Să nu pierdem prilejul îmbogățirii noastre spirituale!

Fiecare moment al vieţii noastre ne aduce ceva ceva în plus pentru îmbogăţirea întregii game de învăţături și aplicații ale lor, pe care am venit să le facem aici, pe Pământ. 

VECHI ȘI NOU ÎN TRĂIRILE NOASTRE

Nu venim pentru pentru prima dată şi nu venim pentru o singură dată, plecând doar cu ceea ce am luat de aici. Dar nici nu facem toată evoluţia numai în acest punct al universului: evoluția noastră este un drum etern, cu învățături infinite… Din fiecare punct evolutiv astfel parcurs, învăţăm să ne privim pe noi înşine într-un fel – acum: specific Pământului, învăţăm să-i privim pe toţi întrupaţii din jurul nostru tot în acest fel, învăţăm să privim universului local în felul real în care el se desfăşoară în jurul nostru, prin ochii pământeanului. Și nu în ultimul rând să căutăm să înțelegem modul în care se desfășoară evoluțiile în toate celelalte universuri de care este legat universul în care evoluăm acum.

Mai precis. Dacă suntem pe Pământ – de aici trebuie să ne învăţăm să percepem universul – interiorul și exteriorul lui deopotrivă, mod pe care îl vom integra în suma experienţei pe care o acumulăm în toate celelalte puncte ale universului și în alte universuri. Ne obişnuim la început să privim viaţa pe Pământ, apoi să o înglobăm în totalul vieţii universale: unde universalul este cuprinderea tuturor universurilor şi ale implicării altor structuri universice și ajutătoare ale universurilor în parcursul evoluției noastre. Pe măsură ce trăim şi aflăm diverse lucruri din cercetările proprii şi din cercetările altor semeni, le înglobăm împreună cu efectele pe care le percepem, rămânând deschişi la reformulări ulterioare – căci ştim bine că toate cunoaşterile noastre se aprofundează, se diversifică, se clarifică, se purifică şi merg în dezvoltare mai departe. 

Ne obişnuim să privim viaţa noastră prin prisma relaţiilor cu semenii noştri, după care înţelegem că este necesar să ne privim pe noi în mijlocul acestor relaţii. Modul în care privim viaţa şi relaţiile dintre noi, cu absolut toate vieţuitoarele planetare, este tributar percepţiilor și cunoașterilor pe care le avem în fiecare moment al vieţii noastre, indiferent dacă ne amintim clar experiență noastră anterioară sau ne manifestăm prin prisma obișnuințelor cu care venim pe Pământ. Și nu numai din cele știute în legătură cu viețuitoarele din jurul nostru, dar și în legătură cu altele mai rar sau mai des, mai clar sau mai vag în legătură cu alți evoluanți din acest univers sau din alte spații, care ne ajută să evoluăm așa cum și ei au fost ajutați la rândul lor. 

Însă este de precizat faptul că de modul în care am evoluat până în prezent – şi spiritele umane sunt înaintate în evoluţii – ţine percepţia noastră privind lumea înconjurătoare, dar de acest lucru ne dăm seama treptat: pentru că totul este în permanentă schimbare – felul în care percep lumea acum va fi diferit de modul în care ea va fi în perioada următoare, căci schimbările ei merg mai departe, dar și noi ne schimbăm permanent, chiar fără să ne dăm seama. Așa cum nu ne percepem schimbările proprii – tot așa nu le percepem pe ale altora, pe cele care remodelează permanent fața lumii. La început percepem toate cele ce ne înconjoară trunchiat, sincopat, învăţăm din propriile experienţe până când modul de percepere a realităţii devine lin, fluid, curgător – dar încă nu complex la orice nivel de vibraţie planetară. Când începem să ne dăm seama că lucrurile sunt altfel decât le-am crezut, trăim un moment stânjenitor. Este un moment bun pentru învăţăturile tuturor, şi ale noastre – căci ne facem mult mai atenţi la noi înşine şi la cei din jur: atenți la a le vedea reacţiile cu privire la persoana noastră, atenți la a le înţelege modul de pătrundere personală şi astfel să socotim dacă, şi mai ales în ce proporţie trebuie să modificăm noi ceva la noi înșine și în lumea la a cărei permanentă remodelare participăm chiar fără să ne dăm seama la începuturi. 

