I. IDEI PRINCIPALE
1. Energia fundamentală este însuși spațiul existențial al tuturor celor profund cunoscute: nu există un spațiu preexistent pentru energia fundamentală, și nu există niciun fel de ființe – monade sau orice altceva dacă ar exista – care să fie înafara energiei fundamental, care este spațiul fundamental.
2. Eternitatea este însuși timpul existențial al energiei fundamentale, este timpul existențial al posibilităților de desfășurare a formelor de potențial latent sau activ al energiei fundamentale; este eternitatea evoluțiilor monadelor, care s-au dovedit fără sfârșit și a prefigurărilor care ajung să fie intuite a deveni reale și active, conștiente sub toate formele lor.
3. Infinitul și eternitatea au fost noțiuni cunoscute de populațiile care au trăit pe Pământ anterior nouă, noi fiind azi o populație de spirite care au trăit în cunoaștere deplină în vibrațiile foarte înalte dinainte de ultima glaciune.
II. DETALII, DISCUȚII
Când discutăm despre energia fundamentală, folosim pentru a-i descrie proprietățile fundamentale exprimări ca: energia fundamentală este infinită și eternă. Infinitatea se referă la spațialitate: însăși ea este spațiul etern și necreat de monadele izvorâte din ea însăși, iar pe de altă parte aceasta înseamnă că energia fundamentală nu ocupă un spațiu preexistent sau că ar exista undeva spațiu gol de energie fundamentală. Astfel nicio monadă sau niciun grup de monade, oricât de evoluate ar fi ele nu se poate exclude din energia fundamentală care întreține viața monadelor, creșterea ei, dezvoltarea oricăror linii existențiale ale lor, creația lor, energie care susține astfel puterea de a învăța unele de la altele, de a-și forma experiența proprie, de a conlucra și de a ajuta și pe alte monade formate mai recent decât cele creatoare deja avansate.
Eternitatea se referă la timpul existențial al energiei fundamentale: la fel ca și spațialitatea, eternitatea este însuși timpul existențial al posibilităților de desfășurare a formelor de potențial activ sau latent care presupun desfășurări practic fără sfârșit. Este timpul pe care monadele autoformate din ea însăși le au pentru o evoluție care s-a dovedit până în prezent fără sfârșit, existând în prezent Centre de evoluție cu 6 alte centre derivate dintr-un Centru inițial, unde fiecare este creat, se dezvoltă și crează alt Centru la rândul lui. Comparativ cu cele mai dezvoltate de acest fel, Centrul nostru de evoluție este simplu: abia acum, fără să se fi terminat posibilitățile interioare de dezvoltare ale celui prezent, se fac pregătiri intense pentru realizarea unui ”pui”, sau ”copil” – adică un nou Centru de evoluție creat de monadele cele mai dezvoltate din cel prezent – Centrul-părinte – după asemănarea cu acesta din urmă. Până ce am ajunge noi la a VI-a generație, Centrele care sunt acum în extinderea cea mai cuprinzătoare vor parcurge și ele în continuare alte etape, creând alte Centre noi, după cum se derulează avansările în apariția altor forme de potențial, după cum curg posibilitățile care se ivesc pe parcurs pentru atingerea stării active a acestor noi forme de potențial.
Ceea ce este deosebit de important așadar este faptul că atât infinitatea, cât și eternitatea se dovedesc a fi specifice energiei fundamentale și în stare liberă, și în stare structurată: monadele care au ajuns în prezent la formele maxime în evoluțiile actuale cunoscute în Centrele de evoluție, care au o percepție uriașă în prezent (dar care percepție este și ea vădit în curs natural de dezvoltare) nu au perceput vreo limitare a energiei fundamentale în spațialitatea ei: au loc mereu descoperiri ale unor noi alte forme de potențial ale energiei fundamentale. Din momentul descoperirii posibilității de protecție a vieții monadelor, s-au descoperit alte forme de evoluții prin ajutorul oferit altor mereu noi generații de monade prin care cele vechi își împrospătează permanent și își îmbogățesc experiența. Astfel, prin eforturile depuse monadele ajutătoare, ele însele își cresc potențialul energetic radiant care poate fi folosit pentru alte noi împletiri de experiență prin conlucrare, fără sfârșit.
