19. O comunicare astrală privind relația dintre conștiență și conștiință

I. IDEI PRINCIPALE

1. Conștiința este superlativul conștienței, având la bază experiența conștientizată și consolidată a monadei aflată în evoluții.

2. Conștiința este o treaptă superioară a conștienței, care însă lasă loc dezvoltării permanente a conștienței, conștiința însăși urmând același drum și devenind astfel temelia tuturor avansărilor monadei.

II. DETALII, DISCUȚII

Ca urmare a articolelor despre conștiență și conștiință, precum și a studiilor astrale personale, un prieten mi-a spus că a primit următoarea comunicare astrală: ”Conștiința este superlativul conștienței”.

M-a rugat să detaliez și mi-a acordat și permisiunea să scriu un mic articol cu privire la acest aspect.

Pe treptele evoluției monadelor, apare mai întâi conștiența de mediu a întrupatului, prin necesitățile de hrană și pericolelor care îl rănesc sau îl omoară prin durere, apoi se formează treptat conștiența de sine, în urma simțirilor de sațietate sau de elementelor de mediu care îi afectează integritatea trupului și moartea dureroasă. Se dezvoltă astfel conștiența de semeni și alte viețuitoare din mediul de întrupare: pui, parteneri de cuplu, atentatori la viața proprie, etc. – pe lângă cei lipsiți de apărare pe care îi poate ataca și mânca. În acest fel, treptat se formează înțelegerea față de propriile trăiri și trăirile altora, având în același timp exemplul unor semeni care arată diferențele dintre a proceda diferit în diferite momente, situații, evenimente trăite în comun. Sunt ajutătorii întrupați în mijlocul evoluanților, care ajută exact așa cum și ei au fost ajutați la rândul lor. Ei arată protecția vieții față de distrugerea ei, sau mai târziu distrugerea creației și protecție față de distrugere. Astfel se formează, așa cum am discutat anterior, conștiința ca un aspect superior al conștienței – foarte frumos spus spus: superlativul conștienței. Trebuie multă trăire, cu o diversitate extrem de mare, de manifestări, de situații, consolidarea înțelegerii diferențelor formate prin suferința sau satisfacția proprie: suferința proprie poate fi motiv de satisfacție pentru alții, simțirea satisfacției proprii poate ajunge să fie cauza suferinței altora. Ajutătorii îi învață să-i sprijine, să-i ajute și pe alții, chiar dacă aceia au fost răi, au distrus: să-i învețe la rândul lor cum să colaboreze pentru realizarea unor obiective de uz personal sau comunitar. Le arată milă și compasiune la greu, ceea ce va ajunge să convingă mai repede și mai profund decât orice altceva.

Să înțelegem că conștiința apare și se completează mai ales după consolidarea creației materiale în experiența totală de viață a monadelor: a lor și a celei a semenilor lor, pentru că conștiința se formează abia după suferința, durerea, moartea prin durere, plus distrugerea creației proprii sau a acelor bunuri folosite în comun cu semenii apropiați – familie, grup de întrupare – depinde de perioada de evoluție, treaptă după treaptă. Așadar este nevoie de toate aceste feluri de trăiri personale pentru fiecare monadă ca să se facă înțelegerea creației cu străduință îndelungată, cu necesități stringente – cum ar fi unelte de lucru, obiecte pentru adăpost, protecție, obiecte pentru pregătit hrana, îmbrăcăminte, sau în perioada în care s-au format culturile de cereale, livezi sau grădini. Cu foarte multă greutate întrupații își realizează cele de hrană, iar pierderea lor prin foc, distrugeri prin asmuțirea vitelor, în copitele cailor, sunt oriunde dureroase. În apărare, ajutătorii se sacrifică pentru o comunitate întreagă sau găsesc căi de împăcare, învățându-i să pună deasupra tuturor binele comun, găsit în forme specifice comunității locale.

Întotdeauna trebuie ca foarte multe asemenea aspecte să fie conștientizate ca să se ajungă la formarea rădăcinilor, începuturilor formării conștiinței, care să conducă la înțelegerea celor bune și celor rele, celor constructive și celor distructive, este necesară o experiență și putere interioară avansată pentru ca un întrupat să ajungă să aleagă o cale constructivă în locul uneia distructive.

Iată așadar cât de drept – și frumos spus – este să spunem că conștiința este superlativul conștienței! Și să nu uităm că, comparativ cu ceea ce știm în zilele noastre, conștiița se dezvoltă permanent, ajungând încet-încet la treptele înălțate ale conștiinței pe care o au monadele centrale, coordonatorii evoluțiilor noastre, care sunt cele mai înălțate monade din punct de vedere spiritual, cuprinzând aici și calitatea superioară a creației materiale (mai precis: crearea corporalității speciilor planetare) și a creației energetice de a cărei precizie depinde viața și depind mecanismele de întrupare ale monadelor de pretutindeni. Pe drumul înălțărilor spirituale, conștiința este baza trăirilor celor mai avansate pe care le poate avea fiecare monadă, și pentru că monada conștientizează felul în care ajunge să lucreze mereu spre binele evolutiv al altor valuri de monade care intră în evoluții, conștiința o determină să realizeze cele mai performante și profunde lucrări, cu moralitatea cea mai înaltă. Monada este mereu conștientă că are în față un drum practic nesfârșit de perfecționări, pe treptele din ce în ce mai avansate ale evoluțiilor sale, având mereu exemplul monadelor centrale care la rândul lor nu se opresc niciodată din căutările unor realizări cu dorințe mereu mai înălțătoare, curate, altruiste.

GÂNDUL ZILEI

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu