I. IDEI PRINCIPALE
1. Respirația monadei este elementul cel mai important al dezvoltării și evoluțiilor monadelor:
– este baza hrănirii și astfel creșterii lor: a celulelor energetice fundamentale și a păturilor energetice interioare și exterioare ale monadei;
– este baza formării radiației energetice rezultată din intrarea și apoi eliberarea energiei fundamentale atrasă în interiorul monadei, deosebit de importantă pentru toate procesele care stau la baza învățăturilor de manifestare ale monadei;
– este baza formării memoriilor monadei, prin amprentele vibraționale care se înregistrează și sunt păstrate intacte în straturile de energie fundamentală compactizată din celulele fundamentale ale monadei.
2. Respirația este formarea unei stări de echilibru energetic pe principiile primordiale ale energiei fundamentale: legea atracțiilor universale în principal, alături de alte principii care se manifestă în plan local, în toate universurile.
II. DETALII, DISCUȚII
Știm destul de multe despre respirația noastră, pe care o credem azi un proces exclusiv pulmonar, susținut de inimă, de toată circulația sanguină din corpul nostru fizic. Dar pe măsura adâncirii noastre în studiul realității vieții, înțelegem că orice proces din corp are la bază respirația monadei, iar aceasta conduce la înțelegerea faptului că întreaga noastră radiație, născută din respirația monadei, susține toate procesele care se derulează nu numai în corpul fizic, ci și în toate celelalte corpuri din întreg sistemul nostru corporal.
Așadar, să reținem că respirația monadei este elementul cel mai important al dezvoltării monadelor. Este foarte important să înțelegem și faptul că în toată perioada de formare a monadelor există acest proces, chiar înainte ca monada să devină stabilă: el contribuie la formarea și stabilizarea monadei fiind procesul ei de hrănire energetică. Așadar formarea respirației monadei este un proces natural și inconștient, format inițial prin împingerea conjuncturală a monadei în locuri strâmte – între alte monade, celule, fire de energie, fluxuri mai groase sau mai subțiri, cu compactizări mai puternice sau mai slabe, având ca impulsuri de mișcare forțată puterile de deplasare ale fluxurilor sau între un flux și altul.
Este un proces inconștient până la un moment dat al evoluțiilor, dar chiar dacă monada începe să-și concentreze și controleze respirația, s-o folosească conștient în trăirile sale, celulele sale fundamentale ca atare nu o vor conștientiza niciodată: numai cumulate celulele energetice fundamentale la un loc vor ajunge să conștientizeze tot ceea ce se petrece cu ea însăși: și ceea ce poate face, și ce nu poate face, fără a avea însă puterea să intervină asupra interiorului său. Ea devine conștientă de acest lucru și în plus ea devine conștientă de faptul că ceea ce se numește creștere se poate realiza numai prin intermediul acțiunilor sale, în timp ce atrage mai multă sau mai puțină energie din mediul înconjurător.
Dar revenind la începuturi: în mediul primordial, deplasarea celulelor energetice care vor deveni la un moment dat celule fundamentale pentru formarea monadei, nu creează neapărat un început de respirație care este atragerea unei cantități suplimentare de energie, în plus așadar față de energia fundamentală care scaldă celulele (libere sau aflate în interiorul monadelor). Celulele independente, circulante în fluxuri de energie, primesc mișcare de energie în jurul lor, sub influența impulsurilor din diferite direcții, energie mișcată în, și din toate părțile în fluxuri mai subțiri sau mai groase. Celulele cresc doar sub impulsul presării energiei pe suprafața lor și se integrează prin compactizare în interiorul celulelor, în timp: dar nefiind multe în același loc, nu pot compactiza multă energie în jurul lor, nu pot forma mișcări de fluxuri, fine dar evident-formate, și astfel nu pot avea efecte importante pentru formările lor ca monade. Dar și celulele cresc – puțin, nu mult, nu substanțial, tot prin conjuncturile care se formează pe același principiu, în interiorul fluxurilor în care sunt mișcate în marea masă a energiei fundamentale. Asemenea împingeri de energie prin impulsurile din toate părțile, deplasări în toate direcțiile, creează mici depuneri, infime, pe suprafața lor, care se compactizează cu puterea impulsurilor ulterioare, prin toate fenomenele de împingere/respingere din care se nasc forțe de mișcare.
