I. IDEI PRINCIPALE
1. Evoluțiile primare se derulează organizate în perioade mai lungi sau mai scurte de timp, numite trepte de evoluție, care cuprind la rândul lor mai multe faze (subtrepte) de evoluție: hotărâte, organizate, îndrumate și coordonate de monadele centrale – creatoare de macro- și de micro-structuri universice. Formele principale de ajutor se realizează organizat sub formă de:
– învățături generale și speciale pentru toate fazele de evoluție;
– pregătiri pentru fiecare fază de evoluție din fiecare treaptă, având la bază învățăturile primite anterior.
2. Evoluțiile primare merg împletind trăirile monadelor în cele trei universuri materiale:
– în Universul Astral se derulează învățături pentru manifestări specifice puterii energetice radiante ale monadelor, precum și primele consolidări ale învățăturilor primite;
– în Universul Cauzal se derulează consolidări în vibrații foarte înalte ale manifestărilor învățate, precum și unele aspecte ale trăirilor lor viitoare;
– în Universul Fizic se derulează consolidări ale manifestărilor în vibrații foarte joase.
3. Toate învățăturile și consolidările lor se derulează ținând cont de fazele de trăire ale spiritelor; în Universul Fizic, pe Pământ spre exemplu, pentru spiritele umane, fiecare întrupare cuprinde fazele următoare:
– la începutul întrupării are loc o întrupare parțială a spiritelor în corpurile spirituale , folosind razele cu cele mai înalte vibrații care pot fi folosite în Universul Fizic;
– după procesul de procreere a corporalității planetare a urmașului de către cuplul parental, are loc întruparea totală reunindu-se pe parcursul ei corporalitatea spirituală cu corporalitatea planetară moștenită de la părinți;
– în timpul somnului fizic se desprinde parțial corpul astral de restul sistemului corporal, folosind zborul astral pentru ca spiritele să nu se dezobișnuiască de el, în același timp odihnindu-se de greutățile suportării vibrațiilor joase ale corpului fizic;
– după decesul fizic, se desfășoară manifestări cu corpul astral, ajutat de corporalitatea cu vibrație mai înaltă decât cea a corpului astral: corpul mental, corpul cauzal și corpurile spirituale. În această perioadă au loc primele pregătiri pentru derularea întrupărilor următoare din ciclul de întrupări în desfășurare.
II. DETALII, DISCUȚII
Evoluțiile primare se derulează organizate în mari perioade de timp numite trepte de evoluție, corespunzătoare creșterii puterii energetice radiante a monadelor. La rândul lor, treptele cuprind faze mai scurte, pe care le numim subtrepte de evoluție, care cuprind diverse alte faze de evoluție, în funcție de specificul treptei și subtreptei de evoluție. Modul de desfășurarea a fazelor de evoluție este pentru toate spiritele asemănător la același nivel de creștere a puterii energetice radiante (a radiației energetice a spiritelor), și se desfășoară în același fel, în universurile materiale din Centrul de evoluție. Iar coordonatorii cunosc foarte bine și puterea energetică a monadelor, și modul în care ele se manifestă pe măsura creșterii lor, a creșterii puterii lor energetice radiante. Ei organizează, ajută și coordonează desfășurarea manifestărilor monadelor (organizate în spirite și diverse grupări de spirite, așa cum știm acum). Asemenea forme de ajutor se realizează organizat sub formă de:
1. Învățături generale și speciale pentru toate fazele de evoluție;
