I. IDEI PRINCIPALE
1. Evoluțiile primare avansate continuă prin întrupările unor grupări mari de spirite pe care le numim popoare de spirite (sau popoare spirituale); prin puterea lor energetică radiantă ele formează întrupări uriașe pe care le numim : planetă, stea, un anumit tip de galaxie.
2. Coordonatorii de evoluții modelează permanent cămășile energetice interioare și exterioare ale spiritelor și grupurilor de spirite, în funcție de creșterea monadelor și desfășurarea sarcinilor lor din evoluții.
3. Pe parcursul evoluțiilor, coordonatorii atașează anumitor spirite alte spirite aflate în evoluții asemănătoare, în funcție de nevoile reciproce, pentru continuarea evoluțiilor lor, atunci când creșterile monadelor au tendințe de a modifica o parte a manifestărilor lor: sunt frățiile de spirit, care ajută extrem de mult evoluțiile tuturor.
4. Indiferent de schimbările aduse de frățiile de spirit, care se modifică permanent până la sfârșitul evoluțiilor primare, spiritul de bază format din monade nu se va modifica niciodată.
II. DETALII, DISCUȚII
Este bine să ne cunoaștem rădăcinile ca oameni pe Pământ, dar și rădăcinile formelor de evoluție prin care am străbătut eternitatea până în acest stadiu al evoluției noastre. Să ne cunoaștem rădăcinile formelor profunde de grupări spirituale care sunt deosebit de importante pentru evoluțiile noastre, pentru felul în care ne-am format înclinațiile, obișnuințele de manifestare.
Pe măsura înaintării în evoluții, conștientizăm faptul că suntem deosebiți între noi, chiar dacă suntem cu toții ”copiii” lui Dumnezeu. În acest fel vom deveni mai deschiși, mai comunicativi, mai toleranți, mai atenți la noutățile pe care ni le pot aduce alții: nu numai pentru a ne informa, pentru a le cunoaște, dar și pentru a ni le adapta la felul nostru de a fi – dacă ne-ar crea îmbunătățiri, sau a nu le prelua în caz contrar, dar a le tolera la ei, ca să ne înțelegem unii cu alții și să nu ne mai încontrăm, să nu ne mai agresăm, să nu ne mai disprețuim – așa cum încă mai facem acum…
Toate cele pe care le discutăm acum stau la baza unor studii viitoare despre frățiile de spirit – între monade în interiorul unui spirit, precum și între diferite grupări de spirite din cadrul aceluiași popor spiritual : ne putem ajuta și putem să mergem mai ușor în evoluții, învățând astfel colaborarea – și nu competiția prin care ne cățărăm unii pe alții pentru un ”loc mai bun”.
În consecință, să discutăm despre grupări mai mari de spirite, care ne ajută pe parcursul evoluțiilor primare să ne modelăm permanent manifestările.
Formarea unor astfel de grupări se realizează chiar de la primele faze de evoluție spirituală, alte grupări se formează mai târziu pe scara evoluțiilor. Prima formă de grupare superioară, a mai multor grupări începătoare despre care am discutat mai sus, este poporul de spirite.
Poporul de spirite (sau poporul spiritual) este o grupare amplă a spiritelor reunite în grupări simple, care determină evoluții complexe prin relații între monade și între grupuri mai mici de monade; la fel ca și celelalte două grupări, reuniri de monade (spirit și grupare simplă de spirite), poporul spiritual este creat și organizat de coordonatorii de evoluții, reunirile având loc prin intermediul unor cămăși spirituale complex create și puternice, tot din energie fundamentală compactizată: create în funcție de puterile energetice radiante ale monadelor. Asemenea grupări vor rămâne în acest fel reunite și ajutate de energia păturilor spirituale, până când monadele vor crește suficient de mult pentru a se putea manifesta singure, fără ajutorul energetic al fraților de spirit și de orice grupare spirituală. În acel moment se finalizează evoluțiile spirituale, sunt dezmembrate grupările spiritelor, și mai departe sunt dezmembrate spiritele – tot de către coordonatorii de evoluție, iar monadele își vor continua evoluțiile în mod individual, personal, cu sarcini individuale proprii de destin, dezvoltându-și în continuare fiecare în parte particularitățile personale de manifestare.
