I. IDEI PRINCIPALE
1. Formarea conștienței de sine și de creștere în exteriorul Centrelor de evoluție, cu următoarele faze:
– începutul conștientizării posibilității de orientare față de mișcarea fluxurilor cu care este deplasată monada; în acest fel apare mai întâi conștiența de exterior;
– formarea simțirii apropierii altei/altor monade asemănătoare cu sine;
– formarea simțirii norului însoțitor de bule, ațe, celule energetice, alte monade mai mici;
– conștientizarea schimbărilor care au loc în jur prin schimbarea presiunilor, vitezelor, radiațiilor altor monade.
2. Primele faze de creștere într-un Centru de evoluție asigură manifestările și simțirilor monadelor fără mișcările din exterior, ci doar presiunile și, treptat, radiațiile altor monade apropiate. Ele sunt evoluții protejate, cu condiții de mediu asemănătoare din mediul exterior Centrului, cu deosebirea că ele nu mai sunt supuse unor presiuni care să le distrugă; astfel ele:
– cresc permanent în acest mediu creat pe măsura dezvoltării propriilor simțiri incipiente, într-un mic filament energetic, de mărime proporțională cu simțurile monadelor care cresc în interior;
– monadele își folosesc memoriile incipiente pentru trăirile lor, slabe încă, dar reale, în micul lor mediu de trai.
3. Vibrația monadei este dată de vibrația energiei fundamentale compactizată în structurile interioare ale monadei: în celulele sale fundamentale; în păturile de energie interioare și exterioare monadei, în norul formațiunilor atrase de monadă (ațe, bule, celule energetice, etc.).
4. Manifestările monadelor sunt, în funcție de evoluțiile lor:
a. Trăiri primordiale, din momentul formării stabile a monadei și până la intrarea într-un Centru de evoluție;
b. Manifestări protejate, în interiorul unui Centru de evoluție:
– protecție prin creștere în filamente energetice, create de coordonatorii evoluțiilor;
– protecție prin întrupare: prin crearea și atașarea în radiația monadelor a unui sistem corporal cu complexitate proporțională cu puterea radiației.
c. Manifestări fără protecție creată de alte entități, fără mijlocirea unei corporalități, când monada învață cum să-și gestioneze forțele radiante în funcție de necesități.
II. DETALII, DISCUȚII
Să nu uităm niciodată că toate aceste studii ne ajută să ne cunoaștem noi înșine viața, rădăcinile ei, efectele evoluțiilor noastre anterioare, precum și toate cele existențiale care ne așteaptă în viitorul evoluțiilor noastre eterne… Vrem să știm cine suntem, cum am ajuns ceea ce suntem azi: ajungem treptat la concluzia că nu ne este suficient să spunem ”Eu sunt” (pe care mulți doar cred că îl înțeleg) și vrem să știm mai multe despre noi înșine, aflând că nu Dumnezeu ne limitează cunoașterile, ci noi oamenii ne îngrădim reciproc, fără măcar să ne dăm seama de asta, la început…
Treptat începem să înțelegem și să ne corectăm propriile noastre vechi încredințări, mai mult sau mai puțin corect moștenite de la generațiile anterioare. Și ne încredințăm că lăsăm la rândul nostru moștenire urmașilor noștri tot ceea ce suntem încredințați că este mai bun în cunoașterile pe care le-am strâns de-a lungul vieții!…
Am discutat anterior despre hrănire și memorare + folosirea memoriilor incipiente, atât cât sunt ele de puține la început. Tot puțină este și tendința de deplasare care nu se poate dezvolta substanțial, în perioade relativ scurte de timp, înafara unui Centru de evoluție: doar dacă grupul de monade care se poate constitui la un moment dat se lărgește considerabil și au loc, în timpuri îndelungate, dezvoltări de manifestări incipiente între membrii grupului, acolo unde există. Dacă monadele rămân individuale, asemenea manifestări nu au putere să apară, să se dezvolte, chiar dacă o astfel de monadă va memora foarte slab, dar clar, ceva elemente care apar în jurul ei, evenimente care se desfășoară în jur: ea le poate simți reverberațiile, dar nu le poate ști derulările. Este o experiență în sine, care însă va contribui nu numai la dezvoltări proprii, individuale, dar dacă se formează un grup vor contribui și la dezvoltările celorlalte monade care vin în grupul inițial aflat astfel în creștere permanentă, dar și (mult mai târziu, e drept) la crearea unor căi de scurtare a timpului de învățătură pentru noii membrii ai grupului care astfel beneficiază de experiența celor dintâi: vom discuta pe larg despre acest lucru atunci când vom discuta detaliat despre întrupările monadelor. Deocamdată discutăm despre rădăcinile manifestărilor, despre ceea ce am putea numi pe scurt manifestări primordiale.
