24. Pregătiri pentru întrupări

I. IDEI PRINCIPALE

1. Înaintea fiecărei trepte, subtrepte de evoluție și, în Universul Fizic, înaintea fiecărui ciclu de întrupări și fiecărei întrupări în parte, se desfășoară pregătiri specifice perioadei care se va derula în continuare, urmând traseul învățăturilor primite de spirite, fiecare după treapta sa de evoluție.

2. Fazele de pregătire se desfășoară cu o corporalitate de tip astral, dar care are o complexitate redusă comparativ cu cea a entităților astrale, întrucât și sarcinile lor sunt mult mai restrânse decât cele ale entităților astrale native.

II. DETALII, DISCUȚII

Urmând traseul învățăturilor, pregătirile vor fi generale, pentru toată treapta și pentru fiecare subtreaptă de evoluție, care cuprind mai multe cicluri de întrupări. Fiecare spirit este necesar să fie pregătit, indiferent de treapta sa de evoluție; în plus, spiritele avansate în evoluții, creatoare avansate, au nevoie să știe care sunt efectele în timp ale manifestărilor proprii. Cunoscând astfel în linii mari toată etapa, fiind și pregătiți pentru toată treapta de evoluție în care a ajuns, toate trăirile capătă un sens complet pentru spiritele care sunt conștiente de evoluția lor, de toate aceste desfășurări ale trăirilor lor, în evoluțiile lor progresive. În anumite momente foarte rare ale evoluțiilor primare avansate, în timpul călătoriilor spirituale regresive care se potrivesc pe vibrațiile cele mai joase ale planetei lor, spiritele ajung să nu-și mai amintească propriile evoluții, chiar dacă sunt avansate – dar neconsolidate – la începutul acestor călătorii regresive. Ceea ce însă nu înseamnă că memoriile s-au șters sau că nu mai funcționează mecanismele obișnuite, ci faptul că un asemenea spațiu (cu vibrații foarte joase și cu variații foarte dese), și o asemenea componență spirituală planetară (a biosistemului, a speciei proprii) determină impulsuri care evidențiază alte manifestări decât cele avansate spiritual. Așa este potrivit, aici pe Pământ, ca ceea ce apare rapid la suprafață să fie manifestări din perioada trecerii de la evoluții necreatoare (sub influențele biosistemului necreator foarte numeros) la cele creatoare începătoare. Astfel oamenii suferă influențe din partea acestui biosistem necreator, ei au priceperi de creatori și utilizatori ai creațiilor lor, dar relațiile dintre ei rămân tributare relațiilor de tip animalic: agresive, criminale sau vegetativ-delăsătoare, aproape inactive. Societatea își ridică treptat, dar repede, nivelul tehnologic al creației sale, sub influența experienței creative avansate din evoluțiile anterioare, însă doar în partea de creație fizică, căci cea mentală nu se poate în condițiile actuale să se sprijine pe ceva concret din răspândirile pe planetă, nici corporalitatea nu îi ajută, fiind restrânsă pe toată perioada cu vibrație minimă. Când însă vibrația planetară începe să crească, memoriile spiritelor umane revin și își extind puterile: apar mai întâi sub formă de intuiții, apoi clar-intuiții și în final apar toate simțurile pe care oamenii le aveau înainte de ultima glaciațiune: sub puterea dezvoltării senzorilor de la corpurile astral, mental și cauzal și revenirii în funcțiune avansată a memoriilor specifice acestor corpuri.

Dar să reținem că, dacă nu ar exista acele pregătiri dinaintea întregului ciclu de întrupări, și dinaintea fiecărei întrupări, revenirile la vechile forme de manifestări ar fi foarte greoaie, lente, cu oboseli care s-ar traduce încă și mai cumplit în agresiuni și perversiuni personale, boli, războaie nimicitoare și altele asemănătoare.

Pentru asemenea situații speciale este necesar să se deruleze, cum spuneam, pregătiri anterioare. Nu putem spune învățături, pentru că învățăturile au fost primite la timpul evoluțiilor progresive ale spiritelor care sunt temporar pe Pământ, prin care ele au trecut cu multe subtrepte în urmă, acumulând experiența care le va determina să revină repede la starea de normalitate atunci când vibrația va crește și își vor reaminti toate formele proprii de manifestare pe care le uitaseră cu doar puțin timp înainte.

