07. Trecerea de la evoluțiile din zona I la evoluțiile din zona a II-a a universului

I. IDEI PRINCIPALE

1. Caracteristicile generale ale evoluțiilor în zona I a Universului Fizic:

 – numai în această zonă se desfășoară evoluțiile începătoare ale tuturor treptelor de evoluție primară;

– numai în această zonă se derulează evoluțiile rezidenților pe o planetă, în număr foate mare, ajutați permanent de evoluanți mult mai avansați;

 – numai în această zonă se întrupează ajutătorii cei mai avansați direct în mijlocul primarilor începători;

2. În zona a II-a a universului:

 – evoluanții primari se întrupează oriunde în zonă, pe orice planetă: nu mai discutăm despre rezidenți pe o planetă;

 – ajutătorii, îndrumătorii avansați se întrupează și trăiesc departe de galaxiile evoluanților primari, dar realizând studii, cercetări legate de necesitățile evoluanților în această zonă.

3. Trecerea de la evoluțiile dintr-o zonă la evoluțiile din zona următoare se pregătește treptat și se realizează prin întărirea tuturor manifestărilor cunoscute din evoluțiile anterioare, din care au de dezvoltat în viitor toate aspectele cu care are loc trecerea la zona următoare.

II. DETALII, DISCUȚII

Este necesar să urmărim câteva aspecte ale evoluțiilor din zona I, ca să putem să facem trecerea la studiul evoluțiilor în zona a II-a. Să ne amintim, și vom dezvolta asta în continuare, elementele cele mai importante ale trăirilor primarilor în zona I.

Principalele caracteristici ale evoluțiilor din zona întâi, conform specificului zonei, pot fi evidențiate astfel:

 – este zona în care se desfășoară evoluțiile începătoare ale tuturor treptelor de evoluție primară, fiind zona cu vibrațiile cele mai joase, dar proporțională cu vibrația cea mai joasă a spiritelor aflate la începutul fiecărei trepte din evoluțiile proprii. Mai precis, din fiecare treaptă de evoluție, la începutul ei spiritele fiind începătoare pe treapta în curs, au vibrația cea mai joasă, urmând ca ea să crească treptat de-a lungul întregii trepte;

 – numai în această zonă ajutătorii cei mai avansați: primarii galactici, secundarii și centralii se întrupează în mijlocul evoluanților începători, pentru a-i ajuta în manifestările lor curente, indiferent dacă vorbim despre biosistemul necreator – viețuitoare mărunte sau mai mari dar care nu sunt creatoare; ele au nevoie de ajutători întrupați în mijlocul lor să le arate cum se folosește corporalitatea lor de întrupare, cum să se orienteze în mediul de trai curent și cum să relaționeze cu viețuitoarele din jurul lor;

 – numai în această zonă se desfășoară evoluții ale rezidenților pe o planetă: spiritele dintr-un popor spiritual întreg, suficient de avansat pentru a călători de la o planetă la alta, evoluează pe aceeași planetă în același timp, în corporalități cu vibrații diferite (cu corpuri de manifestare curentă fizice, astrale și spirituale), după care întreg poporul se mută pe o altă planetă, mergând progresiv în consolidări și îmbogățiri de experiență: de la vibrațiile cele mai joase la vibrațiile cele mai înalte ale zonei.

Creatorii începători au nevoie de ajutor extins în creația lor începătoare, foarte dificil de realizat la începuturile ei, dar și creatorii cei mai avansați, așa cum sunt rezidenții umani au nevoie în mod egal. Chiar dacă ei au toată cunoașterea necesară la venirea pe o planetă – așa cum este Pământul, de exemplu – ei au nevoie de ajutor, îndrumare și coordonare pentru a-și adapta această cunoaștere la specificul planetei cu toate modificările ei și ale cosmosului din jur, a galaxiei privite din punctul de vedere al întrupatului pe planeta sa natală.

