Civilizația occidentală nu are un caracter tradițional, trăgându-se din grupurile de migratori veniți în Europa acum cca 2500 – 2700 ani. Pentru confortul lor intelectual, occidentalii au băgat toate populațiile de pe teritoriile continentului în aceeași oală – a migratorilor, lucru care nu este de loc adevărat. Noi, românii, suntem popor local, născut și crescut din cele mai vechi populații locale, dinainte de cei pe care îi numim atlanți: și se știe bine acest lucru. Dar suntem declarați a fi un stat nou, fără multe drepturi în ochii lor, considerându-se că cele mai vechi state, cele occidentale, au drepturi mult mai mari și multe, fiind mai vechi – ceea ce însă se poate pune sub semne multe de întrebare, la o analiză mai atentă. De fapt, ceea ce numesc ei civilizație occidentală s-a ridicat pe spinarea altor popoare strânse cu forța în imperii oribile, iar conducătorii de azi știu bine două lucruri în principal:
– că sunt urmașii care vor da socoteală de greșelile generațiilor dinaintea lor;
– că, așa cum capii bisericii catolice schingiuiau și omorau, în același timp susțineau artele ce proslăveau divinitatea: aveau încredințarea că cele bune estompează pe cele rele și au transmis asta generațiilor următoare.
Ca urmare, se încearcă azi estomparea greșelilor făcute și de biserica catolică, și de laicatul vestic impunând – ca încercare spre ștergerea din manifestările împământenite – schimbările unor obiceiuri vechi: sclavia, rasismul, homosexualitatea, promovând dreptul oamenilor din vechile imperii de a beneficia cât de cât (pentru că nu se dorește totuși pierderea unor avantaje, de aceea totul rămâne o cosmetizare și atât) de locurile foștilor stăpâni, oferindu-le dreptul la credința proprie, la obiceiurile proprii.
În astfel de condiții se impune forța, căci obișnuințele sunt împietrite în sufletele populațiilor cândva stăpânitoare de mai ieri. Se crede că intențiile contează, dar năravul din fire n-are lecuire: pe de o parte ceva se estompează, pe de altă parte altceva se strică. Disperarea lor e mare, căci se dorește o judecată dumnezeiască blândă și nu e de loc devreme pentru asemenea îndreptări.
Pentru noi, a rezista valului de impuneri venite dinafară înseamnă să ne păstrăm credința dreaptă străveche și acele feluri tradiționale de a fi ale poporului nostru: să ne iubim pământul strămoșesc – așa cum mulți oameni o fac deja fără să dispere, trăind simplu în familiile noastre tradiționale dragi. Să rezistăm în fața celor ce promit multe lucruri bune și fac multe lucruri rele, care nu au drag de neamul nostru strămoșesc și nu-și fac din adevăr cale de viață proprie.
Nu suntem un neam de ”netreziți”, străinilor le e frică de această buturugă mică care este poporul român, care poate declanșa în lume o mare avalanșă de trezire, tocmai pentru că ne-au dispersat în toată Europa, crezând că ne slăbesc… Dar de fapt tocmai aici este puterea noastră, printre multe altele… Și-or da acum cu pumnii în cap, căci românii nu pot fi asimilați, ei nu-și pierd sufletul, puterile, tradițiile… Răspândesc setea de libertate, de frumos, de miracol, de credință mai presus de toate !!! Suntem un neam care așteaptă adevăratele semne de schimbare a vremurilor, care simt în sufletul lor că, atunci când din adevăratele Ceruri vor veni chemările la muncă pentru schimbare, pentru înălțare cu adevărat spirituală, vor fi gata să primească și să trăiască cele necesare ale schimbărilor mari, ale vremurilor cu adevărat noi.