Când celulele se reunesc formând grupulețe de celule, crește și energia compactizată în jurul lor, dar mișcările interioare nu mai sunt nici numeroase, nici puternice, în schimb impulsurile din exterior pe care le primesc din toate părțile creează o mișcare și în interiorul grupulețului. În acest fel se mai compactizează energie pe celule, dar o contribuție au și firișoarele foarte subțiri de energie atrase de grupul de celule: deja totul poate fi o monadă în curs de stabilizare. Firișoarele nu pot fi compactizate pe celule, dar pot rămâne în interior, crescând puterea de atracție a monadei, formând astfel pături energetice în jurul celulelor.
Să nu uităm că am discutat, la formarea bulelor și fluxurilor, despre impulsurile de mișcare care cu timpul devin sunt extrem de dese (comparativ cu începuturile, când erau puține bule și puține mișcări). După timpurile uriașe de formări de tot felul de bule și spargeri de bule, peisajul general este mult mai populat și astfel mult mai activ. Toate la un loc creează și impulsuri de mișcări, și fluxuri continue: chiar dacă acolo mișcările sunt foarte lente, foarte fine, fluxurile au putere mică, formațiunile de început ale celulelor fundamentale sunt mici – dar ele se grupează permanent în monade, care treptat își găsesc stabilitatea. În tot acest timp, de la formarea grupurilor până la stabilizarea monadelor deja s-au format și depuneri de energie în interior, deci și puterea energetică radiantă a monadelor crește foarte puțin, dar existent, iar monada poate ține piept impulsurilor care o pot destabiliza. În starea de primire de impulsuri, de încercare de a-și păstra stabilitatea, monada câștigă energie – chiar dacă și pierde energie în același timp prin efortul de a se opune mișcărilor din exterior. Este un început infim de conștiență – atenție! nu și de conștiință. Ea nu are altă conștiență decât aceea de a-și păstra forma stabilă, integritatea și să nu iasă din flux. Dar dacă se întâmplă ca fluxul să fie spart, ea va găsi imediat un alt flux, există o formă extrem de fină de conștiență care o determină să găsească și să se apropie de un flux, așa cum este ea obișnuită.
Deci observăm că se formează primele obișnuințe. Și chiar dacă nu este conștientizare tot ceea ce apare, totuși există o conștiență minimă înainte de a intra într-un Centru de evoluție.
Când monada este în starea ei stabilă de mai mult timp, crește volumul energiei fundamentale în celulele energetice interioare ale monadei, dar totuși conștiența nu crește în aceeași proporție. Va trebui mult timp până să intre într-un Centru de evoluție, mult timp de creștere, să treacă mult timp așadar și în exterior, și în interior – începuturi îndelungate de timp de evoluție în interiorul Centrului pentru a căpăta cea mai fină conștiență clară în viața ei. Așadar nici nu este nevoie să mai atenționăm asupra faptului că nu este vorba despre conștiință, pentru că monada va avea nevoie – metaforic vorbind – de eternități să ajungă prin evoluții la conștiință: adică la decelarea celor care îi fac bine și acelora care nu-i fac bine și să se manifeste astfel ca atare. Dar conștiința ei se va dezvolta mai repede atunci când își va face rău ei însăși, și la fel făcând rău altora, primind răspuns pe măsura răului făcut de la ea însăși. De asemenea, și conștiența, și conștiința ei se vor dezvolta când va începe să conștientizeze vibrațiile din exterior care o vor răni, comparativ cu acele vibrații care sunt liniștitoare pentru ea însăși.