Revenind la popoarele de spirite, evoluțiile primare avansate se desfășoară prin grupări de popoare de spirite, iar prin puterea lor reunită spiritele pot susține în întrupările lor, de mare complexitate, macro-structurile universului:
– planetă: întruparea unui întreg popor de spirite într-un singur sistem corporal numit planetă;
– stea: întruparea mai multor popoare de spirite într-un singur sistem corporal numit stea;
– galaxie: întruparea unei mari mulțimi de popoare de spirite într-un singur sistem corporal numit galaxie: ea reprezintă întruparea simultană a unei mulțimi uriașe de popoare de spirite, aflate pe trepte de evoluție diferite sau aflate pe aceeași treaptă de evoluție.
În acest fel, evoluțiile combină întrupările comune cu întrupările individuale care formează biosistemele planetelor și stelelor, cărora planetele și stelele le oferă loc pentru manifestare după cum sunt obișnuite spiritele cu percepții în spații restrânse dar cu o diversitate uriașă de condiții necesare învățăturilor lor de manifestare.
Să avem în vedere faptul că numărul membrilor fiecărei grupări de spirite și de popoare de spirite este ales numai în funcție de particularitățile de înaintare în evoluții ale spiritelor. Spre exemplu, putem să discutăm de ce se formează un spirit dintr-un număr între 2 și 10 monade, întrucât:
– mai puțin de 2 monade se pierde sensul grupării bazat pe ajutor reciproc, pe care monadele învață să și-l ofere permanent: în interiorul spiritului se grupează tot de către coordonatori (care știu bine care sunt înclinațiile și tendințele de manifestare ale monadelor) în funcție de modul în care ele au nevoie să se ajute reciproc pe parcursul trăirilor lor, întrupărilor lor, care devin din ce în ce mai complexe;
– mai mult de 10 monade, asocierile pot deveni greoaie, supradimensionându-se relațiile dintre monade, iar sensul de ajutor reciproc între monade poate să se piardă în evoluțiile primare, întrucât memoriile monadelor sunt slabe încă la început, și experiența de manifestare acumulată este încă puțină.
La fel se consideră orice grupare a spiritelor, să înțelegem că nu este un mod de asociere la întâmplare sau în funcție de alte motivații decât binele suprem al monadelor, astfel încât oboseala în evoluții să fie evitată și astfel evoluțiile să curgă lin, fără hopuri, fără regresări, căderi sau alte feluri de întârzieri.
Astfel înaintările în evoluții rămân flexibile și neobositoare la fiecare nivel de creștere, de înaintare în evoluții. Monadele rămân într-o permanentă stare de curiozitate, de acceptare a unor căi noi de manifestare, de experimentare – chiar dacă vor exista și momente foarte relaxante, dar și foarte grele. Coordonatorii știu bine după cum reacționează monadele, de la primele clipe ale intrării lor în Centrul de evoluție, la impulsuri echilibrate care le vor forma în același timp și primele rădăcini ale acelor stări pe care mai târziu pot fi numite ”curiozitate”, ”plăcere”, ”pătrundere”, ”înțelegere”, în funcție de care coordonatorii pot înțelege, cu experiența lor profundă, care vor fi primele reacții de aceeptare în primele lor evoluții: în funcție de care se vor forma primele grupări și toate grupările ulterioare, de-a lungul evoluțiilor primare, care însă vor fi remodelate în funcție de dezvoltările monadelor.
Să mai reținem faptul că se mai folosește și termenul de ”popor stelar” și termenul de ”popor planetar”, unde poporul de spirite este pus direct în legătură cu gruparea de popoare de spirite care se întrupează la un loc formând o stea și poporul de spirite care se întrupează formând o planetă.
Știm din studiile anterioare despre creșterile monadelor în filamente că are loc permanent adaptarea formei filamentelor la creșterea monadelor din interiorul lor. La fel se petrec lucrurile și cu toate structurile care sunt create pentru susținerea evoluțiilor spiritelor: celulele lor de protecție (celule energetice fundamentale ale monadei) din Universul Spiritual Primar și păturile (cămășile) spirituale care protejează și oferă ajutor energetic monadelor aflate în grupările lor pentru evoluții. Păturile energetice spirituale își schimbă compactizările (schimbări realizate tot de coordonatorii evoluțiilor), la fel cum sunt schimbate și orice alt fel de structuri ajutătoare pentru întrupările lor: toate fiind și rămânând proporționale cu puterea energetică radiantă crescândă a monadelor. Adică pe măsură ce cresc, radiația monadelor crește, monadele se manifestă din ce în ce mai puternic, mai complex, devin mai reactive la modificările mediului în care trăiesc, în care se manifestă prin corpurile lor: de aceea crește în același timp și necesitatea întăririi cămășilor lor spirituale, de-a lungul tuturor fazelor care devin din ce în ce mai complexe.