Este bine să discutăm chiar de la bun început despre formarea conștienței de sine și a conștienței de creștere, de dezvoltare: prin creșterea puterilor interioare, proprii, ale monadelor. Din momentul în care monadele încep să se orienteze prin percepțiile schimbărilor de presiune și densitate în mediile de trai, începem să discutăm despre conștiența monadelor, a fiecărei monade în parte. Este mai întâi o conștiență de exterior, cu mult înainte de a se conștientiza monada pe ea însăși. Dar momentul conștientizării de sine vine destul de repede dacă o monadă simte apropierea stabilă de altă monadă, asemănătoare cu ea însăși ca mărime, ca putere energetică proprie; după care, prin comparație, încep conștientizările altor formațiuni, mai întâi din propriul ”nor” de ațe, bule, celule energetice și mici monade care, în deplasare, formează acea ”trenă” despre care am discutat anterior. Cu timpul, conștientizând condițiile de mediu și schimbările care se petrec permanent în jurul lor, monadele încep să conștientizeze că pot percepe și alte forme, și alte evenimente, dar percepții sub forma celor pe care le numim noi, azi, percepții vizuale sau auditive apar mult, mult mai târziu, în mediu ordonat, căci ele nu pot apare în timpul trăirilor primordiale.
Pentru că, dacă monadele intră într-un Centru de evoluție, primele lor evoluții nu duc imediat către asemenea percepții înaintate: primele lor evoluții sunt protejate din orice punct de vedere, inclusiv de schimbări bruște, de care aveau parte înafara Centrului și care puteau duce la deteriorarea lor. Primele faze de evoluție într-un Centru sunt de fapt faze de creștere simplă, într-un mediu care asigură manifestările și simțirile monadelor fără mișcarea fluxurilor pe care în acel mediu primordial: pe care monadele nu le percep nici acolo, în mediul primordial, nu percep nicidecum deschiderea universală a peisajului, ci percep doar presiunile din exterior și mult mai târziu mișcările proprii și radiațiile altor monade apropiate, prin vibrațiile care vin sub formă de presiuni, de împingeri de energie. La fel li se creează un mediu apropiat în Centrul de evoluție – le spunem evoluții protejate, având create condiții de mediu asemănătoare din mediul exterior Centrului, cu deosebirea că monadele nu mai sunt supuse unor presiuni mari care să le deterioreze; astfel ele:
– cresc permanent în acest mediu creat pe măsura dezvoltării propriilor simțiri incipiente: cresc într-un mic filament energetic creat de coordonatorii evoluțiilor lor, de mărime și consistență proporțională cu simțurile monadelor din interior);
– monadele își folosesc treptat în filament, în micul lor mediu de trai, memoriile incipiente formate în trăirile lor anterioare: slabe încă, dar reale.
Asemenea medii protejate sunt deosebit de importante, căci ele feresc monadele, așa cum spuneam mai sus, de evenimentele pe care le-au suportat în mediul primordial: presiuni din partea fluxurilor în mișcare sau înglobări în alte monade soldate cu distrugerea lor. Monadele cresc astfel în filamente, chiar dacă percepțiile lor sunt minime la început; numai când creșterea lor este suficient de mare coordonatorii evoluțiilor lor le creează medii speciale chiar în filament, în continuare, pentru conștientizarea schimbărilor pe care le-au suferit, în care încep să perceapă schimbările din jur, precum și conștientizarea schimbărilor altor monade asemănătoare a căror radiație o percep din ce în ce mai puternic, pe care s-au obișnuit anterior să le simtă prezența sub formă de radiație și vibrație. Toate se petrec în condițiile schimbării energiei fundamentale care le scaldă și le determină dezvoltarea simțirilor – nu numai hrănirea. În acest fel, cu memoriile incipiente dinafara Centrului de evoluție, monadele încep să dezvolte simțiri în plus, dar mai ales încep să poată să le compare pe cele noi cu cele mai vechi și să învețe treptat altele: adică cum să folosească dezvoltările lor și noile lor simțiri.
