Prezentare

Avem foarte multe lucruri de înțeles cu privire la evoluțiile noastre și la istoria noastră pe Pământ: cele studiate în acest sens formează o temelie de studiu și în același timp fiecare studiu în parte este doar începutul pătrunderii în nivelele de cercetare, pentru înțelegerea lor. Uneori avem nevoie de pătrunderi în nivelele de cercetare care se adaugă țesăturii inițiale și, pentru a putea înțelege particularitățile pe care acum nu le știm – și nu le credem în stare să fie avute de spiritele umane, avem nevoie de studii în plus, particulare, care să completeze pe cele generale.

Mai mult

Prezentare

Este și interesant, dar și modern în psihoterapie, să ne cunoaștem viețile anterioare. Dar accentul cade întotdeauna pe elementul karmic, ne ajută – sigur că da – dar numai el nu are întotdeauna înțelegerea adecvată și creează confuzii de multe ori mărunte, alteori foarte grave – confuzii cu privire la căile de cunoaștere ale adevărurilor. Tocmai de aceea în aceste studii istorice accentul va cădea pe studiul planetei și a societăților umane din toate timpurile trăite, ca ajutor de orientare pe evenimentele fiecărei întrupări în parte. Căci spiritele umane nu au venit pe Pământ…

Mai mult

Despre cunoașterea metafizică

Cunoașterea metafizică extinde cunoașterea umană de la nivelul fizic, adică cu senzorii de percepție ai corpului fizic – la nivele superioare ale câmpurilor corpurilor care au în structura lor senzori de percepție: corpul astral, corpul mental și corpul cauzal. Ea nu exclude niciodată câmpul și percepția fizică, ci o înglobează formând o cunoaștere universală din care ea însăși se trage. Cunoașterea metafizică, într-o etapă de cunoaștere limitată așa cum o avem noi azi, expune toate cele nepercepute cu corpul fizic, din lumea înconjurătoare: structuri ale planetei și…

Mai mult

Prezentare

Ceea ce caracterizează acest fel de studii este în primul rând caracterul unitar prin care este privită evoluţia în general, dar şi evoluţia cunoaşterii cercetătorului în derularea studiilor spre rădăcinile tuturor celor cunoscute pe Pământ. Avem chiar aici, pe Pământ, o cunoaştere deosebit de complexă, acumulată în perioadele planetare cu vibraţie foarte înaltă, timpuri în care avem multă experienţă – datorată evoluţiilor anterioare vieţilor noastre pe Pământ – să ne folosim cunoaşterea în viaţa curentă. Dar o astfel de experienţă nu o putem cuprinde la fel în perioada cu vibraţie…

Mai mult

Despre site

Studiile prezentate în acest site sunt rezultatul cercetărilor proprii, prin clarviziune și clarauz. Orice asemănare cu alte cercetări similare nu cred că este întâmplătoare, căci trăim cu toții în același mediu stelar-planetar și ne raportăm la același trecut-prezent-viitor. Doar înțelegerile noastre se modifică mereu și dorim să pătrundem în infinitul lor, încercând să nu ne oprim din cunoaștere. Ceea ce ne poate orienta și lumina ar trebui să fie, după părerea mea, iubirea și respectul față de divinitate, precum și față de orice forme de viață din cuprinsul infinitului care ne înconjoară. Pentru mine…

Mai mult

Prezentare Studii generale

Ceea ce caracterizează acest fel de studii este în primul rând caracterul unitar prin care este privită evoluţia în general, dar şi evoluţia cunoaşterii cercetătorului în derularea studiilor spre rădăcinile tuturor celor cunoscute pe Pământ. Avem chiar aici, pe Pământ, o cunoaştere deosebit de complexă, acumulată în perioadele planetare cu vibraţie foarte înaltă, timpuri în care avem multă experienţă – datorată evoluţiilor anterioare vieţilor noastre pe Pământ…

Mai mult

Prezentare Studii istorice

Este și interesant, dar și modern în psihoterapie, să ne cunoaștem viețile anterioare. Dar accentul cade întotdeauna pe elementul karmic, ne ajută – sigur că da – dar numai el nu are întotdeauna înțelegerea adecvată și creează confuzii de multe ori mărunte, alteori foarte grave – confuzii cu privire la căile de cunoaștere ale adevărurilor. Tocmai de aceea în aceste studii istorice accentul va cădea pe studiul planetei și a societăților umane din toate timpurile trăite…

Mai mult

Prezentare Alte studii

Avem foarte multe lucruri de înțeles cu privire la evoluțiile noastre și la istoria noastră pe Pământ: cele studiate în acest sens formează o temelie de studiu și în același timp fiecare studiu în parte este doar începutul pătrunderii în nivelele de cercetare, pentru înțelegerea lor. Uneori avem nevoie de pătrunderi în nivelele de cercetare care se adaugă țesăturii inițiale și, pentru a putea înțelege particularitățile pe care acum nu le știm – și nu le credem în stare…

Mai mult

Prezentare Drumuri spirituale

Scrierile mele au la bază învăţături spirituale vechi şi străvechi, îmbinate cât pot eu mai armonios cu cele noi, şi mereu tot mai noi. Sunt învăţături spirituale care ating multe puncte de vedere: de înţelegere a evoluţiilor spirituale, urmărind mersul lor prin universuri despre care încet – dar sigur – aflăm din ce în ce mai multe lucruri; de profil spiritual al populaţiilor întrupate din care facem parte, în mijlocul cărora ne-am întrupat şi noi acum, de unde vom pleca cândva…

Mai mult

Prezentare Jurnal spiritual

Dintr-un site care se respectă, pentru a ține legătura cu evenimentele vieții noastre curente, nu ar trebui să lipsească un blog! Dar pentru că am deja un blog (Blogul unui om cuminte) voi numi acest subcapitol Jurnal Spiritual și vom avea aici dezbateri cu privire la subiecte pe teme curente, cum ar fi: – Diverse: gânduri din viața de zi cu zi, din comunicările astrale primite de-a lungul timpului, subiecte privite prin prisma dezvoltării noastre spirituale, pe care le consider deosebit de importante…

Mai mult