Vom discuta separat despre frățiile de spirit – este un subiect foarte amplu și deosebit de important pentru cunoașterile noastre actuale. Dar este necesar să facem, în această deschidere a subiectului, și deosebirea dintre frățiile interioare și cele exterioare:
– frățiile interioare se referă la monadele care formează spiritul;
– frățiile exterioare se referă la spiritele care se atașează de către coordonatorii de evoluții unui spirit de bază, care are nevoie de astfel de frați de spirit pentru continuarea evoluțiilor. Sunt nevoi reciproce, dar discutăm de regulă despre primiri de spirite ca frați de spirit, mai degrabă decât părăsiri ale spiritelor dintr-un popor pentru a se atașa altui popor. Dar să avem în vedere că dintr-un popor pot pleca unele spirite în timp ce același popor primește spirite ce se atașează altora din interiorul său. Numărul spiritelor dintr-un popor nu se mărește cu mult în urma acestor schimburi – dar să reținem că un spirit poate ajunge la un moment dat cu frații lui să mărească poporul său spiritual până la numere 200-300 de spirite cel puțin.
Deocamdată să reținem că, dacă spiritul de bază, format de primele monade reunite astfel în spirit, nu se va modifica pe parcursul tuturor evoluțiilor primare indiferent din ce popor fac parte. Numărul de spirite care vor fi atașate pe parcursul evoluțiilor nu este fix, adaptându-se după necesitățile de trăire ale tuturor. Are loc permanent procesul schimburilor, iar adaptarea tuturor spiritelor din poporul spiritual este un permanent schimb de experiență: căci spiritele venite au evoluat în mod asemănător – dar pe linii de evoluție diferite, linii (drumuri) adaptate înclinațiilor lor proprii. Fiecare experiență proprie, cu puterea și înțelegerea proprie, cu puterea de a ajuta și de a primi ajutor, cu abilitatea (mai mare sau mai mică) în acceptarea altor semeni sunt numai câteva din aspectele deosebit de importante pe care le aduc aceste schimburi în viața tuturor spiritelor, tuturor popoarelor de spirite
Asemenea reuniri pe care le presupun frățiile de spirit au un rol deosebit de important și din alte puncte de vedere:
– în evoluțiile începătoare, individuale, spiritele dintr-un popor spiritual învață cum să se manifeste în aglomerațiile planetare, cum să se raporteze la evenimentele create de grupuri mai mari sau mai mici de semeni, cum să acționeze și reacționeze la diferite feleuri de alte grupuri, popoare spirituale sau doar grupuri mai mici din diferite alte popoare spirituale;
– în evoluțiile primare mult mai avansate, popoarele spirituale întregi se întrupează la un loc într-un singur sistem corporal (planetă, stea, un anumit tip de galaxie), de aceea tot ceea ce spiritele trăiesc și acumulează ca experiență până la aceste faze avansate are o deosebită importanță privind modul în care spiritele se învață unele pe altele în propriul popor, își formează o experiență de trăire-împreună, ajutându-se unele pe altele, oferindu-și reciproc experiența proprie de-a lungul unor evoluții extrem de complexe.
Alegerea drumului, liniei de evoluție de parcurs pentru un popor de spirite, la fel ca și pentru fiecare spirit în parte, așa cum vedem bine acum că stau lucrurile, este un drum extrem de complex: în funcție de înclinațiile diferite ale spiritelor. Linia aceasta nu este o linie fixă nici pentru spiritele care intră în diferite componențe spirituale, nu este inflexibilă, fără nicio abatere de la începutul până la sfârșitul evoluțiilor primare, fixe și pentru spirite, și pentru fazele de evoluție, val după val de monade, generație după generație. Fiecare popor de spirite are un drum, o linie de evoluție care valorifică forțele energetice ale spiritelor, așa cum se dezvoltă ele, așa cum se dezvoltă înclinațiile lor, obișnuințele lor, care însă se corelează cu drumurile celor cu care au pornit în evoluție, ținând cont de toate noutățile ce apar pe parcurs. Coordonatorii urmăresc cu multă atenție cum evoluează fiecare spirit, fiecare monadă din spirit, și nu le obligă să meargă în contra înclinațiilor lor, doar pentru că așa trebuie să meargă evoluțiile. Evoluțiile sunt structurate în linii largi, iar baza lor de desfășurare se mlădiază astfel încât să se dezvolte personal fiecare monadă cât mai mult posibil pe parcursul evoluțiilor primare: după terminarea evoluțiilor primare fiecare monadă urmează să se dezvolte individual, ținând cont însă de principiile fundamentale ale evoluțiilor de pretutindeni: protecția vieții și ajutor oferit tuturor celor care evoluează oriunde în Centrele de evoluție.
