01. Generalități privind evoluțiile începătoare ale monadelor

I. DEFINIRI

FILAMENT ENERGETIC

Este o creație a celor mai evoluate monade, realizată din energie fundamentală puternic compactizată, complex structurată interior, independentă şi circulantă în spaţiile universice prin forțele de atracție/respingere dintre galaxii și din interiorul galaxiilor; fiecare filament adăpostește în interiorul lui grupuri de monade foarte mici, aflate în primele faze ale evoluțiilor lor, care nu se pot încă manifesta, dar cresc încet în interiorul filamentului, hrănindu-se cu energia interioară a acestuia; masa și patul filamentului sunt o creație energetică a coordonatorilor de evoluții, care sunt în același timp și creatorii universurilor, dar și ai celor mai mici componente ale universurilor, ale materiilor şi energiilor cunoscute de noi, care stau la baza corporalităţii noastre: de la cele mai mici întrupări din biosistemele planetare – până la planetele și stele uriaşelor galaxii, precum și a creațiilor monadelor avansate în evoluții.

II. IDEI PRINCIPALE

1. În energia fundamentală liberă, dinafara Centrelor de evoluție, se află în mișcare naturală, prin impulsurile create de circulațiile formațiunilor autoconstituite din energia însăși:

 – grupuri de monade asemănătoare ca putere energetică proprie, aflate în creștere treptată care, în dezvoltarea lor, merg către formarea unui nou Centru de evoluție;

 – grupuri de monade între care există o apropiere, dar diferențele energetice între ele sunt mari și astfel de grupuri vor fi dezmembrate în timp, neavând o coeziune foarte mare de simțire și manifestare;

 – monade stabile care nu aparțin unor grupuri, mișcându-se independent printre alte formațiuni (bule, ațe, celule energetice, fluxuri de volume diferite de energie fundamentală).

2. Atrase în interiorul unui Centru de evoluție, primele faze de evoluție ale monadelor sunt de creștere, protejată și susținută cu direcții stabilite de către coordonatorii evoluțiilor lor viitoare, în urma studierii lor atente; creșterea lor se desfășoară în filamente energetice create exclusiv de coordonatori, fiecare filament fiind creat în funcție de caracteristicile trăirii monadelor din interior, precum și necesitățile de utilizare ale filamentelor în exteriorul lor.

3. Filamentele cu monade mici în interiorul lor sunt create în Universul Spiritual Central, de unde sunt direcționate în universurile materiale, unde intră prin structurile barierelor energetice inter-zonale cu vibrație locală înaltă, de unde sunt antrenate în circulații ample prin structurile zonelor, spre galaxiile din spațiile cosmice;

4. În circulațiile lor, filamentele pierd o parte din energiile lor, iar când ating un nivel minim acceptat local al vibrației lor, sunt atrase de bariera energetică inter-zonală cu vibrația cea mai joasă, de unde sunt redirecționate spre Universul Spiritual Central, pentru reîncărcare, remodelare.

III. DETALII, DISCUŢII

Am discutat în primele studii despre monadele care au ajuns în stare stabilă și care au crescut puțin în mediul neorganizat al energiei fundamentale infinite: printre valuri și fluxuri de energii, ațe, celule energetice care cu timpul vor forma monade noi sau vor fi înglobate de altele mai mari sau mai dense, și astfel vor fi distruse.

Noi discutăm acum din unghiul de vedere al evoluanților în interiorul unui Centru de evoluție, al celor care trăiesc și conștientizează evoluțiile proprii, în timp ce permanent intră în Centrul nostru valuri de alte noi monade. Aici fiecare monadă este ajutată să crească, fără a mai fi vreodată distrusă, urmând linii de evoluție  în care se ține cont de toate înclinațiile și tendințele sale: despre care am discutat pe larg anterior.

Când monadele sunt singure în mediul energetic fumdamental, primordial, neorganizat, sau în grupulețe mici – dar alături de alte monade de mărimi foarte diferite care nu vor avea perspectiva de a rămâne împreună într-un mediu infinit de divers – ele sunt observate și atrase în interiorul unui Centru de evoluții.