Întrupare după întrupare suportăm și participăm la astfel de schimbări: ele nu schimbă total experiența anterioară, ci o îmbogățește și ne mai învață ceva important – faptul că prin munca și trăirile noastre îmbogățim lumea și ne îmbogățim noi înșine cu tot ceea ce facem. Pe de o parte ne întărim experiența anterioară, pe de altă parte o îmbogățim și, trăind în continuare, întărim, consolidăm și cele care au îmbogățit cele știute anterior. 

Astfel învăţăm permanent să extragem toată seva spirituală din trăirea fiecărui moment în parte, indiferent de loc, de spaţiu, de meseria, de religia, de vârsta şi sexul fiecăruia dintre noi… Fiecare moment ne aduce o anumită particularitate, o anumită noutate în împletirile de care viaţa noastră are nevoie. 

Mulţi dintre noi au ajuns corect la concluzia că fiecare om trăieşte pe cont propriu, chiar dacă suntem cu toţii în mijlocul lumii şi legaţi unii de alţii prin fire mai mult sau mai puţin vizibile. Suntem în mijlocul unui univers căruia începem să-i RECUNOAŞTEM treptat atributele. Suntem avizi de noutate în momentul în care credem că ne-am recunoscut pe noi înşine aşa cum suntem pe Pământ: sătui de noi şi de neplăcerile cu care ne privim. Astfel ne îndreptăm privirea către alte orizonturi,dincolo de orizonturile propriilor noastre aspecte…

Nu ne cunoaştem bine trecutul nostru şi de aceea credem că am fost făcuţi de extratereştri veniţi cu puhoaie de nave, traversând uneori galaxia pentru a-şi vedea ”opera” din trecut. Suntem creați, la fel ca orice specie planetară din această zonă a universului – dar de coordonatorii evoluției noastre, marii creatori ai universurilor, care nu circulă cu nave, nu au pofte și nemulțumiri în virtutea cărora ar manipula materialul genetic al unor specii locale care ar avea trăsături ce pot fi folosite de ei… Credem că avem nevoie să ne transforme cineva sau credem că doar prin dorința noastră (și voința, atâta cât este ea) putem să ne remodelăm „adeneic”. Când vom ajunge toţi în situaţia de a putea face asta, ne vom da seama că de fapt nu am face asta pentru nimic în lume, căci corpurile noastre au fost create perfect sub alt aspect decât cel pe care l-am crezut până acum: creaţia aceasta este perfectă prin adaptarea ei individuală, sub puterea condiţiilor generale interioare (ale spiritelor) și exterioare, aflate în permanentă schimbare. La care ne putem aduce contribuţia prin participare, oferind fiinţei noastre îngrijirea necesară: trupească, sufletească, cu folosirea după necesităţi a tuturor aspectelor de viaţă proprie, după învăţăturile personale pe care le putem adapta momentului şi locului planetar. Căci aşa cum corpurile noastre îşi trag vitalitatea ŞI din energiile captate direct din mediul de trai, dar ŞI prin aportul de hrănire conştientă pe care destinul de creator conştient ni-l cere, tot aşa contribuim conştient la dezvoltarea noastră emoţională, mentală, de înţelegere profundă a realităţii înconjurătoare: la împletirea tuturor aspectelor care ne formează de fapt fondul unitar spritual. 

Nu punem întrebări prea multe pentru noi: credem azi că am înţeles totul, perfect, complex şi complet. Altă complexitate nu ar mai fi. Corpurile noastre le credem perfecte, dar descoperim că ele sunt perfecte doar pentru remodelarea comportamentelor noastre. Este creaţia perfectibilă?? Noi trebuie s-o perfecţionăm?? Dacă aflăm că suntem co-creatori, înseamnă că ne putem doar prin voinţă să ne manipulăm fondul genetic moştenit??…

