POPOR DE SPIRITE

« Back to Glossary Index

Este o grupare amplă de spirite individuale reunite în grupări simple, mici, care facilitează în timp evoluții complexe privind formele lor de manifestare, precum și relații între monade și între grupuri mai mici sau mai mari de monade.

Așadar fiecare spirit este o grupare de monade și, la rândul lor, spiritele sunt organizate în diverse grupări pentru realizarea evoluțiilor lor începătoare. Astfel o primă formă este gruparea simplă de spirite , iar mai multe asemenea grupări la un loc formează un popor de spirite (sau popor spiritual).

Fiecare asemenea grupare de monade – de la spirit la popor de spirite – este realizată exclusiv de coordonatorii evoluțiilor lor și nu poate fi schimbată de spirite, reunirile având loc prin intermediul unor pături (cămăși) spirituale complexe și puternice din energie fundamentală compactizată, create și remodelate în funcție de puterile energetice ale monadelor evoluante. Evoluțiile se sprijină de la aceste grupări mici – la întreg poporul de spirite și mai departe la grupări mai mici sau mai mari de popoare de spirite, formând astfel relații extrem de diverse și de profunde între monadele în evoluții primare, care se vor extinde în continuare în evoluțiile secundare și evoluțiilor centrale.

Poporul spiritual este o grupare specifică numai evoluțiilor începătoare (primare); după finalizarea evoluțiilor primare poporul spiritual se desființează (tot de către coordonatorii evoluțiilor lui), orice grupare interioară se desființează, la fel și spiritul ca grupare de monade, iar monadele continuă evoluțiilor lor în mod individual, fără frații de popor, fără frații de spirit, puterea lor energetică fiind foarte mare și experiența de a o folosi fiind pe măsura ei: monadele evoluează astfel în mod arhetipal, adică așa cum s-au autoformat în energia fundamentală, înafara oricărui Centru de evoluție.

« Înapoi la Dicționar

Articole asemănătoare