Monadele foarte avansate care creează structurile Centrului, care sunt și coordonatorii evoluțiilor din interiorul lor, urmăresc grupurile de monade care au mărime și putere energetică asemănătoare, care au tendința de a-și mări grupul primind în mijlocul lor altele asemănătoare. Ele sunt lăsate să rămână înafara Centrelor, mai ales dacă sunt depărtate de Centre și, în timp ce ele se dezvoltă în propriul lor grup – puțin, dar semnificativ – Centrele de evoluție cele mai apropiate adună bule foarte mari din spațiile energiei fundamentale, le ordonează după cum simt direcțiile de creștere ale grupului, le fixează împreună, le întăresc pentru a nu se sparge, și plasează în timp grupuri de monade asemănătoare între ele în bulele astfel întărite, care devin astfel nucleul unui nou Centru de evoluție. În interior ele sunt lăsate libere și, în linii foarte largi, vor evolua împreună pe baza acelorași direcții – deși diferite, desigur – ca și alte Centre de evoluție. Pe parcursul conștientizărilor monadelor, ele sunt discret ajutate să supraviețuiască manifestărilor inconștient-distructive la începutul creșterilor lor.

În viitorul evoluțiilor, se vor forma și apoi se vor consolida relații între Centrele de evoluție: cu cât sunt mai vechi, cu atât vor fi mai strânse de la un anumit moment dat al dezvoltărilor lor, colaborând la diverse acțiuni în vastitatea spațiilor fundamentale.

Vom mai discuta pe parcursul studiilor despre astfel de relații, despre tot felul de activități realizate de monadele avansate, activități desfășurate înafara Centrului propriu de evoluție. Deocamdată să ne fixăm atenția asupra monadelor care intră în evoluții într-un Centru avansat. Să facem o scurtă recapitulare a situației monadelor înafara Centrelor de evoluție:

1. Grupuri de monade care cresc treptat și merg către direcția constituirii unui Centru de evoluție nou;

2. Grupuri de monade între care există o apropiere, dar sunt diferențe mari între ele și astfel de grupuri vor fi dezmembrate în timp, neavând o coeziune de manifestare;

3. Monade stabile care nu aparțin unor grupuri, care se mișcă independent printre bulele, ațele, celulele din valuri, fluxurile din spațiile energiei fundamentale.

Să reținem că astfel de monade pot fi înglobate prin mișcările lor naturale în bule mari care și ele fac parte din bule și mai mari; dar dacă bulele ajung să se spargă, toate componentele lor se dispersează în fluxurile circulante din energia fundamentală.

În interiorul Centrului de evoluție, monadele sunt ajutate să crească, apoi să învețe treptat să se manifeste coerent, în funcție de propriile lor înclinații și tendințe. La intrarea într-un Centru de evoluție, monada primește un impuls energetic puternic, dar suportabil pentru micuța ei putere energetică interioară, pe care coordonatorii o simt, o știu; este totodată o hrănire de moment cu energie care îi oferă prilejul să se miște – foarte puțin, ca un tremurat, să reacționeze incipient după cum curg înclinațiile sale încă neconștientizate, formate din distribuțiile celulelor sale fundamentale care au mărimi și compactizări diferite, unice pentru fiecare monadă în parte: astfel și manifestarea sa în acel moment este unică în felul ei, chiar dacă poate fi asemănătoare cu a altora. Coordonatorii cunosc astfel ceea ce poate dezvolta monada în felul ei, care apare sub formă de mișcare, dar și luminiscență, sunet și vibrație fundamentală, despre care am discutat în capitolul anterior.

Pornind de la aceste cunoașteri, coordonatorii pot determina modul general de manifestare al monadelor în dezvoltările pe care le vor avea în primele lor trepte de evoluție. Astfel se poate determina modul de amplasare a monadelor în filamente în primele lor trepte de evoluție, care cuprind primele lor faze de creștere în interiorul Centrului de evoluție. Dar în același timp, se poate determina și linia de evoluție mai complexă care se va creiona ca urmare a simțirilor incipiente ale fiecărei monade, dar simțiri variate și reale, față de celelalte monade din filament, cu care vor trăi în aceste prime faze prin filamente, pe care le vom numi chiar în acest fel – evoluții filamentare.