Dacă grupurile mici de monade nu sunt atrase de vreun Centru de evoluție, dacă rămân mai multă vreme intacte și se întăresc, ele progresează mult mai lent, în timp îndelungat; dar percepțiile și simțirile lor se desfășoară neîntrerupt, chiar dacă par să nu se schimbe multe în viața lor. De aceea, atunci când vor ajunge la nivele destul de avansate de evoluție proprie, își vor amenaja un spațiu formând un Centru propriu, gestionându-l cu experiența căpătată. Și vor urmări, și vor căuta să înțeleagă formarea și creșterea monadelor în mediul lor primordial, să le coreleze cu amintirile proprii și să le folosească pentru a ajuta și ale monade care intră în Centrul lor. Ele ajung astfel treptat coordonatori ai evoluțiilor altor valuri de monade care intră în spațiile propriului Centru de evoluție, folosind toată cunoașterea astfel dobândită, pe care o vor dezvolta urmărind dezvoltarea noilor veniți, evoluanți diferiți unii de alții, care creează experiență nouă tuturor celor vechi. Iar coordonatorii evoluțiilor, creatorii Centrului, vor proceda la scurtarea timpurilor de început prin aceste creșteri protejate discutate mai sus: așa cum se petrec lucrurile și în Centrul nostru de evoluție, așa cum au avut loc și evoluțiile noastre începătoare, despre care vom discuta detaliat în continuare.
Câteva precizări însă sunt necesare pe scurt, deocamdată, pe baza cărora vom putea înțelege diverse particularități ale evoluțiilor. Este vorba despre respirația monadei.
Se fac deseori confuzii (și eu le-am făcut la începutul studiilor) între respirația monadei și vibrația monadei. Și eu am crezut că vibrația monadei este dată de respirația ei, de succesiunea celor două faze: inspir și expir, care se succed cu viteză foarte mare – date fiind și dimensiunile extrem de mici ale monadelor. Dar de fapt aici sunt două elemente diferite:
1. Vibrația monadei, pe care trebuie s-o înțelegem ca fiind vibrația energiei fundamentale aflată în diverse stări de compactizare în structurile interioare și exterioare ale monadei:
– în celulele energetice fundamentale ale monadei;
– în păturile de energie fundamentală în stare liberă, compactizată de monadă în mod natural (involuntar) în jurul celulelor ei și în jurul întregii monade;
– în câmpul formațiunilor atrase permanent de monadă, atâta timp cât monada este în exteriorul Centrului de evoluție: ațe în principal, bule și celule energetice în stare liberă.
La intrarea în Centrul de evoluție, coordonatorii de evoluții studiază vibrațiile tuturor acestor componente, separat și la un loc, și în acest fel își dau seama și de vibrațiile componentelor active interioare ale monadei, dar și de puterea de atracție a monadei în totalitatea ei: de energie liberă și componente din mediul înconjurător.
2. Respirația monadei – prin care monada trage energie suplimentară din mediul înconjurător, în plus față de faptul că energie fundamentală scaldă toate structurile care se autoformează în ea însăși: este frecvența succesiunii celor două faze: inspirul și expirul care formează împreună procesul de respirație. Energia suplimentară care intră astfel în interiorul monadei străbate monada și iese din ea cu aproximativ viteza cu care a intrat în interior: astfel procesul are loc extrem de rapid. În urma acestui proces, se formează radiația de energie a monadei, având și ea la bază, la rândul ei, două elemente de bază:
– radiația de energie fundamentală, naturală, a formațiunilor interioare ale monadei;
– procesul de respirație este așadar format din inspir și expir: la inspir este trasă energie suplimentară în interiorul monadei; o parte din această energie rămâne lipită de celulele energetice fundamentale din interiorul monadei, ca niște foițe, pelicule mici extrem de subțiri, cu compactizarea energiei determinată de puterea cu care monada trage energia. Puterea cu care trage monada energie este direct proporțională cu puterea trăirii monadei, trăire care a necesitat energie suplimentară.
În timp, monadele se obișnuiesc să tragă permanent energie, căci evoluțiile le obișnuiesc cu acțiuni permanente și astfel nevoia de energie devine permanentă.
Energia care nu se depune iese, se eliberează din monadă sub formă de radiație în toate direcțiile, 360 grd de jur împrejur. În urma procesului de tragere și eliberare de energie, are loc și formarea radiației monadei, sub formă de energie fundamentală eliberată din monadă, pe lângă faptul că monada însăși crește – prin creșterea celulelor energetice fundamentale cu energiile lipite care se compactizează în masa de energie a celulelor, sub presiunea altor valuri de energie din respirația permanentă.
