxiei prin mediul cosmic. Vibraţia medie planetară, vibraţia medie zonală (şi intersubzonală, căci fiecare zonă a universului este înpărţită pe subzone) are câte o vibraţie proprie, specifică, şi nici una nu este legată de mişcări individuale sau de grup, ci este vorba întotdeauna despre această vibraţie fundamentală dată de compactizarea energiei fundamentale, ea însăși fără nicio altă condiționare dinafară. Condițiile exterioare ale structurilor din energia fundamentală care acționează asupra lor determină însă varietatea de nivele, subnivele, nuanțe, registre de vibrație, la fel ca și în cazul luminiscenței fundamentale și a sunetului fundamental. Doar condițiile primordiale care s-au format în ea însăși, în energia fundamentală primordială, ca posibilități existențiale primordiale, au determinat primele diferențieri în compactizarea uniformă inițială a energiei, din care s-au tras toate modificările ulterioare.
Aşadar, vibraţia fundamentală este o emisie provenită din tensiunile interne ale energiei fundamentale în diferitele ei stări – în stare liberă sau structurată, în funcţie de compactizarea ei în diferitele forme sau structuri din ea însăşi; iar monadele avansate pot crea diverse structuri din însăşi energia fundamentală, care la rândul lor pot intra în compunerea altora, formând structuri complexe, cu funcțiuni complexe, ori pot rămâne în starea lor iniţială, ajutând direct sau indirect evoluţiile care se derulează în spaţiile lor.
Să reţinem şi faptul că nu este vorba despre ceea ce numim azi în mod curent vibraţie: ca mişcare oscilatorie periodică a unui corp sau a unor particule dintr-un mediu, efectuată în jurul unei poziţii de echilibru cu diverse frecvenţe. Definirea aceasta rămâne însă valabilă în stările materiei fizice şi în creaţiile umane cu care ne întâlnim frecvent în viaţa curentă.
La început am mers şi eu din confuzie în confuzie, fără însă ca lucrurile cu care făceam confuzie să nu fi existat – dar ele nu erau de fapt vibraţie fundamentală. Spre exemplu, am învăţat despre respiraţia monadelor, acel inspir/expir prin care monadele se aprovizionează cu energie fundamentală pentru a suporta efortul de orientare/percepţie/manifestare, precum şi ieşirea spontană a energiei care nu se depune pe celulele fundamentale ale monadei. Acest proces dă naştere unui şuvoi neîntrerupt de energie pe care o numim energie radiantă, care formează radiaţia monadei sau, în evoluţiile care reunesc mai multe monade într-un spirit – radiaţia spirituală. Este, există, se percepe, se manifestă, dar ea nu este vibraţia energiei fundamentale din care se compune însăşi monada. Nu poate fi fundamentală întrucât o au şi toate formele şi creaţiile care nu sunt întrupări de monade/spirite, dar induce în eroare faptul că în niciun univers nu există locuri goale, nu există vreun loc care să nu vibreze, căci vibraţii vin de peste tot, de la toate întrupările independente (întrupaţi individuali cu corpuri de toate felurile) sau comune (planete, planetoizi, stele) și din toate câmpurile tuturor felurilor de corporalități. Așadar însuși mediul universic nu este de loc vid, ci este plin cu energie fundamentală, în care circulă fluxuri de filamente energo-materiale, care la rândul lor sunt pline cu cele mai mici monade aflate în evoluție, mai mici de milioane de ori decât particulele subatomice la cunoașterea cărora am ajuns și noi azi. Deci toate respiră energie fundamentală și este destul de dificil pentru începătorii studiilor spirituale să le separe: vibrațiile rezultate din respirațiile micuțelor monade, precum și a celor avansate aflate pe alte multe trepte de evoluție, umplu universul. Dar absolut toate sunt scăldate de energia fundamentală a acestui univers – a oricărui univers: omniprezentă, care pătrunde absolut orice structură formată din ea însăși și aflată în ea însăși. Să reținem faptul că ea însăși are o vibrație, chiar dacă nu intră și nu iese din ea nimic, căci nu există nimic înafara ei. Tocmai acest fapt conduce indubitabil la realitatea fundamentală, la particularitățile energiei care este fundamentală și primordială cu adevărat.
