09. Studiu: formarea respirației monadelor

Știm destul de multe despre respirația noastră, pe care o credem azi un proces exclusiv pulmonar, susținut de inimă, de toată circulația sanguină din corpul nostru fizic. Dar pe măsura adâncirii noastre în studiul realității vieții, înțelegem că orice proces din corp are la bază respirația monadei, iar aceasta conduce la înțelegerea faptului că întreaga noastră radiație, născută din respirația monadei …

Mai mult

08. În interiorul monadelor

Pentru a putea înțelege procesele care sprijină evoluțiile monadelor, este necesar să mai cunoaștem câteva lucruri în plus. Să știm că dezvoltările, creșterile monadelor se desfășoară în legătură cu creșterile celulelor lor fundamentale. Acel proces de stabilizare, după autoformarea monadelor, despre care discutam în studiile anterioare, pornește de la…..

Mai mult

06.b. Studiu: începutul percepțiilor monadelor

Cele pe care azi le numim percepții sunt de fapt percepții ale unor vibrații venite din mediul de trai, ale începutului, împletite între ele și împletite cu multe amintiri înregistrate în memoriile monadei. Conform puținei noastre cunoașteri de azi, dacă nu am perceput (văzut, auzit) diverse lucruri, nici nu le putem percepe ….

Mai mult

06.a. Începuturile manifestării monadelor

Din punct de vedere al existenței și evoluției monadelor, manifestarea este în mod egal simțirea monadelor, intenția monadelor și aplicarea intenției lor prin folosirea energiei din care sunt constituite și aportului energetic permanent prin respirație, care le întreține existența, vitalitatea: conform puterii lor energetice și experienței proprii de folosire a acesteia. ….

Mai mult

05. ”Țipătul” noului născut (studiu)

Este necesar să facem o precizare: monadele care intră în Centrul de evoluţie sunt energizate suplimentar de către coordonatorii de evoluţii pentru a li se observa corect capacitatea şi particularităţile definitorii ale înaintărilor în evoluţii. În acest fel se crează condiţiile necesare primelor forme de evoluţie, după cum reacționează la aceste prime impulsuri, în vederea dezvoltării lor interioare libere…….

Mai mult

02. Formarea fluxurilor primordiale în energia fundamentală

Am făcut o intrare în subiect în primul capitol al acestor studii: ”Energie fundamentală”, astfel încât acum putem să intrăm în mai multe detalii pentru înțelegerea cât mai profundă a felului în care am ajuns noi, acum, monade conștiente de viața pe care o avem și o folosim pentru a ne dezvolta, în plus și pentru a ajuta și pe altele …

Mai mult

01.c. Despre ce vom discuta în cadrul acestui capitol

În primul rând să menționăm faptul că acest capitol va fi cel mai cuprinzător, tocmai pentru a prezenta cât mai multe aspecte generale ale evoluțiilor noastre, urmând ca ulterior să dezvoltăm ceea ce aici deschidem ferestre către diverse teme: și vom observa că, pe măsură ce avansăm în prezentări, apar noi curiozități și astfel noi deschideri mai departe. Dar începem acum și ….

Mai mult