Evoluțiile încep prin trepte și subtrepte generale, adică pe care le trăiesc absolut toate monadele după intrarea lor în Centrul de evoluție. Treptele sunt succesive și se bazează pe cunoașterea proceselor energetice care se derulează în interiorul monadelor, începând cu celulele lor energetice fundamentale. În linii mari, ele se bazează pe tendința celulelor, de mărimi diferite, de a ajunge la o mărime asemănătoare, prin preluare/cedare de energie din/în mediul înconjurător. Este un proces pe care îl poate studia un cercetător mental sau astral pornind de la mișcarea monadelor: își poate da seama că, dacă monadele au o tendință naturală de a se mișca, deplasa, nu au încă și puterea de a o face. Ceea ce a fost înafara Centrului de evoluție o mișcare – ea a fost conjuncturală, prin antrenarea monadei în deplasare de către fluxurile de energii cu diferite compactizări și formațiuni în curgere permanentă, formațiuni care se sparg și se împrăștie cu viteze diferite. Fiecare spargere devine cascadă de impulsuri de mișcare pentru mediile bogate în diverse feluri de formațiuni, astfel aflate mereu în modificări care întrețin la rândul lor mișcările.

De fapt micuțele monade nu au încă putere de deplasare proprie, dar au un mic tremur, format ca urmare a trăirii mișcării ca atare din fluxurile din exterior, despre care discutam puțin mai sus, spre înțelegerea fenomenului. Mișcarea aceasta în tendință de efort determină un necesar de mai multă energie, și astfel monada trage, din energia din jurul ei, mai multă energie decât simpla pătrundere, scăldare naturală a interiorului de către energia fundamentală. În mod universal valabil, energia fundamentală pătrunde și scaldă interiorul monadelor, în mișcarea ei naturală datorată impulsurilor de peste tot. În interiorul filamentului creat din energie fundamentală, energia este în mișcare permanentă datorită acelei mici mișcări a monadelor, asemănătoare unui mic tremur, unei mici zvâcniri. Iar acest mic efort al monadelor antrenează intrarea unei cantități suplimentare de energie, ceea ce conduce la obișnuința de a continua, formând ceea ce numim o respirație.

Prin respirație, energia intră în monadă și, printre celulele fundamentale formează fire ușor compactizate la început, din cauza locurilor strâmte dintre celule și astfel pe de o parte cantități infime de energie se lipesc pe celule, iar pe de altă parte, sub puterea inerției în mișcare de la intrare, energia iese din interior sub forma unor raze: fire firave la început, dar pe măsură ce mișcarea lor crește prin creșterea puterii lor energetice crescute astfel, energia care iese din monade se transformă în ceea ce azi numim radiație energetică a monadelor, radiație care devine din ce în ce mai puternică pe măsura creșterii celulelor fundamentale.

Revenind la celulele fundamentale ale monadei și ideea de la care am pornit: tendința celulelor, de mărimi diferite, de a ajunge la o mărime asemănătoare, prin preluare/cedare de energie din/în mediul înconjurător, să înțelegem că depunerile de energie pe celulele monadei au loc cu viteze diferite, datorită mărimii diferite ale celulelor, dar este nevoie de timp mai îndelungat să se depună energie peste toată celula mai mare, în timp ce celula mai mică se înfășoară mai repede cu energie și crește astfel mai repede decât cea mai mare. Pe acest principiu se formează variația de putere energetică a monadei și, tot pe acest principiu, se vor derula fazele și subfazele evoluțiilor sale, de-a lungul tuturor evoluțiilor, nu numai în cele filamentare. Practic evoluțiile se bazează pe această formă în care cresc celulele fundamentale, care pot ajunge la un moment dat foarte aproape de a-și egaliza volumul – dar la care nu ajung niciodată, căci diferențele sunt mici dar reale, iar compactizarea fiecărei celule este diferită, pornind de la compactizarea inițială a energiei din care s-au format, din mediul energetic fundamental din care s-au creat: astfel ele pot ajunge foarte aproape una de alta, dar nu va exista niciodată o egalizare – viteza de depunere le defazează accentuat din nou.

