SELECTORUL-AMPLIFICATOR DE VIBRAȚII

« Back to Glossary Index

Este o structură energetică a sistemului corporal, creată de coordonatorii de evoluții în corporalitatea spiritelor care au corpuri spirituale în componența sistemului lor corporal de întrupare, creație din energie fundamentală puternic compactizată și modelată corespunzător necesităților funcțiunilor de gestionare a vibrațiilor primite din mediul de trai, conform sarcinilor de destin ale întrupatului.

Pentru ușurarea urmăririi detaliilor, să folosim prescurtarea SAV.

SAV creează numai fondul condițiilor de mediu, dar spiritul este acela care se manifestă în funcție de influențele, impulsurile pe care le primește prin intermediul corporalității sale. El acționează în acest fel, alături de alte structuri ajutătoare ale corporalității de întrupare, fiind un real ajutor mai ales în evoluțiile începătoare ale spiritelor, pentru învățarea și consolidarea tuturor formelor lor de manifestare, de-a lungul întrupărilor lor.

Gestionarea vibrațiilor înseamnă faptul că:

 – selectează vibrațiile captate din mediul exterior care necesită amplificări, strict conform necesităților de destin ale întrupatului – indiferent de nivelul frecvențelor lor;

 – amplifică intensitatea vibrațiilor necesare destinului în curs de derulare;

 – nu diminuează intensitatea nicicărui fel de vibrații, indiferent dacă ele sunt sau nu necesare destinului, funcționând pe principiul adaptării naturale la realitățile mediului înconjurător;

 – orice fel de alte vibrații care nu sunt în planul modificării manifestărilor spiritelor prin propria lor voință, sunt lăsate libere să acționeze asupra corporalității, determinând astfel spiritelor să se manifeste conform voinței lui, în orice situație de trai curent.

SAV face parte dintr-un sistem amplu de modelare a intensității influențelor din mediul de trai, alături de alte structuri asemănătoare: subselectorii care au sarcini puțin diferite de SAV. Aceste componente ale sistemului de gestionare a vibrațiilor sunt poziționate astfel:

 – SAV se află deasupra corpului cauzal, sub grupul corpurilor spirituale: într-un spațiu special mai apropiat de corpurile spirituale sau mai apropiat de corpul cauzal în funcție de destin, pe direcția plexurilor care formează plexul coroanei (chakra sahasrara), deci deasupra capului omului;

 – subselectorii se află răspândiți deasupra straturilor corpurilor mental și astral, în număr stabilit în funcție de necesitățile destinului, orientați 360 grd – deci în orice poziție, dar deasupra structurilor corporale care trebuiesc impulsionate prioritar; ei realizează un acord fin, preluând informațiile de la corpurile spirituale prin intermediul SAV.

Și SAV, și subselectorii au structurări interioare complexe, printre care captatorii de vibrații au un rol deosebit de important pentru selectarea vibrațiilor necesare destinului în curs.

Subselectorii completează tabloul general al gestionării vibrațiilor, iar ceea ce este propriu subselectorilor este faptul că ei au posibilitatea de a gestiona și prin amplificarea, și prin diminuarea intensității vibrațiilor, dar puterea lor nu este foarte mare astfel încât să ajungă vreodată să anuleze efectele amplificării vibrațiilor gestionată de SAV. Chiar și alte vibrații, care nu au deosebită importanță pentru destinul în curs, pot avea o foarte mică modificare dacă este de folos exclusiv corpului pe care îl deservesc subselectorii.

Acolo unde sunt corpuri spirituale și SAV, corpul cauzal nu are subselectori întrucât primește cea mai puternică influență de la SAV.

Corpurile spirituale au și ele captatori de vibrații în fiecare strat al lor, captatori cu structuri interioare realizate din materii cu vibrații special alese pentru a capta și apoi radia ceea ce captează – vibrații cu frecvențe foarte înalte, care mobilizează structurile corporale la funcționări speciale de gestionare a vibrațiilor și de modelare a vibrațiilor exterioare, conform necesităților de destin ale întrupatului: care își modelează în continuare manifestările după cum curg impulsurile primite.

Selectorul amplificator de vibrații și subselectorii sunt creații realizate de către coordonatorii de evoluții din energie fundamentală puternic compactizată și modelată pentru a crea structuri de foarte mare complexitate, cu funcțiuni și ele complexe și de o mare sensibilitate. Sunt structuri create odată cu toate structurile energetice ale canalului de destin, canal care înconjoară corpurile și în plus are structuri care pătrund în interiorul sistemului corporal și înconjoară fiecare strat al fiecărui corp din întreg sistemul corporal.

Subselectorii nu sunt creații legate de existența SAV, astfel încât întrupații fără corpuri spirituale beneficiază de subselectori care funcționează la fel – realizează mici remodelări ale intensităților vibrațiilor, conform necesităților corpului pe care îl deservesc: creația lor este realizată din microstructuri cu vibrații speciale pentru a fi impulsionate de vibrațiile din mediu și care funcționează prin sisteme de tip plex – cu deschideri/închideri în funcție de necesitățile despre care discutăm.

Să reținem așadar că SAV nu este o structură specifică doar oamenilor, ci tuturor mamiferelor pământene care au corpuri spirituale; subselectorii nu sunt structuri specifice sistemelor corporale care au și corpuri spirituale și deci au și SAV, ci tuturor viețuitoarelor planetare, tuturor entităților astrale planetare pentru toate corpurile lor astrale și mentale. Numai corporalitățile viețuitoarelor fără corpuri spirituale pot avea subselectori și la corpul cauzal, cu condiția ca corpul cauzal să fie complet dezvoltat – nu doar cu celule din materii cauzale atașate corpului mental, așa cum este cazul viețuitoarelor monocelulare și celor pluricelulare foarte puțin dezvoltate.

« Înapoi la Dicționar