I. IDEI PRINCIPALE
1. Este necesară o perioadă foarte lungă de timp pentru formarea primelor percepții și manifestări ale monadelor grupate în spirite și întrupate în spațiile universului.
2. Primele percepții sunt cele ale întrupaților din jur, urmare a percepțiilor memorate (chiar dacă nu sunt concret conștientizate) din mediul energetic fundamental în care s-au autoformat, precum și în evoluțiile filamentare; se formează simțiri ale mediului, prin percepția schimbărilor din spațiul înconjurător, iar primele percepții asemănătoare simțirilor cunoscute de noi sunt cele ale vibrațiilor (asemănătoare simțului tactil), asemănătoare auzului și văzului – mult mai târziu.
3. Toate învățăturile de manifestare ale monadelor aflate în evoluții începătoare se realizează prin exemplul personal al monadelor centrale, întrupate în corporalitatea celor ajutați, în imediata lor apropiere.
II. DETALII, DISCUȚII
Sunt multe aspecte pe care le putem discuta privind evoluțiile spirituale în general și cele primare care fac, pentru început, obiectul acestor studii. Unul dintre aceste aspecte – aspect pentru care facem acum o deschidere de discuții, întrucât îl vom dezvolta în studiile viitoare – se referă la toate cele necesare pentru întruparea ca atare, pentru obișnuirea spiritelor cu acest proces: manifestare prin întrupare. Este necesară o perioadă foarte lungă pentru o asemenea obișnuire, pentru formarea orientării într-un spațiu pe care întrupatul îl percepe prin ceea ce numim simțuri, fără să conducă de la începuturi la ceea ce simțim azi noi, pe Pământ. Trebuie să înțelegem, măcar și în linii mari, acest fel de început al simțirilor. Orientările noastre spațio-temporale, stabilirea lor este în orientări un proces foarte îndelungat doar la începuturi: cu o corporalitate mult mai simplă decât virușii pământeni, cele mai simple viețuitoare cunoscute de noi acum, aici. Monadele nu știu nimic, doar există trăind conștient doar la nivelul lor extrem de limitat, dar nu sunt conștiente de spațiul și de lumea în care trăiesc. În acest stadiu, monadele nu-și pot accesa prin voință memoriile – care sunt oricum foarte slab reprezentate la astfel de începuturi. Nu știu așadar nici că le au, și nici bineînțeles să le folosească. Cu timpul se obișnuiesc să le apară asemenea folosiri, spontan, foarte rar și numai dacă apar niște impulsuri, niște vibrații care să le determine să-și amintească, foarte vag la început, să intuiască și apoi treptat să înțeleagă ceea ce li se arată simțurilor lor. Ele nu știu ce înseamnă să simtă percepții, mai ales vibrații – pentru că vibrațiile se percep cel mai repede, stări în care se simte ceva și știu că le este cunoscut ceva, nu știu să înțeleagă în ce mod le sunt cunoscute senzațiile pe care le simt.
Și mai este ceva în plus, în spațiile în care se află în ele. În întrupări, în jurul fiecărui spirit întrupat mai sunt și alte făpturi asemănătoare cu ele care arată că sunt liniștite în timp ce ele se zbuciumă pentru că vibrațiile vin din toate părțile și nu știu să le deosebească. Fiecare monadă are în memoriile sale, și i se formează o oarecare senzație de obișnuire, că poate să tragă după ea o trenă întreagă de formațiuni energetice (despre care am discutat când am început să detaliem despre modul de formare a monadelor). Fiecare monadă din fiecare spirit știe – dar nu știe de unde știe – și nu știe decât că trebuie să înțeleagă: este simțul ei interior (care se formează în timp foarte îndelungat) că are nevoie să înțeleagă, dar nu știe ce anume și atunci se zbuciumă, se mișcă în toate direcțiile.
Dar cu timpul simt că în jurul lor sunt și semeni care nu se zbuciumă, așa cum am mai spus, și starea de liniștire li se transmite cu timpul: sunt ajutătorii lor, întrupați în mijlocul lor. Trece un timp foarte îndelungat până când monadele reușesc în primul rând să se liniștească, să nu se mai zbuciume, să nu mai aibă tremurul pe care l-au simțit – și care este perceput doar de coordonatorii evoluțiilor lor – un fel de simțire pe care o au încă din timpul evoluțiilor filamentare, când monadele simțeau prezențe în apropierea lor, și ele apar din nou, le sunt oarecum cunoscute. Chiar și organismele monocelulare pe care le vedem la microscop încă au acest tremur, care este de fapt o mișcare a evoluantului în toate direcțiile, direcții din care îi vin vibrații destul de cunoscute încă din vremurile în care erau în filamente, înconjurate de alte monade din filament. Nici în filamente, nici în primele întrupări nu știu monadele niciodată că în jurul lor sunt vietăți asemănătoare sieși, dar cu timpul apare această posibilitate să simtă, să audă – acestea sunt primele simțuri care se dezvoltă: percepțiile de simț ale vibrațiilor sub formă de pulsații și schimbări de aer în jur, apoi auzul și văzul. Desigur, nu sunt de la început organe specializate prin care să se perceapă ceva asemănător cu organele noastre de simț, dar asemenea viețuitoare au celule care, în perioade foarte lungi de timp, treptat sunt înlocuite, la formarea corporalităților de către coordonatorii de evoluții, cu organe din ce în ce mai complexe. De la început corpurile au celule cu senzori specifici pe care nu-i putem asimila cu ceva pământean, în schimb ceva poate fi înțeles comparativ cu simțurile noastre de azi, cu simțul tactil, cu văzul și auzul în principal.
