De-a lungul anilor am avut multe discuții despre fenomenul numit popular ”deschiderea cerurilor” şi cineva spunea că e trist că, după un timp atât de scurt, cerurile se închid…
De fapt cerurile nu se ”închid” – pentru că ele nu ”se deschid” și acest lucru este bine de reținut: sunt perioade de timp în care o serie întreagă de ritmuri planetare ating cotele lor cele mai înalte – pentru nivelul momentan al ascensiunilor lor pe scara valorilor locale vibraţionale (pentru că ele cresc an de an, deci în fiecare an vibrația planetei este tot mai mare decât în anul anterior). Împulsurile create în astfel de perioade oferă omului – dar şi celorlalte vieţuitoare planetare – elanuri noi în folosirea unora, sau altora, sau tuturor forţelor sale spirituale deopotrivă. Dar omul – în calitate de gânditor şi creator conştient înaintat – trebuie mereu să aleagă:
– între obişnuinţele sale curente şi impulsurile nou, mereu nou-formate astfel în fiecare clipă de existenţă a universului;
– între necesităţile cerute de semenii săi şi cele către care îl trag ori obişnuinţele sale, ori impulsurile care îi vin. De aceea gândirea este deosebit de importantă, căci dacă pe mine plăcerea mă trage să meditez, să cercetez, mai ales în momentele acestea de optim energetic – dar semenii mei au nevoie de ajutor ori de petrecere, trebuie să gândesc asupra celor pe care le voi face: pentru cei ce au nevoie de ajutor evident, las totul de o parte şi ajut pe măsura puterilor pe care le am în acel moment. Dacă este vorba despre petrecere, îmi cer scuze și refuz cu voce caldă ca să știe oamenii că nu de supărare sau altceva fac asta. Oricum cei obișnuiți din preajma mea știu care sunt obiceiurile mele în zilele solstițiilor și echinocțiilor, așa că nu mă mai invită la petreceri: nu sunt nicidecum împotriva lor, dar locul meu este mai curând la biro cu pixul sau tastatura în față!!! Dacă ştiu că sunt pe maximum de forţe ale trupului, voi ajuta să dau zăpada iarna sau să duc apă pentru udatul florilor vara, căci bătrânelul care se îngrijește de bloc ar face eforturi prea mari pentru vârsta și puterea dânsului: chiar dacă elanul este foarte mare și vrem să facem multe, vârsta și puterile noastre cam țipă, punându-ne la punct!
Sunt perioade în care învăţăm astfel treptat să folosim în fiecare moment, după specificul lui, aceste forţe pe care le avem, care ni se activează în aceste perioade, pe care le întărim, prin care de fapt experienţa noastră se îmbogăţeşte, se specializează pe grupări mari de lucrări, de sarcini, şi ele îşi împletesc firele mai departe, oferind alte dezvoltări de care devenim conştienţi cu timpul…
Astfel de perioade ne pregătesc întotdeauna pentru vremurile viitoare, în care capacitățile noastre multisenzoriale se vor dezvolta uluitor pentru noi – cei ce acum ne mirăm doar, uneori neîncrezători, alteori gata să credem și confuziile inerente acestor vremuri. Să nu uităm că, deşi credem ca fiind în aceşti ani vârful ridicărilor vibraţionale galactice – vibraţia medie actuală nu se află decât în primele sale faze de ridicare. Vor trece multe milioane de ani până la atingerea unui maxim vibraţional: planetar, stelar, galactic, subzonal şi zonal – căci toate se împletesc strâns, susţinându-se reciproc de la cele mai joase frecvenţe, pe care nu trebuie să le dispreţuim, până la cele mai înalte – dar aflate ele înseşi în creştere vertiginoasă, chiar fiind de lungă durată… În tot acest timp civilizaţia creativă mentală și tehnologică a omenirii se va finaliza, iar alte popoare spirituale vor veni pe aceste meleaguri ale universului să-şi efectueze evoluţiile, să-și cunoască trăirile…
Să revenim. Aşadar cerurile nu „se închid” – repet!! Doar puterile noastre de diferite feluri, pe care le avem de la senzorii diferitelor corpuri din sistemul nostru corporal, variază ritmic și astfel trăim perioade în care percepem mai multe lucruri din lumea ”nevăzutelor” – care se dovedesc în astfel de perioade că sunt vizibile (dacă suntem foarte atenți!), sunt clar de tot perceptibile. Uneori doar unii dintre noi le intuiesc, în timp ce alții chiar le văd, le aud și sunt întăriți de către cei care doar le intuiesc: ne întărim reciproc, cunoaștem diferite amănunte, știind că și alții au avut asemenea experiențe anterioare și începem treptat să le acceptăm, să le înțelegem și să dorim dezvoltarea lor. A noastră, de fapt.