Procesul continuă însă mereu și oferă trăiri diferite ale monadelor, după cum ele se află la începutul, în desfășurarea sau la sfârșitul unui ciclu complet interior de creștere.

Practic există posibilități nelimitate de compactizare a energiilor în interiorul monadelor, dar compactizările nu se vor schimba niciodată. Puterea cu care monada atrage energie în interiorul ei prin respirație fixează și compactizează foițele depuse anterior în celule, apoi se depune un strat, o foiță nouă pe celulele interioare, iar energia care nu se depune astfel se împrăștie în exterior sub formă de radiație. Rezultatul este creșterea monadei și adâncirea progresivă a capacităților de manifestare ale monadei, pe care ea le învață cu ajutorul, și sub îndrumarea coordonatorilor de evoluție proprie și a altor entități ajutătoare de destin.

În funcție de caracteristicile descoperite ale monadelor, coordonatorii desfășoară două tipuri de pregătiri pentru monadele începătoare:

1. După asemănarea lor, sunt grupate monade după înclinațiile lor, indiferent dacă unele sunt complementare sau pe aceeași direcție a înclinațiilor lor;

2. Coordonatorii creează medii protejate pentru evoluțiile monadelor, încă inconștiente la început unele față de altele. Adică: pe baza cunoașterilor din mediile exterioare Centrului de evoluție, medii în care abundă fire, ațe, bule cu alte formațiuni în ele, coordonatorii creează pentru aceste monade micuțe fire, ațe: să le numim filamente, din energie fundamentală, subțiri dar suficient de voluminoase totuși pentru a crea un mediu de energie fundamentală în care să se hrănească și să trăiască monadele plasate în interiorul lor. Aceste filamente au o compactizare a energiei interioare aleasă în funcție de compactizările celulelor fundamentale ale monadelor pe care le vor plasa în interior: este o compactizare care să le fie comodă monadelor, dar în același timp să exercite o mică presiune asupra lor, care se determine monadele să se miște cu acel tremur ușor care este de fapt o tendință de mișcare, învingând presiunea exercitată de compactizarea din filament.

În aceste filamente energetice se vor desfășura primele creșteri, primele evoluții ale micilor monade. În studiile următoare vom discuta pe larg despre aceste filamente: deocamdată este necesar să știm că un filament este format dintr-un spațiu de energie fundamentală compactizată în felul descris mai sus, delimitat de exterior printr-o teacă tot din energie fundamentală, dar cu o compactizare mult mai puternică decât a mediului, patului energetic interior. În acest pat interior sunt plasate monadele aflate în prima lor fază de evoluție. Ele vor consuma treptat o mică parte din energia din interior; coordonatorii știu bine timpul în care consumul acesta ar putea – teoretic, pentru că practic nu se poate ajunge la așa ceva vreodată – schimba compactizarea energiei interioare, astfel încât să se diminueze acea presiune sănătoasă care impulsionează monadele să se miște. Așadar nu poate fi vorba despre un timp atât de lung încât monadele să consume toată energia din interiorul filamentului, nicidecum să poată ieși afară din filament.

Filamentele astfel încărcate sunt eliberate în spații special amenajate – pe care le numim universuri materiale, iar odată intrate în aceste spații ele sunt antrenate din acel moment în fluxuri uriașe de filamente (existente înaintea lor în spații), formând împreună o circulație filamentară intensă. Pe de altă parte, acel timp de minim consum energetic despre care discutam mai sus, este corelat cu timpii de parcurgere a spațiilor în care sunt eliberate filamentele, printre galaxii. Creația și funcționarea universurilor materiale se bazează pe proprietatea filamentelor de a nu putea fi distruse nici din interior, așa cum am discutat, dar nici din exterior, de nicio forță existentă în aceste universuri sau oricare dintre structurile atașate lor care folosesc filamente de acest fel.