Când vine timpul, conştientizăm că de fapt creaţia nu este perfectibilă de către noi personal: ne putem însănătoși, însă, iar acesta este un lucru foarte bun. Dar mulți gânditori au interpretat eronat faptul că micşorarea corpurilor noastre, scăderea luminiscenţei lor, diminuarea percepţiilor (astrale, mentale), căderea de la creaţie mentală la creaţie manuală greoaie, cu toate chinurile de rigoare, nu sunt decât semne ale căderii omului în greşeală şi păcat. De fapt corpurile noastre cele perfecte s-au adaptat, prin subtilităţile constituenţilor lor, vibraţiei medii planetare aflată în scădere permanentă – şi nicidecum din pricina unor manifestări negative ale omului. Pentru că nevăzutul s-a manifestat în noi fără ca noi să-l mai percepem la un moment dat: doar în ultimele 3-4 milenii. Dar el a lucrat şi lucrează în continuare, şi am ajuns la acel moment planetar în care începem din nou să percepem profunzimile materiei înconjurătoare, însă fără să înţelegem corect pe toate cele din jur. 

Iar acest fapt este absolut normal, pentru că la vremea schimbărilor majore, după 7-8 milenii după ultima glaciaţiune, prin diminuare accentuată de vibraţiei, eram ocupaţi cu altceva decât cu observaţiile asupra propriei persoane. Eram în acel fel de moment societar în care ne preocupam mai curând de adaptarea la starea, la necesitatea de muncă, de luptă, concentraţi doar pe aspecte disparate ale întregului nostru complex spiritual: radiant dar neperceput de noi decât punctele de vedere urmărite atunci, într-o epocă în care se instala treptat, dar repede, un obscurantism aproape total al unei antichități și ale unui Ev Mediu agresiv. 

De aceea majoritatea spiritelor umane nu au această experienţă acum: de a se privi, observa, înţelege şi adapta realităţii actuale, de a dori cunoașterea, de a o înbogăți permanent. Iar disperarea ia forme acute, conducând către forme absurde de luptă pentru „supravieţuire”, care nu este de fapt o supraviețuire, ci o luptă acerbă pentru interese personale egoiste, chiar criminale nu de puține fel – aşa cum bine ştim acum. 

Nici azi nu avem experienţa, la nivel de societate, să ne preocupăm de noi înşine decât sub aspect comercial (să ne vindem forţa de muncă) sau matrimonial (să fim aleşi de un partener ideal, apropiindu-ne de un ideal comunitar). Lipsa de experienţă ne aduce în stare să acceptăm orice fel de informaţii, gândiri, încercări ale unora şi altora. Nu înţelegem că sarcina tuturor este să se orienteze şi să se adapteze la găsirea echilibrului, armoniei, în toate sferele de manifestare umană. 

Pentru asta corpurile noastre sunt perfecte, oferindu-ne exact amplificările celor cu care nu suntem încă obişnuiţi. Ca să înţelegem bine astfel de aspecte şi să nu ne mai lăsăm conduşi de aparenţe…

Dacă condiţiile de trai ne sunt dure nu înseamnă că am păcătuit cândva prin bogăţie materială: de fapt avem de trăit obişnuinţa de a vieţui ŞI în astfel de condiţii dure, din care omul creator conştient universal poate ieşi prin forţele sale proprii, simplificând şi curăţind aspectele materiale şi în schimb ridicând nivelul spiritual. De aceea accentuez cât pot mai mult acest spect al creatorului avansat, aflat în curs de universalizare, pentru că oricând omul poate să-şi depăşească situaţia trecând de la conceptul de mizerie și disperare – la conceptul de austeritate curată, senină, înălțată sufletește. De la dispreţul muncii neimportante la preţuirea muncii în sine…

Dacă moştenim sau contractăm o boală nu este neapărat pentru a fi opriţi dintr-un anume păcat. Ci pentru a fi concentraţi şi pe altceva decât am fost până în acel moment, să facem o pauză, să ne regândim viața. Ar trebui să nu ne complacem în ideea: am păcătuit – o să trag acum din greu, că n-am ce face… Tot ceea ce am manifestat a fost necesar la vreme sa, în vremurile trecute, acum spiritul trebuie să-şi folosească toate forţele ca să devină maleabil, flexibil şi să treacă în mod fluid – nu sincopat, de la o formă de manifestare la alta. 

