08. În interiorul monadelor

I. IDEI PRINCIPALE

1. Procesul de formare a stabilității monadelor:

 – formarea grupului de celule energetice fundamentale, în stare instabilă la început, cu celule energetice de mărimi foarte diferite, cu compactizări diferite, care se atrag între ele, indiferent de mărimea lor;

 – din grupul mare, celulele cele mai mici sunt înglobate, înghițite de cele mai mari; cele foarte mari se pot rupe la înglobarea celor mai mici sau pot fi atrase cele mai mari din alte formațiuni exterioare, ceea ce conduce la spargerea întregului grup de celule; în același timp însă și alte celule pot fi atrase în grup, compensând pierderile;

 – prin pierderi și atrageri de celule energetice, va rămâne un grup de celule foarte apropiate ca mărime și/sau compactizare, care vor forma monada propriu zisă, stabilă în mișcările din fluxuri de energie și în timp îndelungat;

 – stabilitatea definitivă are loc când nu se mai petrec modificări mult timp, astfel încât grupul de celule energetice devine stabil, atrage și compactizează energie fundamentală sub formă de pături din ce în ce mai compacte, formând o protecție care se întărește în timp, astfel încât nici mișcări interioare, nici presiuni exterioare nu o mai pot distruge.

2. În interiorul monadelor, celulele cresc cu viteze diferite, întrucât și ele sunt de mărimi diferite; niciodată nu vor ajunge la egalizarea lor, dar pot ajunge uneori la mărimi foarte apropiate, ceea ce formează simțiri interioare specifice pentru monade, conform cărora în perioade diferite, și cu intensități diferite aceste simțiri determină respirații mai puternice sau mai slabe – deci și depuneri diferite de energie fundamentală pe celulele energetice ale monadei.

Acest proces conduce la simțiri și la manifestări specifice, pe măsura derulării subtreptelor și treptelor de evoluție.

II. DETALII, DISCUȚII

Pentru a putea înțelege procesele care sprijină evoluțiile monadelor, este necesar să mai cunoaștem câteva lucruri în plus. Să știm că dezvoltările, creșterile monadelor se desfășoară în legătură cu creșterile celulelor lor fundamentale. Acel proces de stabilizare, după autoformarea monadelor, despre care discutam în studiile anterioare, pornește de la o grupare de celule energetice care se trag între ele, formată din celule de mărimi foarte diferite, așa cum au circulat în mediul energetic primordial: din celule mari care atrag alte celule mici, care atrag la rândul lor alte celule încă și mai mici. Dacă cele mari se atrag între ele, se formează un grup de celule de la foarte mari la foarte mici. În astfel de condiții, formarea unei monade stabile în spații și în perioade de timp foarte lungi este un proces îndelungat și complex, în care noi celule aflate în circulații pot fi în continuare atrase în grup, dar în același timp celulele foarte mici sunt înglobate în cele mari și puternice: astfel cele mari se întăresc odată cu spargerea celor mici, ori rup celula mai mare, după cât sunt de puternic compactizate energiile în celule. Cele foarte mari pot fi atrase de alte monade sau fluxuri din calea lor, din exterior, și astfel se poate sparge grupul încă instabil, care nu și-a format încă protecții de energie compactizată natural în jurul grupului, pentru că au loc încă permanent modificări.

Treptat însă vor rămâne în grupul inițial (dacă nu a fost destrămat după modelul descris mai sus) doar două feluri de celule energetice: mari și doar-foarte-puțin-mai-mici decât cele mari, care se atrag reciproc și rămân astfel împreună mai mult timp – timp în care mai multă energie fundamentală se compactizează în jurul lor, formând straturi protectoare. Iar toate celulele împreună – pe care acum le putem numi fundamentale pentru monada în formare, în întărire – împreună cu păturile fine de energie compactizată în jurul celulelor și cu păturile mai puternic compactizate din jurul întregului grup, formează monada care devine astfel stabilă și protejată. Prin formele de manifestare în stare incipientă care încep să se contureze prin creșterea celulelor fundamentale și prin repetarea mișcărilor lor într-un mediu cu puține feluri de diferențieri, încep formările unor memorii. Prin compactizarea de energie fundamentală amprentată cu urmele unor diverse presiuni, în celulele fundamentale, după cum monada face diferite eforturi să se orienteze și să reziste influențelor exterioare, se formează primele forme de memorie, iar din acest moment vorbim deja despre o mică experiență care începe să fie conștientizată – vag, dar real – și folosită în plutirile monadelor în fluxurile care o conduc: toate sunt involuntare și pentru fluxuri, și pentru monade, prin diverse medii energetice. Micile eforturi de a se menține permanent în acțiune vor conduce la întărirea monadelor, care astfel rezistă din ce în ce mai bine la mișcări și presiuni exterioare.

