Un popor spiritual este format din grupări mai mici de spirite care au caracteristici energetice fundamentale asemănătoare, unde fiecare spirit este format din asocieri interioare de monade – asemenea asocieri fiind create numai de coordonatorii de evoluții pentru a se ajuta între ele de-a lungul tuturor evoluțiilor lor primare.
Dar fiecare grupare de spirite dintr-un popor spiritual, și poporul spiritual întreg are un mic grup de spirite pe care le numim spirite înaintașe. Nu sunt înaintașe doar pentru că ar avea mai multă învățătură și pricepere de aplicare a acestei învățături față de frații lor de gupare, ci sunt așa prin caracteristicile lor energetice fundamentale. Aceste caracteristici se armonizează cu caracteristicile fundamentale ale fraților lor din popor, dar ele au o putere energetică radiantă cu foarte puțin mai mare față de ceilalți, care însă le oferă și puterea de a învăța mai repede, și de a aplica învățăturile puțin mai repede decât frații lor; ele se vor ocupa în continuare de ajutorul oferit celorlalți, consolidându-și astfel manifestările proprii, pe care le vor putea folosi mai departe tot pentru ajutor, pentru a-i învăța și pe ceilalți cum să le ofere ajutor altora.
Monadele au oricum puteri diferite, în funcție de caracteristicile generale ale celulelor lor energetice fundamentale – care nu pot fi niciodată identice cu ale altora – și sunt alese în mod special aceste caracteristici în cuplurile de monade care formează spiritele. Înaintașii au particularități care sunt alese pentru a fi de ajutor altora, mai ales înclinații naturale de comunicare și relaționare în manifestare față de alții, de altruism, de toleranță, de aplecare asupra neînțelegerilor altora: toate se vor dezvolta în timp, fiind de un real folos fraților lor pentru a învăța și ei să ofere ajutor – nu numai pentru a-și însuși învățăturile din evoluții și aplicarea lor prin manifestări curente. Poporul astfel format va avea membrii lor în stare permanentă de curiozitate, de acceptare a cunoaşterilor noi, de experimentare şi de înaintare, chiar dacă vor avea şi momente de trăire foarte relaxante sau momente foarte grele
Înaintaşii nu sunt numai cei mai puternici, ci şi cei mai echilibraţi în poporul propriu, exemple echilibrate, moderate ale poporului lor în avansările primare, care nu sunt niciodată foarte simple și ușoare. Echilibrând mereu manifestările în acest fel, prin îndrumările pe care le primesc de la ajutătorii foarte evoluați ai poporului spiritual, nu rămân decalaje puternice între spirite de-a lungul evoluţiilor. Decalajele care se formează în mod inerent sunt doar ale începuturilor, din neconştientizările profunzimilor în obişnuirea cu cele dintâi percepţii ale mediului înconjurător. Decalajele începuturilor se estompează însă treptat pe măsură ce spiritele ajung să conştientizeze necesitatea primirii, acceptării de impulsuri de tot felul din mediul de trai, pentru că ele duc întotdeauna la creșterea experienței de viață, creând manifestări din ce în ce mai complexe şi mai fluide totodată.
Alte caracteristici ale înaintaşilor pot fi (în măsura în care ele pot fi înţelese în acest moment, la acest nivel de vibraţie a Pământului):
– o mare stabilitate în trăiri şi în paşii execuţiilor: orientare, înţelegere, fidelitate, spirit de într-ajutorare, curaj – şi nu fugă în faţa pericolelor sau în activităţile mai grele, mai complexe;
– nu au dorinţe naturale de învingere concurenţială, de aceea de-a lungul evoluţiilor primare nu acceptă uşor postura de conducători, chiar dacă poporul i-ar alege; iar poporul întreg se va obişnui să-i considere exemple de urmat şi nu conducători de care să asculte orbeşte, dar va avea dorinţa de a-i ajunge din urmă şi vanitatea de a fi conducători ai lor, ai celor mai buni, dacă ei nu acceptă. Din acest “joc” al manifestărilor, toate spiritele vor învăţa că a conduce nu înseamnă a fi şi cel mai bun şi, pe măsura înaintării în evoluţii, vor căuta să devină mai buni, să nu rămână conducători fără pricepere. Să caute să devină lucrători din ce în ce mai experimentaţi, înţelegând treptat că aceasta este linia de conduită a ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor.
Pe măsura înaintării în evoluţii, diferenţele dintre înaintaşi şi fraţi lor de popor spiritual se estompează: nu din cauza măririi puterii energetice interioare a spiritelor – întrucât toate evoluează în ritmurile lor proprii, cu puterile proprii mereu sporite, ci din punctul de vedere al experienţei pe care fiecare spirit în parte o acumulează permanent. Având exemplul înaintaşilor care pot să fie mai echilibraţi, celelalte spirite vor învăţa să se echilibreze singuri, prin a lucra asupra lor însele, vor învăţa să-şi modereze impulsurile, comportamentul, să creeze cu răbdare şi multă atenţie, să devină ajutători fideli ai fraţilor lor, apoi ai oricăror străini se perindă prin viaţa lor.
La rândul lor înaintaşii grupurilor, fiind primii ajutători apropiaţi de fraţii lor, vor rămâne întotdeauna cu înclinaţia de ajutători, lucru care va uşura mult evoluţia lor ulterioară în etapa secundară de evoluţie: etapă specifică de ajutători în mijlocul primarilor, în mijlocul celor care urmează evoluțiile pe care ei înșiși le-au avut, le-au consolidat și le-au finalizat cândva. Astfel se formează şi se consolidează treptat atitudinea interioară de ajutător şi experienţa din ce în ce mai profundă de a acorda ajutor, de a lucra altruist şi iubitor în orice conjunctură de întrupare: şi la nivele înalte, şi la nivele joase de vibraţie a universurior. Vor continua să-şi ajute apoi, după terminarea evoluţiilor primare, în calitate de secundari, foştii fraţi de spirit, de grup şi de popor spiritual, dar fiecare va avea în vedere sarcinile sale în primul rând, învăţând în orice situaţie pe oricine să-şi câştige prin experienţă proprie libertatea individuală, şi să dea mai departe, la fel, acelaşi tip de învăţătură celor din jur. În acest fel şi primarii, şi începătorii secundari vor învăţa că ceea ce monada trebuie să facă în eternitatea vieţii ei este să caute mereu să creeze şi să ajute, să-și dezvolte activităţile şi atitudinile de ajutători: orice sarcini ar avea, oriunde s-ar afla, asta trebuie să înveţe ea însăşi, şi să înveţe şi pe alţii, mereu.
« Înapoi la Dicționar