Şi este deosebit de important să înţelegem de ce evoluţiile pun atâta accent pe acest lucru: pentru că efortul de a trece peste hopuri, neputinţe se manifestă prin pierdere de energie – ceea ce în aceste condiţii pământene înseamnă exacerbarea luptei pentru supravieţuire. De multe ori punem pierderile noastre de energie pe seama …vampirismului energetic, când, de fapt, noi pierdem energie fără să ne dăm seama: este foarte uşor să dăm vina pe altul… Altul poate face tot ceea ce este posibil pentru el, pentru a-şi îndeplini sarcinile sale. Am demonstrat şi voi demonstra în continuare faptul că de cele mai multe ori nu avem de-a face decât cu confuzii, pe care le avem de înlocuit cu adevăruri simple, care ne îmbogăţesc mereu starea de trăire în spiritualitate înaintată. 

Omul nu ar trebui să lupte decât un singur moment pentru supravieţuire: cel în care condiţiile de mediul se pot schimba brusc, obligându-l să facă efort pentru a schimba rapid modul de manifestare. Obişnuindu-se cu aşa ceva, el trece repede de la o formă de manifestare la alta, ajutându-se în societatea sa cu alţi semeni, învăţând pe cei care nu o pot face încă să nu-şi piardă răbdarea şi să vină poate doar numai cu prezenţa lor în mijlocul celor cu experienţă, dar orientându-se şi prinzând firul desfăşurărilor pentru a se integra lucrărilor cât mai repede cu putinţă. 

Pentru că toţi putem s-o facem – doar răbdare cu noi înşine să avem…

…Şi putem avea, dacă ne obişnuim să ne privim pe noi înşine chiar în manifestările noastre: privire, percepţie, manifestare conștientă cu adevărat – care se formează însă treptat, dar sigur. 

Tocmai asta învăţăm acum. A venit vremea să ne gândim foarte serios la însăşi persoana noastră, după ce am învăţat să avem grijă de stăpâni, de familie, de muncă, de toate celelalte aspecte ale vieţii noastre. Prin toate am trecut în mileniile din urmă: tocmai de aceea corpurile noastre sunt atât de deteriorate, nu din alte motive. Societatea ne trage mai departe cum s-a înţelenit ea în tipare vechi, doar cosmetizate prin modernizare: noi avem datoria să ieşim lin, treptat, dar hotărât, din tiparele cele neconforme cu adevăruri principiale, după ce le-am cunoscut. A avea grijă de noi nu înseamnă a avea grijă doar de corpul nostru pentru a-l face mai comercial, mai plăcut altora – aşa cum spuneam mai sus: asta nu înseamnă decât să participăm la cosmetizarea generală. Multe lucruri nu se înţeleg corect azi – chiar dacă vorbim despre ele. Multe aspecte ale vieţii noastre se derulează încă spre satisfacerea interesului altora, chiar şi cele pe care le credem noi, la care am aderat cu surprinzătoare uşurinţă. De fapt această uşurinţă nu înseamnă neapărat flexibilitate ci doar intuirea unor trăiri superioare anterioare. Multe mai avem de schimbat, nu numai expresii şi natura informaţiilor pe care le primim… 

În toată această împletire de detalii abia credibile sau crezând a fi imposibil de ieşit din ele, cu multă voinţă fiecare în parte poate ieşi de sub influenţa stoarcerii până la ultima fărâmă a fiecărui atom de viaţă din corpurile noastre. Nu existăm doar pentru a ne vinde, existăm pentru noi înşine, trebuie să ne vedem în relaţiile cu cei din jur, indiferent cum ar fi şi cu cine ar fi să fie rezultanta vieţuirii noastre. 