Este necesar de specificat chiar de acum, de la început (pentru că acestei fenomenologii îi vom dedica multe studii) că filamentele pierd din energia lor superficială – a tecii lor – prin trecerea prin toate structurile corporale: stele, planete, corpurile biosistemelor planetare, pe care ele le energizează lăsând o cantitate infimă – dar reală – de energie în drumurile lor. La nivelul unor volume uriașe de astfel de filamente, ele influențează vibrația generală a mediului în care se află galaxiile, care variază în funcție de felul în care filamentele pierd energia lor superficială prin trecerea lor prin corpurile de întrupare spiritelor de pretutindeni. Dar există o limită de influențare a mediului, în sensul păstrării specificului vibrațional în fiecare subzonă și zonă a universului:

 – filamentele nu circulă de la o zonă la alta a universului, și nici în interiorul unei zone – de la o subzonă la alta;

 – sunt create în Universul Central (universul de lucru al coordonatorilor evoluțiilor noastre) și sunt deplasate, prin mecanismele inter-universice, în fiecare univers material și numai prin barierele inter-zonale sau inter-subzonale: adică intră prin bariera cu vibrația cea mai înaltă din orice subzonă și de acolo ele intră rapid în circulațiile fluxurilor uriașe de filamente deja intrate anterior, în circulații ample ale acestora prin atracțiile exercitate de corzile energetice ale subzonei (care sunt ancorate de barierele energetice) și apoi sunt atrase de marile galaxii, apoi în interiorul galaxiilor: atrase de stelele, planetele și biosistemele lor. În acest fel, circulațiile între universuri, la fel care și cele din zonele și subzonele universului se desfășoară atent urmărite de coordonatori și urmând mecanisme care, după cum vedem, sunt extrem de sigure.

Pierderile de energie din teaca filamentelor nu periclitează statutul filamentului, așa cum am discutat mai sus, dar când pierd mai mult din energia lor și nu mai sunt atrase de alte corpuri cosmice, ele sunt atrase de bariera cu vibrația cea mai joasă a subzonei, iar de acolo sunt direcționate prin mecanismele inter-universice din nou către Universul Central, acolo unde coordonatorii evoluțiilor lor le refac tecile și le trimit din nou în universuri: cu o vibrație în funcție de necesitățile proprii ale monadelor din interior – dar și de necesitățile întrupaților din subzone. Pot să treacă pe o nouă treaptă, cu o energetică superioară sau să fie doar o energizare puțin superioară, după necesitățile întrupaților din subzonă.

Să urmărim drumul parcurs de filamente între cele două bariere energetice inter-subzonale:

Drumul fluxurilor de filamente energo-materiale între intrarea și ieșirea lor din spațiul subzonei

Legendă:

(1) = linia (imaginară) a schimbării evidente a vibrației în spațiul subzonei;

(2) = barieră energetică inter-subzonală cu vibrația cea mai înaltă a subzonei, prin care intră din Universul Spiritual Central fluxuri de filamente energetice în spațiul subzonei;

(3) = corzi energetice în spațiul subzonei, care atrag fluxurile energetice din bariera de aprovizionare și direcționează, după trecerea lor prin galaxii, fluxurile care au vibrație joasă spre bariera de evacuare din spațiul subzonei;

(4) = circulațiile fluxurilor energetice printre galaxiile din spațiul subzonei;

(5) = barieră energetică inter-subzonală cu vibrația cea mai joasă a subzonei, prin care sunt evacuate fluxurile de filamente cu vibrația cea mai scăzută din subzonă;

(6) = linia (imaginară) a schimbării evidente a vibrației din spațiul subzonei.

Este necesar de reținut faptul că ”sus” și ”jos” de pe desen este o formă de explicație pentru înțelegerea noastră: de fapt linia de demarcație nu este o dreaptă sau un gard, ci este o simțire perceptibilă pe o suprafață curbă în bula care este fondul energetic în care au loc evoluțiile. La fel, nici galaxiile nu se află pe o suprafață plană sau rigidă, ci ocupă tot adâncul subzonei care se delimitează prin schimbări evidente de vibrație.