Energia fundamentală și particularitățile sale de evidențiere arată că nimic nu este un gol, un vid; din nefericire mulți conferențiari cu referire la ezoteric pornesc de la ideea vidului care ar fi ”născut” ceva sau a întregii creații care s-ar fi născut din ”nimic”, din ”vid”. Dar tot ceea ce am numit: luminiscență fundamentală, sunet fundamental și vibrația fundamentală arată cât se poate de clar că există ceva acolo unde credem că nu există ceva, că există ceva acolo unde credem că este un ”nimic”: deci nu există vid. Desigur, este un anume fel de vid: vidul de creație, dar ori ar trebui făcută precizarea aceasta, ori ar trebui să schimbăm expresia ”vid” cu energie fundamentală sau fond energetic existențial. Înțelegând această existență a energiei fundamentale, înțelegem că ar trebui să schimbăm și exprimarea: ”Totul este lumină.” sau ”Totul este creat din lumină”. Lumina fundamentală, lumina necreată este o emisie – deci nu este ultima frontieră…
Alte scrieri spun că sunetul fundamental este acela ce crează totul, alții spun că suntem vibrație. Ar trebui să înțelegem că facem confuzii și să nu ne amăgim, pe de o parte, că acestea ar fi ultimele pe care le facem, iar pe de altă parte să acceptăm încă o confuzie: un anume sens al exprimării ”Suntem energie, totul este energie – materia nu există.” Da, suntem energie – este real – dar nu suntem energie în stare liberă nici la nivelul corpului, nici edincolo de corpul pe care îl numim solid: dincolo de el avem alte corpuri tot atât de ”solid”, complex structurate, cu funcții foarte clare și tot atât de numeroase în structurile cele mai mari până la cele mai fine, mai subtile. Este energie în stare întărită, compactizată este mai corect spus, și structurată extrem de complex, astfel încât nimic nu se împrăștie înafara corpului nostru fizic (solid). De jur împrejurul corpurilor sunt câmpuri ale corpurilor, care se consumă și se refac, împrăștiem părți din aceste câmpuri; în plus, toate sunt câmpuri informaționale, toate se influențează și ne influențează. Știm în linii foarte mari despre ele, dar confundăm energia fundamentală cu radiația monadică(spirituală), cu câmpuri informaționale, cu câmpuri hrănitoare, cu corpuri și mecanismele lor extrem de complexe – deși le-am putea studia dacă am dori cu adevărat, dacă am accepta și altele decât cele cu care suntem obișnuiți.
Și mai mult, este vremea să înțelegem diferențele între toate și mai ales să înțelegem că toate căile de cunoaștere ne sunt deschise în continuare pentru a afla, a înțelege, a aduna cunoaștere, a ne dezvolta și aprofunda conștiența și conștiința noastră.
Și pentru că a venit vorba, să reținem că energia fundamentală în stare liberă, despre care știm acum că este infinită și eternă, nu are conștiență de sine și nici conștiință în sine, dar deși este destul de impropriu zis în acest fel, este evident că ea prinde conștiență de sine și își formează conștiință (conștiința alegerilor prin acumulare de experiență de trăire) nu direct prin infinitatea și eternitatea sa, ci prin formațiuni finite de dimensiunile cele mai mici autoformate din ea însăși, care sunt tot energie fundamentală și sunt supuse acelorași legități: au aceleași caracteristici, particularități de evidențiere ca și energia fundamentală în infinitatea ei. Astfel de părticele infinitezimale pun în ecuație și partea, și întregul, dar au și particularități specifice – ele pot fi:
– și distructibile: așa cum arată fenomenologia curentă existentă în fondul infinit al energiei fundamentale libere, precum și al evenimentelor primordiale din valurile circulațiilor și asocierilor acestor formațiuni primordiale;
– și indestructibile, dacă și când găsesc modalități de a depăși starea de distrugere: de autodistrugere și de distrugerea altora asemănătoare.
Energia fundamentală în stare liberă are o densitate mică, spunem un grad de compactizare mic: de fapt este cea mai mică densitate din ea însăși, chiar dacă în unele locuri această densitate este mai mare sau mai mică, dar ea este, și rămâne mică în comparație cu cea a formațiunilor care prind contur la un moment dat în cuprinsul său. Prin aceste formațiuni care pe de o parte se frâng la tangențele lor, în mișcările lor între ele, pe de altă parte există evidența pătrunderii energiei fundamentale din exterior în interiorul lor, în absolut toate formațiunile existente la orice moment dat și cele care se formează permanent. Energia fundamentală trece astfel de la o densitate mică la forme de densitate mare, foarte mare, uriașă în anumite condiții, și continuă fără întrerupere această creștere tocmai prin creșterea compactizării care conduce în perioade uriașe de timp la creșteri naturale de volum. De aceea putem numi compactizarea ce poate fi infinită practic: restrângerea principială a infinitului și a eternității acolo unde poate avea loc o creștere infinită și eternă a particulei pe care o numim monadă. Și tocmai de aceea vom folosi ca exprimare: compactizarea energiei fundamentale – în loc de densitatea acesteia.