Radiația însăși are o vibrație fundamentală – vibrația energiei fundamentale în jet, energie în stare liberă: cu compactizarea formată prin puterea respirației monadei. Vom discuta mai detaliat când vom studia întrupările.
Alte manifestări, cum ar fi: comunicarea și relaționarea, hrănirea, adâncirea folosirii conștienței proprii, apariția conștiinței care presupune discernere între manifestări vechi și manifestări noi, superioare, între bine și rău în sensul protejării vieții ca atare și creației viețuitoarelor – toate acestea apar treptat numai odată cu creșterea puterii energetice radiante și a experienței de folosire a acestei puteri.
În continuare ne vom axa pe evoluțiile care au loc în interiorul Centrului nostru de evoluție, iar pentru început, discutând despre manifestări, să reținem că putem să discutăm despre mai multe feluri de manifestări, pe care le putem grupa în:
1. Manifestări primordiale: sunt manifestări care încep să se formeze, în stare incipientă, din momentul formării stabile a monadelor – până la momentul intrării lor într-un Centru de evoluție.
2. Manifestări protejate, care se dezvoltă în interiorul unui Centru de evoluție, prin creșterea puterii energetice interioare a monadelor și a experienței de folosire a acesteia; sunt evoluții protejate prin metode și mijloace create numai de coordonatorii de evoluție:
– creștere protejată în creații fine: filamente extrem de mici și de subțiri, create din energie fundamentală de coordonatorii evoluțiilor;
– creștere protejată prin întrupare: adică pe scurt prin atașarea unei corporalități materiale în partea cea mai puternică a radiației monadei (sau a unei grupări de monade), cu ajutorul căreia monada învață să-și canalizeze, în direcții diferite și cu forțe diferite, seturi de raze din radiația sa totală pentru a realiza diferite forme de manifestări (mișcări, deplasări, comunicări: consecutive și/sau simultane – acțiuni foarte diferite pe care le învață treptat), care au ele însele diferite vibrații: putând fi astfel grupate după natura lor și folosite în mod coerent și din ce în ce mai complex.
3. Manifestări ale monadei cu putere energetică radiantă extrem de dezvoltată, cu experiență bogată de folosire a energiei, fără însă a exista un suport corporal, fără mijlocirea unui sistem corporal; monada își gestionează razele după moduri de obișnuință personală pe care le-a învățat de-a lungul evoluțiilor prin întrupare.
Dar să reținem un aspect foarte important: în dezvoltarea eternă a celulelor energetice fundamentale, apar noi raze pe parcursul evoluțiilor avansate, pentru care monada nu mai are nevoie de noi evoluții speciale, cu corporalitate specială, ci există posibilități de folosire doar prin simpla obișnuire a monadei să-și manipuleze și să-și gestioneze razele, perfect conștientă de cele ce se petrec cu ea însăși, chiar și fără o corporalitate specială pentru aceste noi raze.
Formele protejate de evoluție nu sunt așadar specifice monadelor, nu sunt naturale – filamentele energetice și sistemele corporale de întrupare – nu sunt autoformate înafara Centrului de evoluție, ci doar forme de creație elaborate de primele monade, cele mai vechi, cu experiența cea mai bogată de manifestare. În acest fel, ele creează forme superioare de pentru o creștere și o evoluție mai rapidă decât au suportat ele, pentru ca monadele să nu mai suporte multe forme dureroase, obositoare de evoluție: din iubirea lor infinită pentru orice forme de viață pe care le întâlnesc în existența eternă a monadelor.
De altfel, așa cum vom observa de-a lungul studiilor, orice forme avansate de creație și manifestare sunt de fapt reveniri la formele existențiale primordiale. Astfel ajunge monada singură, după lungile evoluții primare, să știe să se protejeze singură și să-și gestioneze superior întreaga radiație proprie. Putem numi aceste forme de revenire la singularitatea monadei (adică la modul primordial existențial din care se pot dezvolta extrem de multe, de complexe direcții și forme existențiale): existență și manifestări arhetipale – unde arhetipul universal este monada însăși, fără creații suplimentare, fără grupări de întrupare, adică exact așa cum s-a autoformat cândva în valurile energiei fundamentale.
Toate aceste faze sunt acum în fața noastră: să le studiem, să le înțelegem – structuri și funcțiuni specifice tuturor fazelor de evoluție.