Așadar rămâne să înțelegem ce este cu adevărat vibrația fundamentală: și ea este – la fel ca și luminiscența fundamentală și sunetul fundamental, o particularitate de evidențiere a existenței energiei fundamentale în oricare din stările ei, care ne arată adică că ea există cu adevărat, că nu există un vid absolut nicăieri. Că este pretutindeni, și în stare liberă, și în orice formațiune, stare structurală autoformată direct din ea sau creată de monadele foarte avansate în evoluții. Vibrația fundamentală este așadar o emisie născută din tensiunile interne ale energiei, în funcție de diferite grade (forme) de compactizare a ei însăși.
Dar este necesară o precizare: orice structură (bulă, ață, monadă) din energie fundamentală compactizată are o vibrație proprie (și o luminiscență fundamentală, și un sunet fundamental) și atrage în jurul și, acolo unde este cazul, în interiorul său, cantități de energie fundamentală suplimentară față de energia fundamentală a mediului care o și înconjoară, o și pătrunde în mod natural și fundamental. Astfel se formează o pătură de energie fundamentală compactizată în jurul structurii, iar dacă structura este puternică, atrage și alte formațiuni din jur, mici și ușoare, formându-se astfel un câmp complex: concret, în cazul corpurilor noastre, se compactizează energie fundamentală în jurul corpului, împreună cu fluxuri energo-materiale din circulațiile înconjurătoare. Astfel vibrația fundamentală poate fi considerată a fi formată din vibrația structurii (corpului, în exemplul nostru), plus vibrația energiei fundamentale compactizată în jurul ei și fluxurile de filamente energo-materiale atrase din circulațiile filamentare din jur și compactizate odată cu energia.
La rândul ei, energia fundamentală cumulează vibrația proprie cu vibrația propagată de la alte formațiuni, din apropierea spațiului la care cercetătorul face referință, formațiuni care influențează și determină modificări ale vibrației fundamentale a energiei aflată în stare liberă. Poate fi observată această modificare, iar pentru determinarea vibrației fundamentale a energiei în stare liberă, entitățile coordonatoare de evoluții pot s-o determine cu percepțiile lor foarte fine; dar pentru noi, observatorii cu mult mai puțină evoluție, este încă practic imposibil să facem deosebirea, chiar dacă corporalitatea ne-ar fi optimă și vibrația generală ar fi foarte înaltă.
În paranteză fie spus, să reținem că vibrația mediului planetar, la care facem mereu referință, este o vibrație care cumulează vibrația energiei fundamentale a subzonei universice, cu vibrația medie a filamentelor energo-materiale circulante în mediul planetar, cu vibrația medie a inflențelor spațiului cosmic asupra planetei. Astfel luăm în considerare componentele vibrației medii ale stelei în sistemul său stelar, influențată de planetele sale (cu planetoizii săi, cu biosistemele lor) și de celelalte formațiuni din sistemul stelar local, peste care vin influențele galactice din jur. Lucrurile sunt de fapt și mai complexe (atât cât putem acum să le percepem și să le înțelegem noi azi), căci între mari structuri energetice universice, pe care le numim corzi universice ale subzonei, influențele se schimbă de la o coardă la alta și astfel se influențează galaxia în deplasarea ei permanentă prin subzonă, ceea ce iarăși schimbă termenii discuției.
Dar deocamdată este bine să avem oarecare orientare cu privire la componentele vibrației fundamentale – și, la fel, ale luminiscenței fundamentale și ale sunetului fundamental, și mai ales să știm că absolut tot ceea ce pot face coordonatorii evoluțiilor noastre vom fi și noi treptat în stare să le învățăm și să le aplicăm pe măsura înaintării noastre în evoluții.
Putem să lărgim discuția în toate direcțiile: spre exemplu, pornind chiar de la starea primordială simplu structurată, se cumulează vibrația energiei fundamentale din care provin formațiunile: bule, celule foarte mici, păturile interioare ale grupurilor de celule care se atrag între ele, dar și cele exterioare, care se formează prin atragerea și compactizarea energiei fundamentale în jurul întregului grup de bule, celule.
