Se spune că oamenii răi, care nu-și fac procese de conștiință sunt mai sănătoși față de oamenii buni, stăruitori în bunătate, în omenie care au mereu probleme de sănătate. Înțelegerea trebuie să fie găsită chiar în domeniul ridicării contra celor pe care le-am făcut: rău, reprobabil, de nedorit a fi repetate în profunzimea conștiinței personale. Omul caută, se frământă, își asumă durerile sufletești fără să gândească mult că ar trebui să se oprească: dar nu se suportă nici pe el însuși, revoltat că oamenii din jur continuă același fel de comportament… revoltă peste revoltă, nu se înțelege că pentru noi, cei care conștientizăm și dorim cu orice preț să nu mai avem asemenea comportamente este foarte greu – dară-mi-te pentru cei care nici nu au auzit măcar că ar fi necesar să caute să se corecteze… Treptat vom înțelege până la urmă că înseși frământările noastre ne storc de energie, și în același timp lovesc și revoltă pe cei ”răi” care își strigă dorințele în moduri pe care ceilalți nu le mai fac.
În concluzie: nu mă mai frământ (de ce am făcut, cum de am făcut așa ceva, etc.) ci pe loc, cum conștientizez, iau hotărârea să nu mai fac, fără să-mi spună cineva ceva (iar dacă îmi spune, nu mă revolt, ci spun clar: sunt pe drumul corectării, ai încercat și tu să vezi ce greu poate fi?!…)
E greu. Vă spun din proprie experiență, căci în timp ce trăim și facem cele necesare, se strâng în câmpurile corpurilor noastre amprentările celor din jur: care nu se pot abține, nu au ajuns să încerce măcar să se corecteze… și permanent ar trebui să înțelegem acest mecanism și să avem bunăvoință față de noi înșine și față de cei din jur. să o simțim în noi, în primul rând, pentru că de multe ori nu ne putem exprima din diferite motive. Dar măcar nu mai împrăștiem energii cu vibrație joasă: ne promitem, cu hotărâre, să nu o mai facem, fără să ne mai mustrăm pe noi înșine, știind bine că mustrarea se transmite și nu cade pe un teren bun încă. Dar hotărârea în asemenea situații este o înălțare și pentru noi, și pentru cei din jur.