I. DEFINIRI
Din punct de vedere al existenței și evoluției monadelor, manifestarea este în mod egal simțirea monadelor, intenția monadelor și aplicarea intenției lor prin folosirea energiei din care sunt constituite și aportului energetic permanent prin respirație, care le întreține existența, vitalitatea: conform puterii lor energetice și experienței proprii de folosire a acesteia.
II. IDEI PRINCIPALE
Istoricul evoluției dezvoltării manifestării monadelor:
1. La începutul vieții monadelor există o formă de deplasare fără folosirea unor forțe proprii, ci doar de plutire pe fluxurile de energie fundamentală, printre bule, ațe, celule energetice, monade în formare sau în formă stabilă.
2. Deplasarea este prima formă de manifestare a monadelor, sub formă de impuls slab de deplasare, pentru a-și conserva ființa și puterile în formele de presiune din fluxurile energiei fundamentale.
3. Prin pătrunderea naturală a energiei fundamentale în toate formațiunile ei, prin pătrunderea altor mici formațiuni în monada nestabilizată încă și explozia lor interioară (asimilarea), precum și prin mici eforturi de orientare după stabilizarea ei, se formează primele impulsuri de hrănire.
4. Înafara Centrelor de evoluție, monadele ajung cu greu, și numai în grupuri mici de monade stabile, la formarea unei voințe de manifestare și să ajute și alte monade să meargă pe drumul unor astfel de conștientizări.
5. Grupurile mici pot fi atrase de Centrele de evoluție sau pot să-și formeze un Centru propriu, cu ajutorul Centrelor din apropiere.
6. Manifestările se dezvoltă în timpul multor etape de evoluție și ajung astfel să se deruleze:
– în mod mijlocit, prin intermediul unei corporalități de întrupare;
– în mod nemijlocit, fără folosirea vreunei corporalități de întrupare.
7. În cursul evoluțiilor, monada conștientizează că poate derula activități în diverse moduri:
– prin intermediul corpurilor care au structuri speciale pentru canalizarea razelor proprii;
– prin intermediul corpurilor care însă nu mai au structuri speciale pentru canalizarea razelor proprii, iar monada își orientarea razele direct din suprafața corpurilor de manifestare, prin voința și experiența proprie;
– prin manipularea razelor sale fără intermedierea vreunei corporalități, prin propria voință și experiență de manifestare.
III. DETALII, DISCUȚII
După formarea și stabilizarea monadei, în energia fundamentală primordială treptat ea crește prin dezvoltarea celulelor sale energetice fundamentale; această creștere implică două faze distincte:
1. Orice formațiune din energie fundamentală este pătrunsă permanent de energia din jur, care o hrănește, îi menține vitalitatea; așadar absolut toate structurile din energie fundamentală sunt pătrunse de însăși energia fundamentală, fără ca formațiunile sale să dislocuiască volume de energie fundamentală, ea fiind tot atât de densă și în exteriorul, și în interiorul formațiunilor sale. Mișcarea energiei în interiorul monadei determină o depunere extrem de puțină, minimă, pe celulele fundamentale (pe orice structură din energie fundamentală);
2. Datorită eforturilor pentru a avea un minim impuls de a face față presiunilor exterioare, în valurile și fluxurile care o poartă cu ele, monada trage energie din jurul ei, prin ceea ce numim respirație naturală.
La început, înafara vreunui Centru de evoluție, întrucât mișcări coerente și conștiente nu există încă, acumularea de energie în celulele enrgetice fundamentale ale monadei se face foarte lent. Cu timpul apar impulsuri minime de a se împotrivi altor valuri, fluxuri decât cel în care se află, și astfel pe de o parte devine minim-conștientă de efortul pe care îl poate face pentru a se menține acolo unde s-a obișnuit, pe de altă parte efortul acesta determină pătrunderea în mod conjunctural unei cantități suplimentare de energie în interiorul ei și astfel are loc și depunerea de energie pe celulele sale fundamentale, adică creșterea celulelor și astfel creșterea întregii monade. Cu timpul, odată cu dezvoltările care au loc – infime, dar reale – monada simte, conștientizează unde se află și ce este mai ușor de trăit (medii mai puțin dense, deplasări mai lente, etc.) sau să rămână lângă alte monade cu care face un grup mic – dar cu putere mai mare pentru a învinge presiunile din jur. Fiecare mică mișcare și fiecare efort de orientare determină creșteri în plus ale monadelor, iar fiecare creștere îi determină un impuls suplimentar de mișcare coerentă: aceasta denotă prima formă de manifestare, oricât de mică este este ea, dar deosebit de importantă pentru monadă: de voință, de impuls de deplasare în felul ei propriu comparativ cu alte formațiuni din jur.