În stare întrupată – așa cum evoluăm noi acum – se cumulează vibrația radiației care vine de la monadă, de la grupul întreg de monade care formează spiritul, care poartă vibrația tuturor structurilor interioare ale monadei + păturilor energiei compactizate în jurul monadelor și a grupării de monade care formează un spirit. Și toate la un loc formează vibrația generală a fiecărei monade care se întrupează, care se transmite prin radiația ei totală către sistemul corporal de întrupare proprie, aflat în cursul existențial al monadei. Vom dezvolta treptat toate aceste lucruri, ca să ne facem o părere avansată asupra celor care ne formează și care ne ajută în evoluția noastră.
Întrucât vibrația este o formă de pulsație, ea este o pulsație extrem de rapidă, neconștientizată de monade la începutul evoluțiilor lor; doar cu timpul și cu înaintarea în evoluții monadele încep să observe și să conștientizeze asemenea elemente fine ale existenței lor. Și tot pe parcursul evoluțiilor, o percep și la corpurile de întrupare, și în creațiile lor sau alte stări structurate ale energiei fundamentale: de la cele aflate în apropierea lor și de la structurile din universul înconjurător. Razele de energie fundamentală care vin de la monade pentru a forma și susține sistemul corporal de întrupare au vibrații diferite, în funcție de mărimea celulelor fundamentale ale monadei, a puterii energetice a fiecăreia în parte și a tuturor celulelor la un loc, a dezvoltării fiecăreia, cu emisia proprie de vibrație, precum și a păturilor energetice care înconjoară monada (și spiritul întreg, și ale poporului spiritual din care face parte spiritul cu toate monadele sale). Toate au compactizări diferite, și astfel vibrații diferite, care se schimbă treptat de-a lungul dezvoltărilor lor.
Așadar este o întreagă complexitate pe care și noi o vom putea percepe, pe măsura avansării în evoluțiile noastre, oricare ar fi condițiile locale de întrupare.
Să discutăm puțin mai mult despre vibrația energiei fundamentale în stare liberă, ca emisie din însăși compactizarea ei. Toate particularitățile existenței sale: luminiscența, sunetul și vibrația, toate pe care le numim fundamentale, determină necesitatea de a nu o mai considera ”nimic” – așa cum încă cred unii îndrumători chiar de învățătură metafizică, de cursuri de natură metafizică. Ea chiar este ”ceva”, ceva ce are caracteristici și particularități existente în funcție de starea sa proprie, indiferent sub ce forme ar fi ea, chiar și în stare liberă: știm acum că ceea ce diferențiază cel mai clar stările ei este compactizarea, indiferent dacă este în structuri foarte mici sau ea însăși care se întinde liberă de orice fel de formațiune sau de creații. În virtutea acestor compactizări, prin caracteristicile energiei fundamentale de a fi purtătoare de potențial, de la latent (nedezvoltat, inactiv) până la activ, de posibilități de dezvăluire a acestui potențial și de dezvoltare din el a multor altora, toate au luat ființă, și amploare: toate formele actuale – și spontane, și create cu intenție, din necesitățile celor mai avansate structuri autoformate în, și din energia fundamentală însăși, adică monadele.
Așadar vibrația fundamentală este una dintre acele feluri de evidențiere ale energiei fundamentale, care ne arată că acolo, și oriunde, este ceva – nu este de loc acel ceva pe care să-l numim ”nimic”. Vibrația ne spune cât se poate de clar, alături de altele asemenea ei, că acolo este o anumită tensiune interioară, care se formează din chiar starea ei inițială, interioară, de staționare în ea însăși, având pe de altă parte și putere de a se echilibra: între spații diferite, cu compactizări diferite pe întinderi largi, în timpuri diferite, compactizarea nefiind egală în infinitatea energiei. De aceea se și produc fragmentări din care decurg caracteristici noi, potențiale noi și noi posibilități de manifestare a potențialului latent spre potențial activ, din care încep să decurgă mai departe alte feluri de potențial.
Odată ce toate încep să fie conștientizate de monade, se caută și se folosesc în manifestările lor curente. Să înțelegem că dacă un impuls inițial de modificare a stării energiei s-a petrecut la un moment dat, acesta a apărut la momentul echilibrării trecerii de la un spațiu cu o anumită valoare (chiar dacă infimă) – la un spațiu asemănător chiar în masa energiei, care împrăștia impulsuri fără să aibă anterior modificări. Dacă asemenea echilibrări s-au petrecut simultan în spații relativ apropiate, în loc de tensiuni și echilibrări ale lor, s-au petrecut mișcări pe care le numim impulsuri inițiale în masa infinită. S-au petrecut astfel compactizări unele după altele în spațiile demarcate, s-au schimbat tensiunile în acele spații și astfel au apărut presiunile care au format primele bule uriașe = spațiile care s-au delimitat în acel moment, cu vibrații diferite (și lumini, și sunete diferite). Vibrațiile de acest fel le înțelegem că sunt originare din tensiuni originare, inițiale, iar ulterior tensiunile s-au mărit și s-au diversificat dând naștere la vibrații.