În același timp ea va conștientiza respirația proprie, pentru că orice efort conduce la realizarea unei absorbții mai puternice de energie din jur, în plus față de cea care o scaldă permanent. Dar procesul propriu zis îl va conștientiza mult mai târziu, la fel ca și efectul principal al acestei respirații:
– o parte din energie – o parte infimă – se lipește sub formă fină (am putea să asemănăm cu foițe foarte subțiri) pe celulele fundamentale interioare, în straturi succesive;
– o altă parte, tot infimă, rămâne nu numai pe celulele fundamentale, ci și pe straturile, păturile de energie compactizată natural în interiorul și în exteriorul monadei, care este tot energie formatoare pentru monadă;
– cea mai mare parte a energiei astfel aspirată iese din monadă sub formă de radiație, pe toate părțile și în toate direcțiile. Nu este o eliberare conștientă, energia iese cu aproximativ puterea impulsului de atragere de energie în interior: ieșirea așadar are loc cu aproape puterea cu care a intrat energia în interior.
Pe măsură ce monada trăiește în continuare, intrată deja în evoluții dirijate, îndrumate, organizate de coordonatorii de evoluții care sunt extrem de buni cunoscători, ea face eforturi nici foarte mari, nici foarte mici, ci ordonate astfel încât să intre energie prin respirații, să acopere minusul din interior (ca să nu spunem ”gol” de energie, pentru că coordonatorii de evoluție urmăresc să nu se ajungă niciodată acolo). Se formează un flux continuu de intrări și ieșiri de energie – adică de respirație. Noi numim acest proces respirație, dar de fapt este un principiu al energiei fundamentale: principiul primordial prin care energia caută să restabilească un echilibru, fără o conștiență anume, echilibrând masa de energie fundamentală: care tinde mereu spre echilibru fiind însuși spațiul fundamental existențial pentru tot ceea ce există în ea însăși.
Așadar respirația nu este altceva decât formarea unei stări de echilibru pe principiul primordial al energiei fundamentale. Ea folosește în mod natural, implicit – pentru că aici nu este vorba despre o stare de conștiență – la formarea radiației energetice: esența în evoluții prin învățături și trăiri ale monadelor.
Noi o numim radiație – de fapt este eliberarea din monadă a energiei în surplus, care nu s-a depus nicăieri: nici pe celulele fundamentale, nici pe păturile energetice interioare și exterioare. Dar chiar energia în sine a ajutat monada pentru moment să se mențină în acțiune: cu cât acțiunile necesită eforturi mai mari, cu atât trage monada mai multă energie – nu cantitativ pe fiecare intrare, pentru că nu poate, ci mărește ritmul respirației. Totul se realizează cu puterea impulsului care a format tragerea de energie. Acel minus de putere între intrare și ieșire a energiei este datorat trecerii energiei prin structurile interioare și exterioare ale monadei, acest lucru este ușor de înțeles pentru noi. Tocmai de aceea acțiunile necesare susținerii vieții și învățăturilor monadei o obișnuiesc să-și potrivească respirația pentru a-și susține acțiunile cu care este obișnuită. Creșterile de activitate au loc prin învățături numai proporțional cu creșterile puterii sale radiante, pe care o pot percepe numai coordonatorii de evoluție și numai ei pot să ordoneze acțiunile prin potrivirea structurilor din corporalitatea de întrupare și presiunile mediului înconjurător de întrupare.
Această radiație rezultată din respirație este folosită pentru manifestări exterioare ale monadei: prin atragerea radiației și canalizarea ei prin structuri create în spațiile Centrului de evoluție, unde ajută la formarea unui sistem corporal prin intermediul căruia monada învață să se miște, să acționeze: concret – să-și manevreze astfel razele energetice, să se obișnuiască să le manevreze atât de bine, fluid, cu siguranță, până când nu va mai avea nevoie de corpuri și se va putea manifesta direct prin razele provenite din respirația sa fluidă, puternică, din ce în ce mai bogată pe măsura creșterii celulelor fundamentale prin respirația sa, de-a lungul vieții sale eterne.
Evoluțiile pot începe mult mai devreme în viața monadelor, prin reunirea mai multor monade la un loc, formând ceea ce numim spirit, pentru ca puterea energetică radiantă să fie mai puternică la un loc: a monadelor și a păturilor energetice care le reunesc – pentru susținerea unei corporalități de manifestare. În mod individual, o mică monadă, așa cum este la începuturi, nu poate să susțină o corporalitate și să învețe să se manifeste prin ea: prin respirația sa, jetul de energie este mult prea slab la începutul creșterii ei (a oricărei monade) în evoluții chiar dacă sunt ajutate. Dar mai multe monade reunite într-un spirit pot susține un asemenea proces de întrupare și asemenea învățături, începând astfel evoluțiile propriu-zise mult mai devreme decât așteptând individual să crească puterea energetică radiantă până la nivelul optim necesar întrupării.
Mai mult, tocmai pentru că respirația crește și ca volum energetic vehiculat, și ca frecvență în unitatea de timp, pe măsura eforturilor de învățături și de aplicare a acestora, se realizează în același timp și o specializare a radiației pe seturi și pe subseturi de raze, după cum învață să deruleze mișcări din ce în ce mai multe, complexe, coerente, din ce în ce mai fluide în specializările lor, în funcție de structurile corpurilor prin care spiritele se manifestă. Iar prin mișcările simultane ale tuturor monadelor din spirit, printr-o întrupare comună, nu numai o singură monadă învață, evoluează astfel, ci toate monadele din același spirit (toți frații de spirit), care se învață să respire în același ritm, cu aceeași putere. Tocmai de aceea evoluțiile continuă și prin atașarea unor alte monade, care devin împreună frați de spirit: spirite întregi cu monadele lor, toate la un loc învață mereu alte noi feluri de manifestări, dezvoltându-și sincron radiațiile.
În plus, toate monadele învață mereu alte noi feluri de manifestări, destul de dificil la începutul învățăturilor, dar în același timp învață să se ajute reciproc, așa cum au văzut la ajutătorii lor. În situațiile adăugării altor frați de spirit, păturile care țin spiritele la un loc, împreună cu structurile complexe de întrupare:
– canalul energetic de atragere, modelare și direcționare a radiației monadelor spre universurile materiale, creat de coordonatorii de evoluții;
– canalele energetice de întrupare în fiecare univers material;
– canalul de destin, protector al corporalității materiale și toate structurile energetice din interiorul lui;
– corporalitatea materială care se formează prin puterea radiantă a spiritului și structurilor energetice create de coordonatorii de evoluții,
așadar toate acestea la un loc, împletite armonios, după o știință extrem de înaltă, cresc puterea energetică radiantă a spiritelor întrupate astfel, toate mențin corpurile în viață o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în funcție de necesitățile monadelor. Toate facilitează ținerea sistemului corporal în radiațiile energetice reunite ale spiritelor, toate mențin acest sistem corporal într-o stabilitate determinată specific evoluției fiecărui spirit în parte până la nivelele cele mai fine (noi le numim celule ale țesuturilor corpului fizic – dar structuri asemănătoare au toate corpurile din sistemul nostru corporal): cu toate procesele fizico-chimice susținute de radiația monadelor + radiația păturilor energetice + radiația structurilor energetice și filamentare care compun corpurile de întrupare.
Toate sunt de o complexitate extraordinară: ceea ce cuprind aceste studii sunt numai o simplă și palidă imagine a unora dintre structurile create de coordonatorii evoluțiilor, pe care le vom pătrunde pe măsura creșterii vibrației planetare – practic reamintindu-ne de ele și de toate procesele pe care le facilitează.
Așadar, cea mai importantă parte a puterii energetice radiante o formează respirația monadei care, așa cum înțelegem acum, este aceea care susține totul: corporalitate și manifestările monadei prin corporalitatea ei, care prin efectele sale contribuie nu numai învățăturile spiritelor – a tuturor monadelor din toate spiritele, ci și la învățăturile tuturor celorlalte spirite (cu toate monadele lor) care trăiesc și se manifestă în același timp: de la stele și planete – la cele mai mici viețuitoare planetare de pretutindeni.
Toate sunt create și se desfășoară pe principiul atragerii și eliberărilor de energie și de structuri energetice. În virtutea acestei legi – a atracțiilor universale cum o numim în mod curent – se realizează toate procesele la nivelele lor cele mai profunde, împletindu-se bineînțeles cu alte legi universale în continuare, care dau naștere la rândul lor altor fenomene și procese, cu multe alte efecte, care constituie la rândul lor rădăcini pentru mereu altele noi, în șirul infinit și etern al evoluțiilor.