Instinctele (sau manifestările instinctive) sunt obișnuințe vechi de manifestare care apar în viața curentă a viețuitoarelor în mod spontan – adică negândite, nedorite în mod special în momentul derulării evenimentelor, dar în virtutea obișnuințelor ele apar atunci când o cer situațiile de trai, de viață.
Să reținem faptul că manifestările noastre pot fi:
– instinctive, despre care am discutat mai sus, vechi din începuturile învățăturilor monadelor, cu direcții care și-au avut bazele de la începutul formării lor, unele chiar din energia fundamentală liberă, neorganizată, înafara Centrului de evoluție;
– intenționate (sau intenționale): cele provenite din învățături în medii mai puțin sau mai mult conștientizate de monade: la început mai simple, apoi din ce în ce mai complexe, care la rândul lor pot deveni, cu timpul, de tipul celor instinctive – fără să fie de natura celor animalice sau vegetative, așa cum spunem azi, ci obișnuințe de o spiritualitate din ce în ce mai înaltă. Ceea ce însă nu exclude, în funcție de situațiile de trai curent în vibrații joase și foarte joase ale universurilor materiale (care acționează ca stimuli în spațiile lor), apariția unor instincte străvechi, de tip distructiv sau necreativ, sub impulsul unor emoții puternice, pe care monadele le vor avea mereu în atenție să învețe să le țină sub control. Ele învață să și le conștientizeze, să le consolideze pe cele creative, constructive, protective, îmbogățindu-le pe acestea din urmă pentru a forma și întări apariția lor în câmpul instinctual înaintea celor distructive, concurențiale, egoiste, perverse: adică înlocuindu-le astfel cu manifestări constructive, conlucrative, altruiste, corecte, cu o calitate din ce în ce mai înaltă.
« Înapoi la Dicționar