Cu toate acestea este necesar să facem câteva precizări cu privire la folosirea acestor forme de exprimare în viața curentă de azi, când cunoașterea este limitată drastic de conducerile statale. Este foarte bine că omenirea s-a obișnuit cu noțiunile de infinit (încă de pe băncile școlii) și de aceea de eternitate (cu pornire de la religie, în majoritatea cazurilor). Dar când discutăm în mod curent despre infinit, înțelegerea noastră se duce către posibilități nesfârșite ale aceluiași fel de situații, ceea ce nu este chiar foarte corect, căci se deschide astfel, cu alte cuvinte, posibilități de continuare a unui șir de activități sau creații de același fel, și se simte la un moment dat o plafonare. Însă este bine să știm că oricât de multe ar putea fi – tot mai este loc de alte variante fără sfârșit, inovații care dau naștere și ele altora noi, ele însele sau prin împletirea lor, sau prin perfecționări, sau prin extensii ale funcțiunilor lor la altele de aceeași natură sau de naturi diferite. Și tot am bănui = intui că ar mai exista și alte aplicații pe abaza aceluiași principiu sau aplicații de alte naturi, pentru care se pot aștepta condiții, posibilități noi să apară pentru a fi realizate mai devreme sau mai târziu.
Așadar acesta este infinitul: matematic, dar nu și fizic – cu atât mai puțin metafizic. Expresia cea mai cuprinzătoare ar fi ”tinde către infinit, fără să-l atingă” ceea ce înseamnă că lasă loc de mai mult la oricât de multe variații pot apărea și mai ales pot să-și găsească aplicabilitatea în viața creatorilor, sau/și utilizatorilor: și umani, și alte feluri de întrupați dacă vrem să extindem spre universalul adevărat, profund – nu acela care oricât am spune de universal, se limitează tot la Pământ, la oameni, la gândirea umană în felul contemporan, fără să-i știm rădăcinile din străvechimi și vechimi sau devenirile din viitor. Dar creează permanent mobilizarea creatorilor, ceea ce conduce la îmbogățirea și consolidarea experienței totale a acestora, indiferent dacă se referă la experiența în această subzonă a Universului Fizic sau, de fapt, la experiența cu adevărat universală a spiritelor.
Și discutând despre experiența totală a spiritelor, să remarcăm faptul că azi, cu referire la experiența pământeană, care oricum nu este o experiență creată în mod unic pe Pământ, există încredințarea că populațiile dinainte de ultima glaciațiune, fiind tot umane, nu aveau cum să iasă din tiparele umane contemporane:
1. Pe de o parte oficial, și mulți cred aceasta, strămoșii noștri sunt crezuți sălbatici, necreatori – doar adaptând, prin mică pricepere de tip animal, materiale din natura înconjurătoare, nevoilor lor crescute la un moment dat;
2. Pe de altă parte se acceptă faptul că ar fi fost civilizații industriale avansate pe Pământ, ca urmași ai unor călători interstelari ”naufragiați” pe Pământul considerat pustiu, fără creatori conștienți, la acel moment, ci doar animalele de care știm acum.
Dacă, și cum sunt asemenea ipoteze mai mult sau mai puțin valabile le vom discuta pe larg în continuare, însă legat de astfel de teme de discuție ca prezenta, este bine să credem că sunt ambele departe de adevăr, și multe popoare au în literatura lor tradițională mențiuni ale cunoașterii noțiunii de infinitate și de eternitate: la hinduși cel de-al treilea ochi reprezintă printre altele și ”simțul eternității”; pentru geți cunoașterea acelei extrem de profunde (crezută o dorință, o himeră, un ideal de neatins) ”tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – cuvinte extrem de reale și vom discuta pe larg despre asemenea semnificații. Rădăcinile sunt foarte reale și din alte puncte de vedere: au existat populații umane pe Pământ, unele foarte avansate în cunoașteri ample, aflate în dezvoltare de experiență și în alte locuri din univers, și în acest loc, pe Pământ: dar unele au fost avansate din punct de vedere material-tehnologic (în urmă cu cca. 400 milioane de ani), altele care nu au fost civilizații tehnologice venite cu nave prin cosmos și blocate definitiv aici, ai căror urmași decăzuți din cunoașterea lor am fi noi, azi: ci au venit prin forțe proprii, prin folosirea corpurilor spirituale pentru deplasare prin cosmos, din galaxie în galaxie până pe Pământ. Acestea din urmă sunt aceleași spirite care evoluează actualmente pe Pământ, suntem noi înșine și alte grupuri de evoluanți de același fel, care înainte de ultima glaciațiune am trăit folosind corpurile mentale din actualul nostru sistem corporal (cu modificări cauzate de schimbările planetare): pentru creație materială, comunicare, deplasare, iar pentru cercetare avansată corpurile astrale pentru călătorii astrale. Și treptat vom reveni la astfel de manifestări prin corpurile mentale și astrale, care vor reveni treptat la capacitățile lor anterioare.