O asemenea manifestare este simultană în curgerea ei cu memorarea unor tipuri de presiuni exterioare, o memorie fără o logistică amplă: deplasarea proprie și a altor formațiuni, schimbările de presiuni din jur, schimbarea densității fluxurilor pe care le înțelege în același timp ca fiind hrănitoare cu energie. Așadar nu se poate vorbi de o memorie complexă încă, dar este important pentru monade să preia din mediul ei energii hrănitoare.
Pe de altă parte este necesar să avem în vedere și un alt fenomen. Această creștere naturală a energiei interioare – pe care azi o numim hrănire – poate avea loc nu numai prin cele două faze despre care discutam la început: prin pătrunderea naturală a energiei fundamentale în toate formațiunile sale și prin eforturile de orientare în mediul de trai, monada poate să înglobeze, la începuturile formării sale și înainte de stabilizarea ei, mici celule energetice din jurul său sau chiar și foarte mici monade care se pot sparge în interiorul ei și astfel presiunea creată contribuie la compactizarea în plus de energie în celulele sale fundamentale deja existente, crescându-i astfel puterea energetică interioară, cu mult mai mult decât o simplă atragere de energie liberă în interiorul ei. Când monada va fi și va rămâne într-o formă stabilă, ea nu va mai îngloba alte celule sau monade, în schimb, odată cu creșterea ei, are loc și o creștere a puterii ei energetice interioare și va atrage involuntar după ea mici celule și chiar mici monade (chiar dacă sunt mici, sunt de diferite dimensiuni, mărimi), pe care le trage după ea ca o trenă. Dacă se formează cu timpul un grup mic de monade cu mărimi asemănătoare, această ”trenă” a fiecărei monade în parte se adună și creează un nor de formațiuni care îi măresc grupului protecția și ajută la păstrarea stabilității lui.
Toate acestea vor avea o importanță deosebită în evoluțiile monadelor și înafara Centrelor de evoluție, dar și într-un Centru de evoluție – deci indiferent dacă se va forma un grup mic la început (dar din ce în ce mai mare, mai puternic pe măsura creșterii lui, având premizele creării unui nou Centru) sau va intra într-un Centru de evoluție deja format. Asemenea stări, simțiri incipiente vor forma în plus și senzația de acceptare a aglomerației, într-un Centru de evoluție. și se vor forma cu timpul înclinații de manifestare pe baza cărora se vor desfășura în continuare învățături în eternitatea vieții moandei.
Așadar chiar și până la intrarea într-un Centru de evoluție, monadele percep energia fundamentală și formațiunile pe care le atrag prin virtutea principiilor naturale; iar asemenea percepții conduc la întărirea însăși și a percepției interfeței cu spațiile înconjurătoare, la exteriorul grupului, dar și conștientizarea unei atracții selective asupra altor monade astfel încât, dacă au un timp destul de îndelungat în care grupul mic să nu se destrame prin ruperi sau atrageri ale unor grupuri mai mari, ele încep să se organizeze interior, înțelegându-și trăirile, manifestările reciproce, apoi și manifestările altor monade noi care intră în grup. Astfel de organizări nu au structurări propriu zise la început, ci doar acceptări reciproce, dând un exemplu infim și altora care pot rămâne în grup, urmând firul trăirilor celor mai vechi. Ajutând la stabilitatea prin acceptare a monadelor nou intrate în grup, cele mai vechi încep să-și conștientizezez propria dezvoltare, cu creșteri ale unor capacități interioare determinate de creșterea energiilor compactizate în interiorul lor.