2. Pregătiri înaintea fiecărei faze de evoluție.
Și eu am făcut confuzie între învățături și pregătiri pentru întrupări, întrucât și învățăturile, și pregătirile par a merge împreună înainte de orice întrupare. Dar am înțeles apoi că evoluțiile primare merg împletind trăirile în toate universurile materiale: în Universul Astral, în Universul Cauzal și în Universul Fizic, iar ciclurile de întrupări – mai lungi sau mai scurte – au loc în acest fel fragmentat numai pentru primari și numai în Universul Fizic – cu corporalități diferite, în locuri diferite ori de pe o planetă, ori din alte regiuni universice. În Universul Astral și în Universul Cauzal, corporalitatea și locul de trăire nu se schimbă pentru o întreagă treaptă de evoluție, iar în pauzele pe care spiritele, monadele din spirite, schimbă universul de manifestare pentru consolidări în vibrații mai înalte sau mai joase, corporalitatea din aceste două universuri nu se schimbă, ci rămâne înglobată într-o celulă proprie încastrată în planeta natală: de la începutul treptei în derulare și până la finalizarea ei. Revenirea, atunci când are loc mai devreme sau mai târziu, se realizează în aceeași corporalitate, care iese automat din celula sa planetară atunci când spiritul își concentrează atenția: în Universul Astral pentru învățături și odihnă, sau în Universul Cauzal (pentru consolidări în vibrații înalte ale învățăturilor din Universul Astral). Vom reaminti acest lucru ori de câte ori va fi nevoie, pentru a ne obișnui cu acest mecanism.
Așadar vom discuta separat despre desfășurări în fiecare univers material, iar în Universul Fizic vom urmări evoluțiile spiritelor în cele trei zone ale universului. La începutul evoluțiilor primare, începătoare, vibrațiile joase ale Universului Fizic obosesc spiritele cu putere energetică slabă, de aceea trăirile lor sunt fragmentate în întrupări de scurtă durată, cu corporalitate diferită în fiecare întrupare, deși asemănătoare între ele, și numai treptat diferite mult unele de altele, pe măsura creșterii puterii energetice radiante a monadelor. După fiecare întrupare are loc o revenire în Universul Astral, dar la începutul întrupărilor, chiar dacă există o corporalitate în Universul Cauzal, spiritele nu au putere să se manifeste cu ea, însă pentru a crește mereu, razele monadelor sunt activate prin această corporalitate, creată de ajutătorii poporului de spirite din care fac parte, astfel încât monadele – chiar dacă inconștient – se obișnuiesc cu mediul cu vibrații foarte înalte din Universul Cauzal. După primele trepte de evoluție, ele încep să devină conștiente treptat de mediul de acest fel și la un moment dat încep să miște razele lor, activând componentele corpului lor cauzal – tot la fel cum au devenit conștiente și în Universul Astral, și apoi și în Universul Fizic. Totuși primul univers material în care spiritele devin conștiente rămâne Universul Astral, cu vibrația proporțional-apropiată de vibrația spiritelor astfel întrupate, în diferite spații ale Universului Astral, pe care ele învață să le simtă și să se simtă ele însele în mediile acelor spații. După astfel de obișnuiri în Universul Astral, ca urmare a creșterii puterii lor energetice radiante, pot să se obișnuiască să trăiască în vibrații mai joase față de cele din Universul Astral: adică în Universul Fizic, mai întâi cu o corporalitate minusculă și cu o vibrație foarte apropiată de cea din Universul Astral. Aceste prime întrupări în Universul Fizic au loc folosind în principal un corp astral care are însă și părți mici, celulare din materii cu vibrație mai înaltă, corespunzătoare celor ce vor fi: corpul eteric (cu vibrație mai joasă decât corpul astral), corpul mental și corpul cauzal (cu vibrații mai înalte decât corpul astral din acest Univers Fizic).
Numim corpurile din Universul Fizic în mod asemănător corpurilor din Universul Astral și Universul Cauzal pentru a face legătura cu corporalitățile din aceste două universuri (corpul mental fiind tot de natura astrală, din materii cu cele mai înalte vibrații astrale, dar folosind acest corp mental pentru activități diferite de cele cu corpul astral), dar și pentru că mecanismele de funcționare a corporalității din Universul Fizic asigură o stabilitate în vibrații joase prin atașarea specială a:
– unor raze proprii cu vibrațiile cele mai înalte dintre razele astrale (pentru că spiritele nu le pot folosi decât extrem de târziu) pentru crearea și întreținerea corpurilor astral și mental din acest Univers Fizic, precum și pentru menținerea unei stabilități vibraționale, indiferent de influențele din mediul de trai;
– unor raze proprii cu vibrațiile cele mai înalte dintre razele cauzale ale spiritelor, pentru crearea corpului cauzal cu vibrații înalte și stabile în acest univers.