Ajutătorii rezidenților au nevoie și ei de conlucrarea lor, de ajutor și coordonare în orientarea lor în mijlocul rezidenților creatori avansați, care au nevoie să schimbe permanent activitățile lor în funcție de schimbările cosmice și planetare locale: după cum curg necesitățile lor, se va desfășura și ajutorul pe care îl vor primi din partea evoluanților mult mai avansați.

Aceasta este ceva specific doar evoluțiilor din zona I; după cum observăm, absolut toate spiritele și monadele întrupate au nevoie de diferite forme de ajutor la începutul treptei lor de evoluție. Dar nu discutăm aici numai despre evoluanții individuali care formează biosistemele stelelor și planetelor din galaxii, căci și înseși stelele și planetele lor sunt ajutate de asemenea. Iar acest ajutor vine din partea ajutătorilor foarte avansați în evoluții – secundari și centrali în principal, dar și cei mai avansați galactici care participă la diverse lucrări, după priceperea lor, învățând să se integreze în lucrările necesare planetelor și stelelor, conlucrând astfel cu îndrumătorii lor secundari și centrali. De asemenea spiritele aflate în întrupări comune beneficiază de ajutor și îndrumare din partea entităților dimensionale și entităților inter-dimensionale, care ajută în același timp și planeta, și biosistemul ei, și steaua care guvernează planetele sale, cu biosistemele lor fizice, eterice și astrale.

Să avem în vedere acest lucru pentru că, datorită faptului că monadelor le crește puterea energetică radiantă, crește și experiența lor de folosirea a acesteia în trăirile lor curente: percepții, manifestări și creație, iar asemenea creșteri conduc la forme de manifestare în zona a II-a total diferite față de cele ce se petrec în evoluțiile din zona I.

În zona a II-a ne vom întâlni cu îndrumători, ajutători avansați care însă trăiesc departe de galaxiile locuite de primarii începători: nu putem spune că ar fi galaxiile rezidenților, căci nu vor mai exista planete cu rezidenți – adică un popor spiritual evoluând pe o planetă sau măcar în așezări restrânse pe planete cu grupuri din același popor spiritual care are sarcini de realizat în comun. În zona a II-a, fiecare planetă are în medie un locuitor, creator avansat, sau cel mult un cuplu dacă le este necesar să lucreze împreună. Astfel nu vor mai exista rezidenți la niciun nivel evolutiv primar, nu va mai fi nevoie nici de înaintași ai poporului spiritual – deși înaintașii vor avea din nou sarcini în timpul călătoriilor regresive pe care spiritele le vor efectua în zona I după încheierea fiecărei subtrepte și trepte de evoluție.

Să reținem și faptul că în ultima zonă, zona a III-a a universului, nu ne vom mai întâlni de loc cu aspectul ajutătorului fără de care nimeni nu poate trăi, căci primarii au multă experiență și au permanentă legătură cu entitățile astrale desemnate de coordonatorii evoluțiilor pentru destinul personal, în fiecare clipă a întrupărilor lor.

Așadar, toate cele pe care le întânim în zona I le vom analiza și din perspectiva zonei a II-a, unde spiritele creatoare avansate au stări de conștiență și conștiință foarte elevate, comparativ cu desfășurările evoluțiilor din zona I care sunt rădăcini pentru toate evoluțiile lor următoare. Evoluanții sunt foarte conștienți de aceste lucruri, și fac mereu comparații între diferite faze care se desfășoară treptat în viața lor. Iar când vor ajunge în zona a III-a, vom vedea că spiritele fac același tip de comparații între zonele I și II pe de o parte și zona a III-a pe de altă parte, mergând pe firul acelorași forme de analiză și înțelegere.