În acest fel putem numi manifestare, din punct de vedere al existenței și evoluției monadelor, intenția monadelor, și aplicarea intenției lor prin folosirea energiei care le constituie plus aportul energetic care le întreține existența, vitalitatea, conform puterii lor energetice și experienței proprii de folosire a acesteia.
De-a lungul evoluțiilor vom vedea că astfel de manifestări ale monadelor sunt deosebit de complexe: ele se pot derula:
– în mod mijlocit: prin intermediul unei corporalități de întrupare, în evoluțiile începătoare ale monadelor, creată după exemplul acelei trene de mici formațiuni pe care o aveau înafara Centrului de evoluție, prin această corporalitate, monada învață să-și canalizeze seturile de raze din radiația proprie spre realizarea diferitelor acțiuni și pentru a învăța să-și protejeze viața și să protejeze viața altor monade care evoluează asemenea lor înseși;
– în mod nemijlocit, direct, fără folosirea unei corporalități de întrupare, atunci când monadele învață să-și gestioneze după voință razele din radiația proprie, să-și protejeze viața și să protejeze orice feluri de viață existentă în mediile de trăire.
Mai mult, de-a lungul evoluțiilor, înțelegerilor sale, fiecare monadă ajunge să conștientizeze că orice acțiune poate fi derulată în diverse moduri:
– prin intermediul altor structuri decât cele proprii, interioare ale sale: adică prin corpuri atașate monadei, care au structuri speciale pentru canalizarea, și astfel orientarea razelor sale (prin membre, de exemplu), ea poate manevra elemente din exteriorul ei, în plus apoi și unelte create de ea însăși, pentru realizarea multor alte obiective ale vieții lor personale;
– în continuarea evoluțiilor, prin forțele energetice proprii canalizate tot prin structurile corpurilor de întrupare, dar fără să existe structuri speciale de canalizare a razelor (de tipul membrelor): monadele doar orientează prin structuri mult mai simple, razele lor energetice în exterior, deci acțiunile se derulează manevrând chiar razele, seturi și subseturi de raze, direct din suprafața corpurilor;
– după învățăturile anterioare, monada poate și știe să-și orienteze radiația proprie direct în exteriorul său, direct din structurile sale proprii, fără intermedierea unei corporalități, cu precizie învățată în evoluțiile anterioare prin întrupare, prin corporalitate: deci manevrarea directă a radiației energetice prin puterea voinței proprii, fără niciun fel de ajutor exterior monadei.
Fiecare monadă, în felul său, se manifestă la început involuntar și radiant, apoi treptat din ce în ce mai conștient, iar prin radiația ei energetică influențează derularea activităților celor din jurul ei, determinând manifestări ale altora. Acest fapt stă la baza derulării învățăturilor monadelor: memoriile monadelor se amprentează și sub puterea radiantă a vibrațiilor proprii în timpul manifestărilor lor, dar și a vibrațiilor celor din jur (semeni și evenimente). Astfel monadele devin conștiente și de memorarea propriilor acțiuni, pe care le folosesc în alte situații asemănătoare, dar și de ceea ce vine din exterior, care le formează la fel memorări și pe care le pot folosi în continuare, formând astfel o experiență proprie, pe care o pot îmbogăți mereu în conjuncturile întrupărilor lor.
Astfel se poate spune că evoluțiile monadelor se bazează pe manifestări:
– învățate de la alții, de la ajutătorii proprii, în derularea învățăturilor lor;
– autoinduse: folosind împletiri ale învățăturilor, și ale învățăturilor noi cu cele mai vechi sau ale altora cu alte particularități de desfășurare, ușor diferite de cele proprii, dar având aceleași efecte generale;
– induse și altor monade prin manifestarea lor, devenind astfel la rândul lor ajutători ai altor monade, care pot să nu conștientizeze de la început statutul lor de evoluant, dar care au deja înclinația originară de a accepta organizările, treptat, până la deplina conștientizare: moment din care, împreună cu alte monade conștiente astfel și ajutate de altele mai evoluate, se preocupă intens în direcția propriei lor dezvoltări și a dezvoltării celor din jur.