Indiferent cât de joase sunt vibrațiile manifestările spiritelor și influențelor pe care le primesc din mediul de trai, vibrațiile acestor corpuri vor rămâne între limitele care nu vor obosi spiritele astfel întrupate. Este un ajutor care se va manifesta în toate evoluțiile primare: și pentru rezidenții primari, și pentru ajutătorii care se vor întrupa în mijlocul lor.
Treptat vom adăuga și alte aspecte ale acestui subiect. Ceea ce este foarte important de spus este faptul că tot pentru derularea evoluțiilor începătoare se derulează pregătiri pentru fiecare întrupare din Universul Fizic: ele sunt foarte complexe – orice fel de întrupare este foarte complexă, de aceea este nevoie de pregătiri pentru fiecare întrupare a evoluanților primari. În total vom avea astfel:
– învățături pentru derularea manifestărilor – în Universul Astral;
– consolidări ale învățăturilor primite: pe loc, în Universul Astral, apoi în vibrații foarte înalte în Universul Cauzal și în vibrații foarte joase, în Universul Fizic;
– pregătiri pentru fiecare treaptă, subtreaptă, ciclu de întrupări și fiecare întrupare, în Universul Astral, după cum curg necesitățile evoluțiilor pentru fiecare popor de spirite și fiecare grupare din fiecare popor de spirite.
Să mai reținem și faptul că în Universul Fizic fiecare întrupare, pentru spiritele foarte avansate, se realizează în mod individual pentru fiecare monadă din spirit, dar cu menținerea legăturilor spirituale dintre monade pentru un ajutor energetic suplimentar (oferit de păturile – sau cămășile – energetice spirituale). De asemenea fiecare întrupare (a fiecărei monade, așadar) cuprinde trei faze:
1. Întrupare parțială a monadei în conpuri spirituale, corespunzătoare razelor cu cea mai înaltă vibrație ce pot fi folosite în Universul Fizic: pe care le creează coordonatorii de evoluții (monade centrale) și pentru evoluanții primari, dar și pentru evoluanții secundari care se întrupează în mijlocul lor. Aceste corpuri sunt create în momentul nașterii mamei – femeii care va crea, împreună cu un partener (în modul cunoscut de noi), corporalitatea urmașilor lor, după specificul planetar: corporalitățile spirituale ale urmașilor se află amplasate în jurul corpurilor spirituale ale mamei. Monadele urmașilor, care sunt întrupate în aceste corpuri spirituale, vor lua în primire corporalitatea creată de cuplul parental, și corporalitatea spirituală se va reuni cu cea planetară, trăind mai departe conform sarcinilor pe care le are în întruparea cu corp fizic, cu care urmașul va trăi în continuare în mod independent.
Întruparea în corpuri spirituale, așa cum am precizat la început, are loc numai pentru spiritele în evoluții avansate, ale căror raze au crescut substanțial, pe toate nivelele de vibrație, adică suficient pentru a susține o corporalitatea creată de coordonatori. Nu au putere și pricepere de creare a unei asemenea corporalități, dar cel puțin au puterea de a o prelua și menține în funcțiune cât timp se derulează întruparea totală. Este o formă de pregătire pentru întruparea totală cu corp fizic de manifestare, fiecare monadă având prilejul – chiar dacă nu se poate deplasa decât în măsura deplasării mamei – de cercetare a mediului energetic și de obișnuire cu acest mediu energetic și vibrațional, radiant, în care s-a hotărât întruparea. În acest fel, întrupații vor intra în viața cu corp fizic pregătiți energetic și vibrațional, ceea ce este deosebit de important în orice fază de evoluție.
Deocamdată să rămânem în aceste forme generale de cunoaștere, dar le vom dezvolta mult în studiile viitoare.
2. Întrupările spiritelor în sistem corporal complet, cu corp fizic de manifestare curentă: la vârsta maturității fizice, mama poate să procreeze urmașii săi, împreună cu parteneri care au o corporalitate asemănătoare. Corpurile spirituale pe care le are copilul sunt preluate și cuplate cu corporalitatea procreată fizic, iar în continuare prin energii și impulsuri emoționale, corpurile spirituale vor impulsiona spiritele întrupate în manifestările lor, conform sarcinilor după care coordonatorii de evoluție le-au creat.
– În timpul somnului din întruparea cu corp fizic, fiecare întrupat va avea posibilitate de odihnire prin desprinderea parțială a corpului astral și desfășurarea de acțiuni cu acest corp: și pentru odihnă și recuperarea vibrației pierdute prin activități și emoții fizice, dar și pentru a nu se dezobișnui de zborul monadic natural. Spiritele avansate, cum sunt cele umane desfășoară, fără sarcini concrete în această perioadă a întrupării lor, cercetări personale în întreaga galaxie, forme de îndrumări pentru propriile desfășurări fizice curente, forme de ajutor oferit diverselor grupuri de întrupați de pe Pământ, dar și de pe alte planete din galaxie, întreținerea de relații cu alte entități astrale, eterice, conform puterii lor energetice radiante și evoluției proprii, cu ajutători de pe alte planete din galaxie, cu entități dimensionale și inter-dimensionale.
3. După decesul fizic au loc transformări avansate ale corporalității de entitate astrală – adică acea corporalitate care rămâne după lepădarea corpului dublu eteric și corpului fizic. Ca entitate astrală, întruparea în curs are o serie de sarcini astrale în continuare, de care întrupatul devine conștient imediat, sarcini în legătură cu: ajutor oferit familiei fizice și grupului spiritual cu care a venit pe Pământ, continuarea – dar la nivel de sarcină fixă – a cercetărilor privind cele pe care nu le-a putut cunoaște în timpul vieții fizice, cercetări avansate în galaxie (asupra popoarelor de spirite întrupate în galaxie, a mecanismelor care privesc diverse funcțiuni ale macro- și micro-creațiilor din galaxie, radiațiilor din interiorul și exteriorul galaxiei), precum și pregătiri pentru întrupările viitoare. Pregătirile din această perioadă sunt derulate pentru a face legătura cu retragerea care va urma din Universul Fizic, în vederea extinderii și aprofundării unor pregătiri superioare, în vibrațiile foarte înalte ale Universului Astral, pe baza celor realizate în ultimele două întrupări, alături de necesitățile celor viitoare. Accentele sunt puse pe manifestări în funcție de etapa planetară – de exemplu: acum ne pregătim pentru o nouă etapă mental-astrală a omenirii și pentru ajutor oferit spiritelor rezidente care sunt deja în jurul Pământului, tot ca entități astrale – entități astrale native. Toate spiritele primare, oricât de avansate sunt ele în evoluții lor primare, au nevoie de asemenea pregătiri, căci următoarea – și ultima etapă mentală a omenirii – are sarcini complexe cu care rezidenții nu s-au mai confruntat în etapa mentală dinaintea ultimei glaciațiuni.
GÂNDUL ZILEI
Eu îţi spun cum am greşit. Tu, om bun, îmi spui că nu e aşa, că poate exagerez, că mă ştii tu bine că nu sunt aşa…
Eu îţi spun: uită-te mai întâi la tine şi apoi spune-mi cât exagerez şi cât nu.
VĂ INVIT SĂ URMĂRIȚI și articolul de pe blog: ”La sărbătoarea Rusaliilor anului 2024”.
Aici este o adevarata comoara… De informatii… Multumesc
Mulțumesc și eu, la rândul meu, cred că te va mulțumi – intelectual și în general spiritual – studiile care vor veni în continuare. Toate cele bune!