SCHIMBAREA PARADIGMELOR

Mulţi oameni schimbă paradigmele vechi cu altele noi, doar pentru aspectul lor în oglinda societăţii, deşi nu-şi dau seama de asta: tocmai de aceea nu trebuiesc judecaţi aspru. Nu este de loc de mirare că ajung să creadă că cei din jur fac acelaşi lucru, deşi pe ei înşişi se percep ca şi când nu ar face acelaşi lucru. Toţi trecem prin această fază, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin. Credem că există în jurul nostru doar ceea ce este obişnuinţă la noi înşine: ce facem noi şi/sau, în egală măsură, ce vrem să înlăturăm de la noi înşine, cu fervoare, chiar cu ură pentru manifestarea noastră. Proiectăm ura noastră şi o vedem oglindindu-se peste tot în jurul nostru, obsesiv. Nici nu ne dăm seama de obsesiile noastre… 

Credem că, odată ce am înţeles un mecanism, înțelegând adevărul, acesta lucrează de la sine – noi nu ar trebui să mai facem nici un efort – alţii ar trebui să facă efortul de a ne înţelege pe noi şi de a se schimba. De fapt, nu ne schimbăm în acest fel, iar cel din faţa noastră ar putea fi de mult schimbat – dar noi îl vedem tot timpul prin prisma încredinţărilor noastre. Vedem în faţa noastră exact negativităţile pe care le credem noi înşine despre alţii, aşa cum subconştientul ne spune că trebuie să scăpăm noi înşine de un anume fel de comportament. Vedem ceea ce vrem să vedem. Vedem practic peste tot ceea ce nu mai vrem la noi înşine, dar nu am scăpat aşa de uşor de vechiturile noastre.

Lumea este astfel de multe ori oglinda obsesiilor noastre, de cele mai multe ori negative. Cel din faţa noastră poate fi oricum – pe el îl percepem exact aşa cum suntem noi sau cum vrem să scăpăm definitiv de noi înşine. Pentru că nu putem, vrem să evadăm: şi iarăşi nu putem. Sperăm să ni se dea o evadare, miraculoasă – dar miracolele sunt de altă natură decât am dori noi. Ni se spune că numai faptul că nu credem ne face să percepem ceea ce ni se pare real, astfel încât realitatea este ceea ce vrem noi. Chiar dacă vedem că aceasta NU este realitatea, ne este mult mai uşor – pentru că aşa am fost obişnuiţi – să ne credem neputincioşi, în loc să ne dăm seama că aceasta nu este o neputinţă, ci o necesitate de moment. 

Tocmai fluiditatea de a accepta că într-un anume moment avem ceva de făcut şi în alt moment – altceva, că undeva în univers lucrurile se pot petrece într-un anume fel – dar aici nu: este atât de important să o punem în aplicare!… Că se poate trăi undeva în două sau mai multe spaţii paralele, cu timpuri paralele, secvenţiale sau simultane, cospaţiale sau defazate spaţial, fiecare folosit pentru manifestări diferite – dar aici, pe Pământ, în condiţiile actuale – nu. Deocamdată nu acceptăm asta, ne dorim să fie și ne simțim neputincioși în fața celor care nu vor să-și recunoască neputințele, dar și le flutură cu emfază, cu orgolii confundate cu siguranța de sine… 

Când vom fi obligaţi de împrejurări – vom crede!!! Dar cu durere, cu jenă, cu cădere psihică… Tocmai pentru aşa ceva am venit aici, pe Pământ: să ne găsim prin trăire, prin obişnuire, puterea de a cunoaşte, de a recunoaşte posibilităţi şi imposibilităţi, de a le folosi în maniera în care putem să adaptăm ceva cunoascut la realităţile mereu noi, mereu în continuă schimbare: ale spaţiului şi timpului de aici, de pe Pământ. 

Să conştientizăm universul sub forma faptului că există locuri diferite în care trăim diferit – nicidecum sub forma aşteptării ca cineva din alte locuri (extratereștri, sau îngeri, sau alte entități cunoscute sau necunoscute) să vină să ne schimbe, să ne ducă departe de locul nemulţumirilor noastre. 

Avem nevoie să ajungem să trăim liniştiţi, în pace sufletească, evenimente care se derulează şi să ajutăm şi pe alţii să trăiască tot liniştit, fără speranţe deşarte – fără deznădejdi inutile… 

Vor veni ani lungi şi frumoşi de auto-observare, de lucru asupra noastră, de percepţii şi de înţelegeri ale mediului în care trăim, înţelegându-ne şi corectându-ne cu plăcere, reciproc şi spiritual avantajos. 

Vom câştiga multă linişte interioară, vom vedea că starea generală ni se îmbunătăţeşte substanţial. 