Este necesar să se înțeleagă ceea ce se poate numi formarea unui organ de simț, de multe simțuri de felul celor pe care le știm acum pentru orice viețuitoare pământeană, care se dezvoltă în corporalități conform dezvoltării percepțiilor monadelor în evoluțiile lor: practic feluri de percepții care apar și se dezvoltă treptat în evoluții. Evoluțiile prin toate galaxiile valorifică percepțiile cele mai fine până la cele mai dezvoltate ale monadelor, iar continuarea evoluțiilor conduce la îmbogățirea și consolidarea celor existente. Monadele învață de la ajutătorii lor: în primul rând în Universul Astral, de la ajutătorii care se întrupează în preajma lor și să nu uităm un lucru: cu cât viețuitoarele sunt mai mici, cu atât ajutătorii lor trebuie să fie mai avansați în evoluțiile lor, mai specializați în manifestări simple, începătoare. Și cei care sunt în evoluțiile centrale sunt aceia care o pot face, evoluanți care au o conștiență foarte înaintată, pentru o viață conștientă de o finețe extrem de avansată, pentru ca să simtă cu o corporalitate extrem de simplă, tot ceea ce se petrece cu mica făptură ajutată, și să-și regleze în modul cel mai conștient orice fel de manifestare, să fie simțit totul, dar să nu fie obositoare nici pentru ei și nici pentru cei ajutați. Corporalitatea se reglează astfel după cum sunt simțirile spiritelor întrupate, care se vor orienta – chiar dacă în perioade foarte lungi de timp, spre manifestări care să folosească asemenea percepții. De exemplu: o gură care se deschide, și se ține deschisă ca să intre în ea alte vietăți mult mai mărunte ca să se hrănească mica făptură care nu știe încă să se hrănească printr-o gură. Dar permanent are loc și un proces de osmoză prin care oricum se hrănesc automat toate corpurile, indiferent de vibrația lor, dar în completare întrupatul învață să se hrănească singur, să completeze astfel necesarul energetic diminuat prin mișcările de la care încă nu se poate sustrage când deficitul devine destul de înaintat, pe care nu-l poate controla încă, nu are putere să se oprească, să aibă ceea ce putem numi noi azi manifestare coerentă și controlată (prin voință proprie) atunci când se instalează oboseala. Va trece mult timp până când vor conștientiza diferențele între aspectele vieții proprii. Și astfel învățăm să deschidem ceea ce azi numim gură și prin deplasare hrana să intre în gură. Nici deplasarea nu se face la începuturi în mod conștient, ci prin valurile mediului: de aer, de lichide planetare – medii de diferite multe feluri, concentrații, densități, care învață întrupații să și aleagă, nu numai să deschidă gura ca să le intre ceva în ea.
Fiecare formă de manifestare pe care o folosesc toate viețuitoarele azi are la bază astfel de învățături care se derulează treptat, care se îmbogățesc prin conștientizate ca atare, apoi prin alegere între elemente din ce în ce mai complexe (așa cum trăiesc oamenii azi). Fiecare spirit, și fiecare monadă din fiecare spirit, învață să facă tot ceea ce, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puțin dezvoltată – sunt făcute așa cum le știm azi pe Pământ, nu numai la oameni, ci și la celelalte viețuitoare planetare.
Dar astfel de manifestări de aceeași natură sau altele, se realizează în continuare, se îmbogățesc, se consolidează, iar se îmbogățesc și se întăresc, conducând astfel la formarea unei experiențe care, la anumite nivele de vibrații înalte, mai înalte decât cele medii de pe Pământ, ori în Universul Fizic, ori în Universul Astral (universul de învățătură al evoluanților primari) spiritele învață să le folosească în moduri din ce în ce mai elevate. Iar în această zonă a universului, ca ajutători, toate spiritele își formează cunoașterea și puterea de a se face micuțe, pentru ca cele ajutate să poată și ele să se facă mari !!!…