Împletirea spiritelor în parcursul evoluțiilor conduce la îmbogățiri de experiență, de manifestare, fiecare monadă având felul propriu de manifestare – nu cu mult diferit de al altora, dar suficient pentru a contribui la îmbogățirea experienței proprii, precum și a altora asemenea lor. Discutăm deseori de valuri de monade care intră în Centrul de evoluție și încep evoluțiile cam în același timp. Putem spune astfel că popoarele de spirite:
– pot face parte din aceeași generație spirituală: în general, sunt popoarele care încep evoluțiile cam în același timp, chiar dacă merg pe linii de evoluție diferite, se acceptă reciproc cel mai bine;
– pot face parte din valuri, din generații diferite, care s-au format mai devreme sau mai târziu, în spații diferite, mai apropiate sau mai îndepărtate unele de altele, care astfel vor avea caracteristici diferite și în evoluțiile lor vor avea manifestări diferite.
Timpii și locurile de întrupare și manifestare sunt corelate cu disponibilitățile fiecărui popor în parte, pentru a evolua cât mai echilibrat, respectându-se mereu acel liber arbitru atât de special urmărit de întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluțiilor din toate spațiile Centrului de evoluție.
Pe parcursul evoluțiilor, popoarele care au drumuri, linii de evoluție diferite mult unele de altele sunt coordonate, îndrumate și ajutate astfel încât să se aștepte unele pe altele, să meargă mai repede sau mai încet, în funcție de puterile lor energetice fundamentale, în funcție de care vor învăța repede, dar vor ajuta și alte popoare care merg mai lent, astfel încât permanent vor avansa într-un tip de echilibru care să le valorifice tuturor energiile. Astfel se vor înțelege direct – sinergic, sau complementar, adică vor conlucra treptat prin similaritate de simțire și acțiune sau prin complementaritate, completându-se mereu, reciproc.
Complexitatea evoluțiilor vor conduce treptat la înțelegerea rostului unor asemenea înaintări în evoluții și în acest fel spiritele au condiții să se cunoască, să se recunoască indiferent unde evoluează, să-și găsească frații de spirit cu care să conlucreze pentru a-i ajuta și pe alții să evolueze. Învață să-și urmărească liberul arbitru, dar să-l respecte și pe al altora, să ajungă să lase evoluțiile să curgă, acționând când cu forțe minime, când cu forțe maxime, dezvoltându-și experiența de a profita de fiecare moment de trăire pentru a se dezvolta, dar și a oferi șanse și altora la dezvoltări de același fel.
Drumul evoluțiilor pare a fi lung și sinuos – dar și viața spiritelor este eternă, iar spiritele înțeleg treptat toate acestea, înțeleg că drumul lor este protejat și încurajat, presărat la tot pasul cu îndelungi învățături și aplicații, a căror subtilitate ajung treptat să o înțeleagă și să o aprofundeze.
După cum am mai discutat, și spiritul, și poporul de spirite sunt grupări realizate de coordonatorii evoluțiilor lor doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp din eternitatea vieții monadelor. Orice grupare de monade se creează, evoluează împreună și monadele din grupări, și grupările între ele. În continuare, când puterile energetice ale monadelor devin foarte mari, când experiența de folosire a acestor puteri crește pe măsura lor, orice asemenea grupare este dezmembrată, definitiv, tot de către coordonatori, iar toate monadele își continuă creșterea și evoluția în mod individual, într-un mod arhetipal – căci monada individuală este un arhetip (un prototip) al vieții în manifestare, așa cum s-a născut ea, din energia fundamentală în sânul căreia trăiește etern.