Dar dacă învățăturile sunt acolo, în memoriile noastre, avem nevoie să fim pregătiți pentru a trăi – de fapt pentru prima oară – împletirea vechiului cu noutățile pe care nu ni le putem bine aminti, ci doar intui. Le trăim și apoi corectăm ce avem de corectat, întărim ceea ce este conform tendințelor  formate de evoluțiile cele mai noi. Sunt tendințe reactive, agresive pe care le avem în memoriile noastre, memorii care nu se pot șterge , dar obișnuințele care se formează din aceste memorii pot fi înlocuite cu altele: din ce în ce mai profund cunoscătoare, mult mai blânde, tolerante, înțelegătoare, cu mult drag de biositemul înconjurător, îngrijirea lui în loc de indiferența aceea animalică prin care distrugem pentru propriul bine, alături de multe altele care ne limitează ceea ce numim ”omenie”: între noi și, cu toții, pentru întreaga planetă și biosistemul ei.

Ne pregătim pentru a ține cont de intuițiile noastre, conform cărora avem multă evoluție față de toate viețuitoarele din jurul nostru: nu suntem treapta lor următoare de evoluție nici ca spirite în evoluții, nici nu ne tragem corporalitatea din specii sau subspecii care au evoluat și apoi au dispărut din planul pământean. Am mai discutat acest aspect, îl vom relua pe larg în alte studii.

Pregătirile pentru întrupări au loc și în Universul Fizic, dar cu folosirea unor corporalități mult mai ușor de manevrat decât corpul fizic – adică cu o corporalitatea astrală de manifestare curentă, în calitate de entități astrale în acest univers – Universul Fizic. Astralul din universul nostru este pregătitor pentru învățăturile și pregătirile din alt univers, Universul Astral, cel în care s-au derulat învățăturile de treaptă, dar corporalitățile pentru pregătiri sunt mult mai ușoare decât cele pentru învățături: și ele sunt corpuri materiale, dar cu vibrații mai înalte, și astfel se stimulează o parte importantă, de mai mare anvergură, din razele energetice ale spiritelor.

Iată cât de importantă este această rotire a întrupărilor, a manifestărilor, între universuri, așa cum spuneam și la început.

Consolidări și pregătiri au loc și aici, cum spuneam, după terminarea sarcinilor fizice (după decesul fizic, moarte fizică), întrucât vibrațiile foarte joase ale corpului fizic și eteric îngreunează mult acțiunile, corecțiile, consolidările și înțelegerile. Nici faza de entitate astrală obișnuită din acest univers nu favorizează integral continuările, chiar dacă se dezvoltă multe structuri după decesul fizic, neactivate anterior și din cauza vibrației joase, și din cauza variațiilor de vibrație specifice acestei perioade – toate foarte obositoare pentru spiritele umane. De aceea pregătirile dezvoltă activări de puteri energetice, de memorii spirituale la nivelul tuturor corpurilor, mai ales acum, când spiritele umane se pregătesc pentru intrarea într-o nouă etapă mental-astrală începând chiar din întruparea viitoare pentru cele ce sunt acum la întrupare.

Dar și secundarii și centralii, alături de primari, se pregătesc și ei să încheie etapa fizică pentru că, mai ales secundarii arhetipali, care sunt noi pe scara evoluțiilor secundare, pot avea comportamente deviante de tipul orgoliilor despre care am discutat anterior. Revenirea lor la echilibru are loc relativ rapid, pe parcursul unei singure întrupări cum este cea din perioada contemporană. Vezi ”Schema generală a evoluțiilor monadelor în Centrul de evoluție” . Secundarii arhetipali, ca ajutători avansați, se mai pregătesc și pentru schimbări rapide de vibrații, mult mai mari și mai rapide de la o întrupare la alta – așa cum au îngerii întrupați – de aceea corporalitatea lor este extrem de sensibilă la variații mari de vibrații, pe care se obișnuiesc să le învingă până la sfârșitul acestei perioade, până la finalul acestei ultime întrupări de acum, specifice epocii fizice a omenirii.

În concluzie, să reținem că asemenea pregătiri se derulează în corporalitate de tip astral, dar specifică pregătirilor pentru diverse faze de evoluție. Astfel să avem în vedere că există mai multe tipuri de corporalități astrale specifice în această subzonă a Universului Fizic:

corporalitate pentru entitățile astrale native (care se întrupează direct cu corpuri pentru manifestare astrală, ajutate de corpuri planetare cu vibrație mai înaltă: corpul mental și corpul cauzal, precum și corpuri spirituale adecvate evoluției lor);

 – corporalitate pentru entitățile astrale umane: care devin entități astrale după decesul fizic uman, moștenind toate corpurile de la astral în sus de la întruparea prin naștere fizică, de la părinți;

 – corporalitate specială pentru pregătire de treaptă, subtreaptă, ciclu de întrupări și întrupări din interiorul ciclului; sunt corpuri speciale pentru că au sarcini foarte puține comparativ cu celelalte feluri de entități astrale; întrupații pot sta într-o asemenea corporalitate un timp mai scurt sau mai lung, pentru că într-o perioadă de pregătire se au în vedere toate cele legate de necesitatea principală a destinului astral, care are o ramificație amplă și profundă, și toate posibilitățile de manifestare sunt avute în vedere: căci spiritele umane au o vastă experiență în acest loc din univers și au liberul arbitru să se manifeste după toate înclinațiilor lor.