Monadele cele mai avansate în evoluții au simțit, și au putut să determine, și să înțeleagă particularități de acest fel prin care, prin toate evoluțiile lor succesive ulterioare, au creat ele însele compactizări diferite, cu caracteristici și cu particularități care conduc, prin natura lor, la ceea ce numim azi vibrații de tip mecanic în orice fel de structuri, în materiile fizice pe care, spre exemplu, le cunoaștem azi. Și astfel putem să înțelegem oarecum, prin comparație, și vibrația fundamentală, până când vom putea, din nou, să o percepem distinct, la fel ca și luminiscența și sunetul fundamental.
Așadar, noi acum înțelegem aceste particularități ale energiei fundamentale prin prisma acelor monade care au evoluat uriaș și care au ajuns să creeze tot ceea ce cunoaștem acum din starea materiilor fizice: lumină, sunet și vibrație. Dar ceea ce cunoaștem în general cu toții azi din viața curentă nu sunt particularități fundamentale ale energiei, ci sunt emisii ale unor creații care pe oameni îi pregătesc pentru cunoașteri avansate – cunoașterile particularităților fundamentale ale energiei universale, fundamentale. Numai oamenii folosesc în mod conștient asemenea creații (lumină, muzică, vibrații mecanice), căci restul viețuitoarelor de pa planetă nu au ajuns în stadiile evolutive ale spiritelor umane, și nu conștientizează încă asemenea aspecte.
Să avem în vedere faptul că în străvechimi, înainte de ultima glaciațiune când vibrația planetară era foarte înaltă, oamenii puteau să perceapă absolut toate aceste particularități ale mediului energetic fundamental. Crearea acestor elemente fizice: în arhitectură, în pictură, în muzică, etc. în această perioadă planetară cu vibrație foarte joasă, așa cum este ea acum, sunt elemente care ne-au menținut în conștiență toate frumusețile planetare pe care omul le simțea, le transmitea mental unul altuia, prin comunicare mentală inter-umană. Acum ele ne pregătesc pentru revenirea la percepțiile anterioare, cunoscute bine de noi dinainte de ultima glaciațiune și perioada imediat ulterioară glaciațiunii. În toată ultima perioadă (ultimele 4-5 milenii în medie peste tot) am păstrat cunoașterea și folosirea fizic-materială a ideii de lumină, de sunete armonios împletite și de vibrații. Cunoaștem ce se poate face în prezența sau absența luminii (pentru că în viitor omul nu va mai cunoaște întunericul), am învățat să folosim în mod atât de complex luminile, sunetele și vibrațiile. Azi le cunoaștem și le folosim la scara restrânsă a vieții manifestate fizic în mod conștient, dar le vom folosi pe acestea fizice alături de dezvoltarea uriașă a percepțiilor prin alte corpuri (mental, astral, cauzal) – dintre care luminiscența este deja cunoscută direct de către unii întrupați (percepția aurei, mai puternică în cazul viețuitoarelor). Cei care azi nu au asemenea percepții dezvoltate (pe care este corect să le numim multisenzoriale) încep să le cunoască prin informare și acceptare intuitivă despre luminiscența, sunetul și vibrația energiei fundamentale.
Cu toții mergem pe același drum al evoluțiilor și vom ajunge absolut cu toții la asemenea percepții în viitorul apropiat.
Să sperăm că ne-am acomodat prin aceste studii cu ideile privind energia fundamentală și tot ceea ce ține de existența ei.
