Formarea limbajului a fost o etapă ce s-a sprijinit pe cunoașteri ale spiritelor umane dinainte de venirea lor pe Pământ, orientate și adaptate în funcție de structurile planetare și stelare concrete locale, precum și a corporalității umane, având la bază sunetele fundamentale ale planetei, biosistemului și mișcărilor umane fizice în spațiile planetare. Despre limbaj, formarea, dezvoltarea, folosirea lui vom avea discuții ample în viitor, acum însă putem să ne facem o idee despre ceea ce a stat la baza formării lui aici pe Pământ: care de fapt a fost cu totul altceva decât ceea ce…
Mai multCategorie: 1. Studii generale
07.a. Percepţia sunetelor fundamentale
Sunetul fundamental perceput, la fel ca şi luminiscenţa şi vibraţiile fundamentale, este format din: – sunetul fundamental al locului: compus din sunetul specific universului local (Universul Fizic, în cazul nostru, cu vibrația cea mai joasă dintr-un număr de trei universuri materiale), al zonei și al subzonei locale (Zona I, care are vibrația cea mai joasă din trei zone mari ale universului, cu o subzonă aflată aprox. la mijlocul zonei), planetei (Pământ) care primește influențele de la stelele și planetele înconjurătoare; – sunetul fundamental al corporalității observatorului, aflat sub…
Mai mult06. Despre sunetul fundamental
Este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de sunet generat de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri autoformate din ea însăși (bule, monade), structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii. În perioadele planetare cu vibraţii înalte putem detecta, înţelege şi folosi sunetul fundamental al energiei fundamentale în stare liberă şi în stare structurată (structuri simple autoformate din ea însăși, corpuri de întrupare…
Mai mult05.b. Folosirea luminiscenței în etapa fizică a omenirii (în perioada pe care o trăim acum)
Folosirea percepției luminiscenței în etapa planetară cu vibrație foarte joasă, cu activități majoritar fizice și cunoaștere intuitivă: – în prima parte, până la începerea migrațiilor, societatea umană condusă de Moșii înțelepți și iubitori s-a derulat cu accent pe încurajarea folosirii capacităților totale de percepție multisenzorială (cu senzorii corpurilor fizic, astral și mental), la fel ca și în etapa anterioară; – în partea a doua, al cărei final îl trăim noi acum, societatea condusă de cele mai agresive spirite umane a interzis folosirea percepțiilor multisenzoriale, descurajând în…
Mai mult05.a. Folosirea luminiscenței în etapa mental – astrală a omenirii (înainte de ultima glaciațiune)
Nu este corect să credem că percepțiile mentale ale realității înconjurătoare (clarsimțuri: clarvăz, clarauz – cum le numim azi sau pe scurt percepții multisenzoriale) sunt o dezvoltare contemporană, apărute acum pentru prima dată în istoria omenirii: ele sunt capacități de percepție a spiritelor umane, dezvoltate prin evoluții cu mult înainte de venirea lor pe Pământ. Folosirea percepției luminiscenței (la fel a celorlalte feluri de percepții) a fost deosebit de amplu și divers folosită în etapa planetară cu vibrație planetară foarte înaltă, cu activități majoritar mentale…
Mai mult04. Despre luminiscența fundamentală (simplist spus: aură): Generalități
Este o particularitate de evidențiere a energiei fundamentale, care constă în emisie de lumină generată de compactizarea energiei fundamentale aflată și în stare liberă, şi în stare structurată: diferite structuri simple autoformate din ea însăși (bule, monade), structuri naturale de întrupare (sisteme corporale) şi creații ale monadelor avansate în evoluţii. În cunoașterea contemporană o numim în mod curent: aură. Omul percepe lumea înconjurătoare în funcție de imaginea formată prin: – reflectarea luminii provenită de la surse exterioare; – prin luminiscența naturală, fundamentală, a structurilor materiale, în esența lor fiind create din energie…
Mai mult03. Particularități de evidențiere a existenței energiei fundamentale: Generalități
Energia fundamentală eternă şi infinită există: – în stare liberă (nestructurată); – în stare structurată: forme simple şi structuri autoformate în însăşi energia fundamentală aflată în stare liberă: formaţiuni simple şi complexe formate prin înglobare, atragere, fragmentare, etc.; – într-o formă de stare liberă care pătrunde orice structură din energia fundamentală însăşi. Caracteristicile esenţiale ale energiei fundamentale: a. Potenţialul de modificare şi de manifestare: – potenţial activ; – potenţial latent: necunoscut încă, nemanifest sau cunoscut…
Mai mult02. Caracteristici esenţiale ale energiei fundamentale
Energia fundamentală eternă şi infinită există: – în stare liberă (nestructurată); – în stare structurată: forme simple şi structuri autoformate în însăşi energia fundamentală aflată în stare liberă: formaţiuni simple şi complexe formate prin înglobare, atragere, fragmentare, etc.; – într-o formă de stare liberă care pătrunde orice structură din energia fundamentală însăşi. Caracteristicile esenţiale ale energiei fundamentale: a. Potenţialul de modificare şi de manifestare: – potenţial activ; – potenţial latent: necunoscut încă, nemanifest sau cunoscut ca…
Mai mult01. Energie fundamentală: Generalităţi
Suntem spirite întrupate, spirite cu viață eternă în spațiile energiei fundamentale eternă și infinită… Despre acest lucru discutăm aici. Ceea ce caracterizează acest fel de studii este în primul rând caracterul unitar prin care este privită evoluţia în general, dar şi evoluţia cunoaşterii cercetătorului în derularea studiilor spre rădăcinile tuturor celor cunoscute pe Pământ. Avem chiar aici, pe Pământ, o cunoaştere deosebit de complexă, acumulată în perioadele planetare cu vibraţie foarte înaltă, timpuri în care avem multă experienţă – datorată evoluţiilor anterioare vieţilor…
Mai multSinteza ideilor principale
Energia fundamentală este esenţa, fundamentul vieţii, generatoare a tuturor structurilor care se auto-formează din, şi în ea însăşi în acelaşi timp. Spunem că ea este eternă şi infinită, însă esenţa ei este atemporală şi aspaţială, în ea însăşi este generatoare de spaţiu şi timp, de particularităţi proprii, de infinite forme de potențial şi infinite forme de posibilităţi de manifestare a potenţialului său latent.
Mai mult