Este neputința spiritului de a continua realizarea liniilor principale ale întrupării sale și a oricăror desfășurări următoare, pentru o foarte lungă perioadă de timp; dacă s-ar ajunge la o asemenea formă de oboseală, ar fi nevoie de o lungă perioadă de timp pentru odihnă, fără continuarea evoluțiilor. La începutul experienței coordonatorilor evoluțiilor noastre s-au petrecut asemenea situații, monadele centrale cu vechimea cea mai mare au suportat aceste trăiri, din care s-au format înțelegeri privind necesitatea ca asemenea situații să nu mai apară în trăirile monadelor care intră în evoluții. În acest fel s-au format strategii pentru ca niciun evoluant să nu ajungă vreodată la acest fel de oboseală – oboseală spirituală.
Astfel înțelegem că există o mare diferență între oboseala trupească și cea spirituală: oboseala trupească se poate recupera prin procesul zilnic de autostabilizare vibrațională (somn trupesc), în timp ce oboseala spirituală ar presupune necesitatea de pauză prelungită în evoluții, indiferent unde s-ar petrece, chiar și în vibrații care, în alte situații, ar fi optime pentru spirite.
În evoluțiile noastre și ale multor valuri anterioare de monade intrate în evoluții nu mai există nicăieri o asemenea oboseală, prin atenția, prin grija deosebită a coordonatorilor de evoluții care croiesc și asigură desfășurarea tuturor evoluțiilor fără a se mai ajunge la o asemenea situație.
« Înapoi la Dicționar