În acest moment percepțiile la nivel de mase largi de oameni sunt îngreunate – mai ales privind vibrația și sunetul fundamental, datorită vibrației încă joasă, dar și de corporalitatea noastră cu straturi încă în stare latentă sau foarte puțin dezvoltate – aflate însă într-un curs permanent de dezvoltare. Dar oricum în acest moment nici vibrația medie planetară nu este suficient crescută ca să ne ajute mai mult, nici corporalitatea noastră nu este suficient de dezvoltată pentru a acoperi obișnuințele noastre de a ne raporta numai la percepțiile fizice. Tocmai de aceea, profitând de deteriorările și blocajele corpurilor noastre, inerente unei perioade atât de dure pe care am traversat-o în ultimele milenii, sarcinile noastre de destin dezvoltă și apoi finalizează acum manifestările preponderent fizice, extrem de importante pentru evoluțiile noastre, cu care nu ne vom mai întâlni timp îndelungat, până la următorul moment planetar cu vibrație minimă (extrem de rare asemenea momente).
Dar trebuie să înțelegem un lucru important: creșterea vibrației, care se petrece fără oprire acum, și se va percepe din ce în ce mai mult, mai puternic și mai profund în continuare, nu se datorează acum creșterii compactizării energiei fundamentale în toate structurile simultan – ci schimbărilor în compoziția fluxurilor energo-materiale în întreaga zonă a universului. Coordonatorii evoluțiilor noastre (care la un loc sunt numiți Dumnezeu) înlocuiesc fluxurile de filamente energo-materiale care au o energie diminuată, consumată prin trecerea lor timp de sute de milioane de ani prin toate corpurile întrupaților (stele, planete cu viețuitoarele lor), energizându-le și astfel ajutându-le să-și păstreze vitalitatea – așadar înlocuindu-le pe acestea cu fluxuri de filamente reînnoite, cu energie refăcută tot de dânșii.
Pe scurt, este bine să cunoaștem și modul în care filamentele energo-materiale pierd energie superficială: prin trecerea lor prin corpurile noastre, energizându-le, vitalizându-le; este bine să cunoaștem faptul că pierderea de energie din filamente este un fenomen absolut natural prin circulațiile lor între galaxii, între stele și planete; este bine să cunoaștem eforturile permanente ale coordonatorilor evoluțiilor noastre de a ne oferi condițiile cele mai bune pentru a învăța cum să ne folosim forțele spirituale prin manifestări din ce în ce mai complexe, mai profunde, mai înălțătoare.
Chiar dacă deocamdată nu le putem deosebi de celelalte fenomene sau evenimente din mediul nostru de trai curent, vibrațiile și variațiile lor sunt esențiale pentru evoluțiile noastre; tocmai de aceea ele și sunt alese în exprimare – chiar dacă nu sunt superioare sau determinante pentru alte particularități cum sunt luminiscența și sunetul – pentru a înțelege toate schimbările care au loc în viața noastră. Dar, așa cum spuneam și la începutul acestor studii, întotdeauna trebuie să le avem în vedere pe toate:
– la diminuare: vibrația devine din ce în ce mai joasă cu registre de subnivele, de forță de propagare și posibilități de percepție reduse în orice perioade planetare și în orice spații; luminiscența are o intensitate treptat redusă și registre reduse de culori și nuanțe; sunetul fundamental devine din ce în ce mai îngroșat, cu tonuri joase;
– la creștere, înălțare: vibrația devine din ce în ce mai înaltă și cu registre mult mai multe pe subnivele, cu puteri de propagare și posibilități de percepție în orice perioade planetare și în orice spații; luminiscența este din ce în ce mai înaltă, din ce în ce mai intensă și cu registre de culori planetare tot mai multe; sunetul fundamental este din ce în ce mai înalt, mai cristalin și cu o bogăție uriașă de nuanțe, de înălțimi, de intensități: la fel, în orice spații planetare și în orice perioadă a planetei și a cosmosului local.
Vibrația delimitează în felul ei (la fel ca și celelalte particularități), subzonele și zonele universurilor, delimitează alte universuri între ele și pe acestea de alte feluri de spații: structuri universice pe care le numim dimensionale, interdimensionale, alte feluri de spații de lucru și de coordonare a evoluțiilor.
Toate fac parte din necesitățile evoluțiilor monadelor, aflate în desfășurare în toate universurile, în toate structurile afiliate acestora: care nu rămân niciodată fixe, imuabile, ci se află într-o permanentă modificare, remodelare, după cum se desfășoară și crește vibrația monadelor care avansează permanent în evoluții