Şi vom avea mult mai multă încredere în noi înşine şi în cei din jurul nostru.

Articole asemănătoare

3 S-au gândit la “Să nu pierdem prilejul îmbogățirii noastre spirituale!”

  1. simona

    Nu stiu cu ce ne-ar ajuta sa ne schimbam ”adeneic”,cum ne-ar putea ajuta sa evoluam ? Eu cred ca gandirea ,constinta si constienta noastra trebuie sa evolueze ;daca reusim asta atunci ne vom ridica putin vibratia corpurilor noastre .Nu se va intampla nimic peste noapte caci cum spuneai in scrierile despre monade desi unele dintre ele sunt de acelasi fel – au grad de evolutie diferit . Pana si noi oamenii venim pe Pamant cu diferite ”grade de evolutie ” si cred ca de asta ne si este foarte greu sa -i intelegem pe cei cu o constinta de vibratie joasa ,la fel cum si noi suntem inferiori altora in evolutii . Ma intreb daca voi reusi sa -mi ridic putin vibratia cum va functiona mintea mea ,cum o sa constientizez fiintele din jurul meu chiar daca ele sunt cu mult in urma evolutilor noastre si mai ales cum se va manifesta iubirea ,mila si capacitatea mea de-a ajuta ,dar si de-a ma mentine intr-o vibratie ceva mai inalta ? Ultimii 2 ani au fost ani de foc pt mintea mea ,am trecut de la stari de frica ,frustrare ,durere ,furie ,iubire,ura si mila alternante .Mi-am dat seama ca n-am evoluat destul ,n-am putut sa stau intr-un colt sa constientizez actul pe care-l joaca omenirea acum si cum pot schimba raul in bine ,sau macar care ar fi iesirea din cercul vicios in care suntem prinsi . Folosesc foarte des cuvantul unire si mi-am dat dat seama ca degeaba avem aceiasi gandire daca nu e legata si de constinta ,nici nu mai vorbim despre cum constientizam ce traim .

  2. Cristiana

    1. Tot ceea ce trăim ne ”crește” chiar și AND-ic, acest proces are nevoie însă și de altele nu numai de mâncare și de satisfacerea plăcerilor individuale, fie ele și emoționale. Pentru că, dacă discutăm de ADN – este vorba nu numai de cel al corpului fizic, ci și de celelalte corpuri pe care le avem: corpuri despre care vom discuta pe larg, a căror creștere are nevoie de energii – energii pe care noi le consumăm cu toate cele pe care le facem în fiecare zi (și în fiecare noape, de altfel, căci avem și activități de noapte, astrale), inclusiv pentru revolte, furii, agresiuni, apărări agresive la agresiuni… Nu se poate spune că ne consumăm energiile degeaba, pentru că fiecare manifestare pe care o avem ne crește spiritual, în felul ei. Ca să ajungem la ”altceva” în viața curentă, avem nevoie de trăiri din care să învățăm cât mai multe – și nu numai noi, cei ce ne punem asemenea teme de discuție, ci absolut toți oamenii (toți întrupații), fiecare fiind spirit aflat pe o treaptă de evoluție pe care învață din propriile greșeli. Greșelile lor, ale celor răi, agresivi, perverși, le suportă cei care au învățat deja din acele manifestări negative, este un sacrificiu dorit și suportat cu suflet de ajutători. Noi vrem ca alții să dorească și ei binele omenirii – dar pentru asta, pentru a face asta, nu pot face acum decât rău, pentru ca să vadă consecințele relelor lor și să se corecteze. Altfel ce ar corecta, dacă nu își pot ști cele ce sunt de corectat?! A învăța nu este ceva abstract – învățăm însă abstractul numai după ce am învățat multe, foarte multe lucruri concrete. Unii nu le-au învățat – ei sunt în curs de învățătură prin foarte multe trepte: între nimic și totul, între rău și bun, între distructiv și constructiv. O creștere rapidă – așa cum o vrem noi – nu am avut parte nici noi la vremea noastră, nu se poate așa. Noi venim cu lecțiile deja trăite și nu mai facem rău, dorim binele pe care l-am învățat deja – e rândul altora să fie în învățătură de acum încolo.
    Nu ne-ar fi greu să înțelegem pe cei cu evoluție mai puțină, dar ne mai trebuie puțină experiență de acumulat: suntem în curs de consolidare a obișnuinței de a fi ajutători consacrați. Mila, iubirea, ajutorul, gândirea cauzală – sunt de consolidat pentru noi! Da, gândire cauzală pentru că a spune ”gândire pozitivă” nu impulsionează întotdeauna către ceea ce ar trebui să facem. Dacă vrem pozitiv cu orice preț – putem ajunge la aberații de genul ”E bine ceea ce fac ei!” ceea ce nu este bine nici pentru ajutător, nici pentru cel ajutat. O gândire cauzală apare când acceptăm că totul se petrece dintr-o cauză anume, este lăsată să curgă pentru o cauză anume, iar efectele tuturor celor ce se petrec conduc la învățăturile scontate atunci când am fost cu toții planificatori ai evenimentelor pe care le trăim acum. Planificare înseamnă a pune laolaltă în întrupări spirite de diverse evoluții, în diferite faze din treptele de evoluție compatibile: nu se planifică evenimentele pas cu pas, ci trăirea spiritelor care au de ales între negativ și pozitiv. Dar sunt alegeri care se fac având în vedere proporționalități special alese pentru ca spiritele astfel întrupate să poată trage învățăminte cu privire la toate cele trăite. Apoi, concret, trăim împreună acele evenimente. Din aceste evenimente cu toții învățăm, fiecare în felul lui, să ținem cont de acest lucru!