Pregătirile, printre altele cu privire la posibilitățile vremurilor și spiritului întrupat, urmăresc deschideri ale direcțiilor care sunt necesare să se deruleze în vederea unor corecții viitoare: ar fi posibil ca în anumite condiții să apară atitudini, comportamente care s-au configurat puternic în istoria evoluțiilor personale. La nivele foarte înalte de vibrații spiritul știe bine conținutul memoriilor sale, așa își poate planifica orice situație care îi poate scoate la iveală rămășițe ale manifestărilor învechite. Se au în vedere și la nivelele joase de vibrație ale universului, și la nivelele puțin mai înalte (în perioadele de creștere ale vibrației planetare) dar cu variații foarte puternice ale acesteia, rapide și puternice – așa cum se petrec oriunde și oricând lucrurile când se desfășoară finalul de ciclu de întrupări în etapele fizice atipice. În asemenea cazuri, coordonatorul tuturor evoluțiilor  grăbește ridicarea vibrației planetare pentru a reduce timpul întrupărilor în societatea devenită atipică – agresivă și limitativă pentru spiritele umane creatoare avansate, o societate care nu permite acea universalizare care caracterizează evoluțiile tuturor spiritelor umane pe Pământ, fără nicio excepție.

Toate monadele au în vedere tot ceea ce poate scoate la iveală din memoriile lor în asemenea situații atipice. În situații tipice, normale, obișnuite, pregătirile au în vedere acest lucru, spiritele vor ști bine ce ar face dacă situațiile ar fi atipice. Asemenea pregătiri, cu toate concluziile lor, vor constitui un material bogat de analizat și apoi de corectat în perioadele care urmează încheierii ciclului de întrupări pe o planetă, repet: indiferent dacă este vorba despre evoluții atipice sau normale, tipice, echilibrate și coordonate permanent de Moșii popoarelor, de ajutători avansați și îndrumători cu experiență uriașă în toate nivelele de vibrații ale Universului Fizic.

Să mai reținem faptul că întotdeauna, pentru un ciclu de întrupări în Universul Fizic, se vor derula pregătiri pentru două cicluri următoare, dar și pentru toate treptele și subtreptele următoare:

a. o pregătire generală pentru întreaga treaptă și subtreaptă: când spiritele sunt la începutul ei: pregătire pentru o treaptă întreagă, pregătiri pentru subtreapta următoare cu mai multe cicluri de întrupări și pregătiri speciale pentru următoarele două cicluri de întrupări: un ciclu din care unele manifestări au fost devansate conjunctural (în condiții ce apar în timpul întrupării), de comun acord cu evoluanții, dar și pentru pregătirile generale ale conlucrării lor cu ajutătorii grupului lor spiritual.

b. pregătiri pentru întruparea următoare: au loc în perioada de manifestare astrală de după decesul fizic al întrupatului, și extins tot în Universul Fizic, după ieșirea din întruparea totală, adică după finalizarea sarcinilor astrale din fiecare întrupare. Este o revenire cu acel fel de corporalitate despre care am discutat mai sus, specială pentru pregătirile care urmează să se deruleze astfel.

La finalul unei trepte întregi – deci după toate evoluțiile prin universurile materiale și, în Universul Fizic: a tuturor ciclurilor de întrupări din treaptă, au loc în Universul Central. Sunt consolidări specifice ultimelor evoluții din viața spiritului, în principal având la bază manifestările cele mai înalte pe care spiritele le-au parcurs, facilitate de vibrația înaltă din Universul Central și beneficiind de îndrumările ajutătorilor centrali – coordonatorii evoluțiilor lor.

GÂNDUL ZILEI

Călătoria astrală – sau ”visul lucid” – este o metodă naturală de lucru mental și astral, prin care:

 – ne recuperăm vibrația pierdută în timpul activităților fizice din starea de trezie, recuperare care ține un timp foarte scurt, cca.15-20 minute; este proprie tuturor viețuitoarelor cu corp fizic de manifestare;

 – restul timpului de somn este alocat zborului astral, libertății necesare oricărui spirit care trăiește în lumi limitative și agresive: este și plimbare/relaxare astrală, și cercetare astral-mentală extinsă (cu privire la cele pe care nu le putem accesa în timpul de trezie), precum și participarea sau realizarea unor lucrări de tip astral în galaxie – în funcție de evoluția fiecărui spirit în parte.

Scrie un comentariu