Cu alte cuvinte putem numi acest proces: trecere într-o primă etapă de la infinit la finitul mic, care devine treptat infinit în felul său, care poate trăi eternitatea infinitului din care se trage, și o trăiește efectiv și conștient de la o clipă la alta, clipă fiind cea mai mică unitate generală de timp din eternitatea sa.
De aceea este necesar să studiem, și astfel să înțelegem cum s-a ajuns de la prima formă a energiei fundamentale – infinită și fără formă în ea însăși – la apariția formelor finite din, și în ea însăși. Adică de la regiuni uriașe dar nu infinite, cu compactizare ușor diferită (dar nu mai mică decât compactizarea generală a energiei în forma sa anterioară, primordială) care s-au delimitat cândva în masa infinită, și prin distrugeri repetate neconștientizate, prin presiuni născute din mișcări inerente și astfel de apariții, se ajunge în mod natural și inconștient la cele mai mici forme: care nu mai au nicio posibilitate de a mai fi scindate prin mișcări conjuncturale în mediul energetic fundamental.
Așadar, numai aceste mici părticele se pot dezvolta: de la cea mai mică stare, formă – dar nu prin mărirea volumului lor interior, ci prin mărirea compactizării energiei interioare. Dezvoltarea în această formă poate continua la infinit – în sens de neoprit – prin compactizarea energiei funadmentale în ea însăși, fără însă a mai fi posibil ca formațiunea să se mai frângă, să se rupă, apărată fiind tocmai datorită acestei compactizări uriașe. Creșterea va fi fără oprire, chiar dacă lentă, iar formațiunea aflată în dezvoltare de acest fel, ajunge să atragă alte formațiuni asemănătoare și să formeze între ele cupluri de forțe mărite care vor conduce la formarea unor câmpuri (pături) protectoare pentru întreaga structură, asigurându-i și protecția, și atragerea în interior de noi volume de energie (adică hrănirea) până la consolidarea noii formațiuni, pe care în acest stadiu putem să o numim monadă.
Asigurându-și forțele de protecție și de hrănire, monada poate să prindă, în dezvoltarea ei de ansamblu și nu altfel, conștiență de sine: care se manifestă prin orientare, adaptare la schimbările din mediul înconjurător și învățare din astfel de experiențe în care se scaldă. Și apoi, cu experiența de acest fel, învață să-și conserve viața proprie și a celor asemănătoare sieși pentru a evita distrugeri: ale propriei vieți și apoi a celorlalte asemănătoare, pentru ca în acest proces să înțeleagă că orice formă de viață trebuie astfel conservată, căci numai prin a căuta forme în număr nesfârșit de manifestare învățate unele de la altele se poate asigura și viața, și creșterea infinită. Adică monada capătă și conștiință, pe lângă conștiența câștigată anterior.
Să reținem că știința fizică actuală atestă emisie slabă de fotoni din fiecare celulă a corpurilor fiecărei ființe; fotonul este un element creat, deci se poate discuta la nivelul cel mai slab emitent de lumină comparativ cu alte celule, din corpurile aflate deasupra corpului fizic care au forță energetică din ce în ce mai puternică. De peste tot se emite lumină: și din materialitatea lor, dar mult mai profund – din străfundurile materialității vine lumina pură, necreată. Fotonul emite lumină din emisia lui materială fizică, dar materialitatea sa ca atare emite luminiscență pentru că energia fundamentală din care este creat emite lumină, luminiscență ca să diferențiem un pic.
Luminiscența fundamentală este un reper uriaș al lumii în care trăim. Lumina lumii noaste variază pentru că au loc variații de energie la nivelul întregului univers. Sunetul fundamental este la fel un reper fundamental al lumii noastre, el este cel pe care strămoșii noștri îl numeau ”muzica sferelor” – indiferent dacă este vorba despre sferele galaxiilor sau sferele corpurilor noastre: pentru că toate sunt sfere, structuri fizice îmbrăcate în alte structuri care dau la un loc sfericitate tuturor sistemelor corporale. Vibrația fundamentală este aceea care determină ordonarea simțurilor noastre în ritmurile variațiilor sale: variația ei în timp, a aceleiași vibrații, dar și existența simultană a unor infinite nivele actuale și viitoare de vibrație. Pentru că toate au pornit de la prima variație, în urmă cu eternități…