Toată această fenomenologie își are însă rădăcina în creșterea vibrației galaxiei (și vom vedea că o mare parte a universului în care ne aflăm – dar nu tot universul, să reținem) și ritmurile totale cresc în intensitate, devenind din ce în ce mai puternic perceptibile. Acum tendința totală este mereu de creştere a vibrației, antrenând din ce în ce mai multe fenomene care se împletesc între ele, se adună cu alte feluri de împletiri locale, care ne vor atrage atenţia din ce în ce mai des și mai puternic. Tocmai de aceea le percepem mai mult acum decât în trecut – ele erau acolo în desfășurare permanent, doar că se aflau în creştere încă nesesizabilă pentru noi. Ele se pierd în strălucirea altora, în ritmuri cu care începem să ne obișnuim treptat, cu viteză mai mare sau mai mică, fiind în ritmuri diferite, în perioade diferite. Este vorba de cicluri de creștere, apoi de diminuare, de reluare apoi pe o treaptă superioară, uneori în alte forme, dar intuiția ne spune că fac parte din tot ceea ce a fost înainte altfel. Și toate ne oferă impulsuri pentru diferite acțiuni, ajungem să le cunoaștem – să știm bine cum reacționăm la ele: adică foarte clar SĂ NE CUNOAȘTEM PE NOI ÎNȘINE.
Să reţinem însă că nimic nu este iluzie: pe de o parte iluzia poate fi optică (așa o numim popular) sau iluzia mai este și speranţă deşartă, neîmplinită – pe când toate cele percepute sunt reale, existente: dar trecătoare şi în acelaşi timp formatoare, întăritoare, care îmbogăţesc şi aprofundează experienţa fiecărui spirit în parte, fiecărui popor spiritual în parte, întregii lumi spirituale şi Creatorilor lor deopotrivă. Trebuie să departajăm ceea ce este iluzie sau confuzie de ceea ce este trecător – și rapid-trecător: în cazul nostru, percepțiile vizuale au loc cu marginea exterioară a retinei, acolo unde materia fizică se împletește cu materia astrală și astfel creierul se obișnuiește mai lent să proceseze astfel de percepții, obișnuit cu percepția lumii pur fizice (spunem solide, dar orice fel de materii se pot afla în stare solidă + diverse alte stări de agregare). Începem să percepem ceea ce numim LUMEA ASTRALĂ, iar acest lucru este îmbucurător pentru noi, căci intuiția ne spune că am mai avut parte în trecut de astfel de fenomene, de percepții, de cunoașteri pe care le-am piedut unde pe drumurile grele ale existenței umane din ultimele milenii.
Ceea ce rămâne cu certitudine după trecerea fricii sau diferitelor temeri cu privire la sănătatea proprie, este întărirea încredinţării că cele percepute pentru câteva clipe se pot dezvolta în viitor, că toate se aşează unele cu altele, cresc, sporesc, ne aduc tot mai multă experienţă şi înţelegere. Cele câteva clipe de conştientizare, de percepţie, de simţire şi de înţelegere se vor transforma treptat în mult mai multe astfel de clipe, pe măsura trecerii timpului; intuiţiile multora se vor transforma în simţiri certe, reale, alăturându-se cercetătorilor mai vechi pe această cărare despre care ne informăm, care de asemenea, cu experienţa lor acum deja mai veche, mai consolidată, pot profita intens de forţele naturale planetare care le dau un impuls de pătrundere tot mai adânc, spre binele semenilor şi al său personal…
Cerurile au fost întotdeauna și rămân deschise: doar unii semeni ai noștri ne interzic cunoașterea, pentru că ei o au și doresc să rămână numai a lor, pentru a ne manipula – mai grosolan în trecut, mai subtil în prezent… Doar noi trebuie să rămânem deschişi celor întrezărite o clipă… Ele ne dau speranţa că suntem întotdeauna mult mai mult decât frunze în vânt, că suntem mult mai mult decât trupurile noastre. Dar chiar dacă acum știm că suntem spirite întrupate, vremurile pe care le trăim ne dau înţelegerea că totul este important – și spiritul, și trupul, și toate celelalte corpuri despre care știm acum că formează la un loc întreg sistemul nostru corporal, propriu, care ne ajută prin dezvoltarea lui, sub puterea creșterii permanente a vibrației galactice – deci și a planetei noastre: să ne integrăm cunoașterea actuală în uriașa cunoașterea spirituală pe care o avem în calitate de spirite avansate în evoluții, aflate în curs de universalizare.
Să știm, și să ne păstrăm încredințarea că esența noastră este spirituală – mai precis monadică – dar toată lumea aceasta materială în care trăim are o importanță tot atât de mare, și de profundă, pe care nu încetăm nicio clipă să o cunoaștem… Și pe care vom ajunge să o prețuim în feluri pe care acum nici nu putem să le înțelegem – dar tocmai de aceea să ne menținem întotdeauna sufletul deschis – așa ca și cerurile care nu se închid NICIODATĂ!!!
Totul valsează cu noi – noi valsăm cu lumea noastră !!! Totul ni se apropie la un moment dat şi apoi se depărtează uşor… pentru a reveni pe o spirală dezvoltatoare mereu de profunzimi ale tuturor celor create pentru noi!! ceea ce avem de făcut noi este să stăm deschiși, cu demnitate în mijlocul acestor ”valuri” şi să simţim, să înţelegem ceea ce simţim, să ne creştem înţelegerile în eternitate!!!