În astfel de mișcări repetate, respirația monadelor devine mai rapidă, energia fundamentală se așterne în foițe subțiri pe suprafața celulelor interioare mărindu-le și, prin forța cu care continuă respirația, se compactizează peste energia veche, și astfel foițele vechi, amprentate de eforturile mai vechi, măresc treptat sau consolidează memoriile monadei. În acest fel apar începuturi vagi de conștientizare mai avansată, despre care am discutat anterior. Nu numai celulele monadei cresc, dar se întăresc și păturile interioare și exterioare ale monadei. Energia suplimentară pe care o trage monada prin respirație sa nu degradează păturile exterioare, iar forța cu care monada trage energie suplimentară prin respirație determină compactizarea energiei nu numai în celule, ci și în păturile exterioare, pe păturile interioare ale celulelor, determinând astfel și întărirea monadei, și întărirea protecțiilor – astfel întărirea definitivă a vieții monadei.

În interiorul monadei, celulele cu diferite mărimi și cu diferite grade de compactizare, cresc cu viteze diferite, căci celulele energetice mai mari au nevoie în timp de mai multe depuneri parțiale de foițe de energie, iar cele mai mici se învelesc mai repede pe toată suprafața lor cu asemenea foițe: care, să nu uităm, poartă amprenta presiunilor cu care monada, în respirația ei, le exercită în funcție de puterea efortului său din manifestare, care mai târziu se vor amprenta mult mai puternic, în funcție de vibrația energiei fundamentale puternic compactizată în monadă. Creșterile așadar au loc cu viteze diferite dar, oricât de repede ar crește unele față de altele, celulele nu ajung niciodată să se egalizeze, însă ajung la un anumit moment dat să se apropie foarte mult ca putere energetică între ele, ceea ce le formează diferențieri între senzații și, treptat, efecte ale acestor diferențe. Diferențele se înregistrează de asemenea în memorii și vor conduce în viitor la simțiri specifice efectelor acestor diferențe care se vor regăsi în manifestările viitoare.

Pentru începuturi, ceea ce simte monada când diferențele sunt mai mari este ceva asemănător cu o foame, cu o necesitate de ceva pe care monada nu știe s-o conștientizeze concret și s-o compare cu ceva din experiența sa, dar care îi va da un impuls (interior, de această dată, diferit de cele exterioare) de mișcare. Când au loc apropieri foarte mari între puterile energetice ale celulelor sale, această foame și efectul de mișcare se estompează, are loc un fel de liniștire interioară – chiar dacă la începuturi monada nu știe ce se petrece cu ea, nu se mai simte pe ea însăși, în echilibrul interior pe care nu l-a căutat ea, dar el vine în mod natural. Este ca o zbatere, ca un tremurat și apoi o liniștire. În tot acest timp, celulele sale își caută, își trag din nou energii pentru a face față zbaterilor. Au loc aprovizionări mai puternice cu energii și procesul continuă, formând alte noi straturi peste celulele fundamentale ale monadei, cu viteze diferite, în momente diferite, cu puteri și forme diferite, în funcție de eforturile pe care monada le face în fiecare moment al existenței sale.

În acest fel se imprimă pentru eternitate în structurile monadei toate evenimentele pe care ea le poate trăi: puține la începuturi, din ce în ce mai multe și mai diversificate pe măsura creșterii puterii sale energetice și creșterii experienței de folosire a cestei puteri de către monadă.

Cunoscând toate aceste lucruri vom înțelege mult mai bine felul în care au loc evoluțiile, cu treptele și subtreptele lor. Primele evoluții au loc în medii protejate de către coordonatoriile-creatori ai tuturor formelor de protecție și de mediu în care au loc manifestări ale monadelor. Când puterea energetică devine foarte mare și experiența de manifestare pe măsură, monadele știu să se protejeze singure, și să asigure și diverse căi de protecție ale celor mai mici, mai neștiutoare, care intră în valuri în Centrul de evoluție.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu