Este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de vibrație generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri autoformate din ea însăși (bule, monade), în structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii. Este ceva cu totul diferit de vibrația mecanică, materială de orice fel, nefiind produsă din exterior și nici nu depinde de exterior în vreun fel.
În esența ei, vibrația fundamentală este o pulsație interioară extrem de rapidă, care se păstrează într-o întreagă plajă a energiei fundamentală, pe spații largi; dar dacă într-o plajă se autoformează bule și în continuare o serie întreagă de structuri rezultate din spargerea lor până la monade, ele păstrează cel puțin vibrația energiei din care s-a format, sau prin compactizare mai puternică poate ajunge la vibrația altei plaje care are o vibrație mai înaltă și astfel pot să migreze dintr-un spațiu în altul, fără să se distrugă, fără să deranjeze alte formațiuni, sau se pot alătura altora cu vibrații asemănătoare, păstrându-și vibrația fiecare în parte. În acest fel se pot forma grupuri de bule care prin modificări succesive formează monadele – cele care suntem și noi, care evoluăm alături de alte viețuitoare mai mult sau mai puțin asemănătoare cu noi înșine.
Obișnuim să numim felul în care lumea noastră se evidențiază de-a lungul timpurilor sau de la un spațiu la altul prin vibrație – exact această vibrație fundamentală a energiei: dar astfel de evidențieri ar trebui să fie însoțite de numirea, alături de vibrația fundamentală, și a luminiscenței fundamentale, și a sunetului fundamental, toate trei fiind particularități de evidențiere a energiei fundamentale, care nu se determină una pe alta, ci toate trei fiind în paralel caracteristici esențiale ale lumilor noastre.
« Înapoi la Dicționar