  3. Cristiana

    2. Unirea are loc numai când evoluanții care sunt ajutători se află pe trepte mult mai avansate decât cei pe care îi ajută când sunt pe trepte avansate dar începătoare și neconsolidate suficient – n-au puterea să se unească în condiții grele de trai, întrucât frica și neîncrederea îi dezbină, îi animă în mod nefolositor, mai ales în evoluții începătoare (primare le numim), și mai ales în vibrații joase, când anterior au evoluat o vreme în vibrații foarte înalte. La vibrații înalte se formează repede obișnuința cu condițiile foarte bune de trai, ușoare din punctele lor de vedere, iar ei lucrează împreună pentru un bine comun. La vibrații joase, și sub influența unui biosistem agresiv, frica ce animă animalele, de care spiritele umane au scăpat de puțin timp evolutiv, prinde din nou putere și spiritele umane pierd din puterea lor pozitivă în momentele grele (deci nu întotdeauna), când uită că au alte căi de ieșire decât cele animalice. Dezbinarea, interesele egoiste sunt cele care primează – și nu altele.
    De aceea ne trebuie multă trăire în evenimente diverse, așa prindem, și consolidăm orice experiență…
    În concluzie, învățăm și consolidăm cele învățate la orice nivel de vibrație și în orice condiții de trai curent, de biosistem planetar, de schimbări bruște de vibrație. Acum – în vibrații joase, pe Pământ. Dar odată ce ne-am obișnuit cu condiții bune, este foarte greu să ne menținem și în vibrații joase în manifestări avansate, în acțiuni pozitive, constructive, iubitoare, înțelegătoare. Ne dăm seama că trăind și căutând căi de ieșire sau numai de gândiri care nu duc la agresiune, distrugere, ne consolidăm manifestările înălțătoare: ne ajută să evoluăm în orice condiții ne-am afla. Cei ajutați de noi foarte rar au momente bune, și le consolidează și ei pe acestea – deci sunt foarte rar în consolidări; iar noi, ajutătorii lor, avem mult mai multe de consolidat și mai ales să consolidăm rezistența în fața tentațiilor agresive care vin de pretutindeni. Să reținem că noi avem mai multă experiență, mai multe puncte pozitive și suntem ajutătorii lor tocmai pentru asta; dar dacă ne avântăm în revolte și acuze, ștergem tot binele pe care îl putem oferi celor pe care doar cu numele astfel îi ajutăm, nu cu concretul manifestărilor noastre, cu exemplul pozitiv pe care li-l putem da… Ar fi bine să oferim un bine curat, cât de mult putem în condițiile de aici, de acum…

Scrie un comentariu