În paralel cu aceste populații umane extrem de dezvoltate, au trăit mereu grupuri de spirite creatoare începătoare, aflate în trecere rapidă pe Pământ și care nu și-au lăsat urmași după terminarea periplului lor pământean, dar ale căror oseminte le descoperim noi azi și credem că ar fi strămoșii noștri: dar nu sunt. Sunt spirite care au folosit corporalități ale unor subspecii umane, care au avut puține sarcini pe Pământ și, după finalizarea lor, au plecat acasă la ele, acolo unde își fac evoluțiile curente: pe Pământ ele au făcut doar trăiri preliminare pentru a se obișnui cu câmpuri planetare cu forme avansate de creație, de comunicare, de hrănire, de deplasare.
Suntem spiritele din vechime, dinainte de ultima glaciațiune, cu o experiență gânditoare și înalt-creatoare, venite aici cu o experiență uriașă de creație, comunicare și relaționare, care este mereu necesar de a o adapta la condițiile pământene. Suntem spirite care nu au venit pe cale tehnologică, ci spirite întrupate pe Pământ într-un ciclu de vieți, de destine, de întrupări, venite pe cale spirituală (prin deplasare prin forțe proprii, spirituale, prin univers, de la punctul de evoluție la care au ajuns – la punctul din galaxia locală care poate ajuta la perfecționare spirituală).
A ne considera urmașii lor (prin derulări corporale transmise din generație în generație) este un lucru bun, dar a-i considera pe ei civilizații ”căzute”, din care am decăzut noi mai departe ca urmare a provocării unor cataclisme uriașe prin folosirea nerațională a unor tehnologii bazate pe forțe nucleare – nu este de loc un lucru bun. Chiar dacă este un sâmbure de adevăr că suntem veniți de pe alte meleaguri universice, venind noastră din întinderile universului (crezute infinite, dar nu este chiar așa: universul este totuși o creație finită) suntem departe de adevăr crezându-i nesimțiți și agresivi pe acei strămoși ai noștri. De fapt, prin acțiunile lor au menținut permanent Pământul în stare existențială optimă pentru toate viețuitoarele planetei, echilibrul lor s-a manifestat prin căutarea celor mai profund-pozitive acțiuni având în vedere conștiința noastră – da! A noastră! – profundă la nivelele cele mai înalte de vibrație, doar că o avem puțin consolidată la nivele de vibrație foarte joasă, vibrație care s-a diminuat în mod total natural, și se derulează în continuare, cu variații absolut naturale. Deci să știm că variațiile de vibrație planetară și cosmică nu țin de activitățile oamenilor, dar activitățile noastre agresive, nocive pentru tot mediul planetar, ne fac nouă înșine rău, ca specie și ca spirite în evoluție, în timp ce manifestările noastre echilibrate, curățenia materială și sufletească ne fac nouă înșine viața mult mai ușoară, frumoasă…
Să revenim: nu este corectă încredințarea că populațiile dinaintea ultimei glaciațiuni, de felul lor tot umane, nu ar ieși din tiparul cunoscut de noi al omenirii de azi, adică supuse inconștienței și superficialului, lipsei de conștiință extinsă: adică un model simplist, limitat și nerealist. Istoria umanității este mult mai complexă, după cum vedem. Ea conține sâmburii unor activități viitoare binecunoscute de altfel, dar care așteaptă să se împlinească condițiile necesare creșterii lor, zvâcnirii lor către lumină. Sunt sâmburii naturii spirituale radiante în plină dezvoltare azi, necesare evoluțiilor nu numai ale spiritelor umane pe Pământ, dar mai ales celor necesare care se vor desfășura dincolo de momentul ”Pământ”…