De asemenea, legătura spirituală foarte puternică între zonele I și II se realizează prin intermediul călătoriilor spirituale inter-zonale: în blocuri spirituale piramidale sau în alte feluri de blocuri de spirite – așa cum sunt călătoriile spirituale ale spiritelor în evoluții galactice, aflate în circulații individuale, între două întrupări comune de tip stea sau planetă. Călătoriile individuale ale galacticilor au un traseu cu totul special între zonele I și II ale universului întrucât, indiferent de unde pornesc, din locul unde a avut loc ultima lor întrupare comună (planetă sau stea), ei merg direct în terminalul zonei a II-a, în calitate de călători individuali în grupuri de călătorie spirituală, cu o corporalitate pe care noi o cunoaștem sub numirea de corpuri spirituale. Iar de acolo, din terminalul zonei a II-a, încep să efectueze trasee speciale și în sensul creșterii, și în sensul diminuării vibrației din această zonă, având ca obiective în primul rând reobișnuirea cu manifestările individuale – după timpul îndelungat în care nu s-au manifestat fizic și individual în întruparea trecută, comună.

În zona a II-a galacticii nu sunt ajutători propriu zis pentru evoluanții din zonă, așa cum știm că sunt ei în zona I, în mijlocul primarilor, ci rămân cercetători ai aspectelor pe care până atunci nu au avut puterea și priceperea să le facă: să le perceapă amănuntele, să le observe mișcările, să le analizeze mecanismele, să le înțeleagă în profunzimi din ce în ce mai profunde pe măsură ce înaintează în evoluțiile lor proprii. Pentru că evoluțiile comune sunt în primul rând evoluții de percepție și analiză a tuturor celor primite de planete sau stele: și de pe suprafața lor (de la biosistem) și din cosmosul mai mult sau mai puțin apropiat.

După ce își finalizează sarcinile în zona a II-a, galacticii se întăresc în terminalul acesteia și apoi trec în zona I, ca ajutători pentru rezidenții din zona I.

În concluzie, trecerea de la o zonă la alta se pregătește treptat, lucrând la întărirea manifestărilor învățate de evoluanții primari, învățați, îndrumați și coordonați de cei mai avansați ajutători din Centrul de evoluție. Toate manifestările au rădăcini care dezvoltă linii spre direcția de avansare următoare, și la un loc determină alte noi avansări care să pregătească pe cele viitoare. Nu este vorba despre vreo apariție din neant, din nimic a unor manifestări cu care spiritele nu s-ar mai fi confruntat, doar conștientizarea lor crește și se întărește în condiții mereu noi, sprijinindu-se pe cele mai avansate creații ale coordonatorilor de evoluții, creații pe care, cu experiența care le crește tuturor evoluanților, sunt pregătiți treptat să le aplice, lucrând asupra celor mai mărunte – dar deosebit de importante – aspecte ale trăirilor lor, ale priceperilor lor. Astfel încât, concret, în trecerea de la zona I la zona a II-a, evoluanții cunosc deja, din terminalul zonei I, cele pe care le vor trăi în zona a II-a: pentru care sunt așadar pregătiți, în toate aspectele lor, să le trăiască și să le dezvolte de-a lungul evoluțiilor lor în zona cea nouă.

Toate spiritele din evoluțiile avansate contribuie la ajutorul pe care îl primesc spiritele aflate în evoluții începătoare: imediat cum își finalizează sarcinile proprii de treaptă, cei avansați participă la toate formele de ajutor pe care le necesită începătorii, așa cum și ei, la rândul lor, au fost ajutați în evoluțiile personale.

Să rămânem în cadrul prezentărilor generale din zonele universului, și universurilor în general, după care vom discuta despre diferite detalii legate de cele specifice fiecărui spațiu în parte, ținând cont de faptul că toate au o legătură strânsă cu cele ce se petrec în viața noastră pământeană.

GÂNDUL ZILEI

Sufletul frumos și bun al pământului ne priveşte printre gene grele de promoroacă…

(Foto: Pe platoul munților Bucegi)

Scrie un comentariu